Ep.5 - Hai mai repede, c-am oala pe foc!

Am ţipat la el că a intrat încălţat în apartament, că nu mă-nţelege, că e egoist, că e ipocrit, că mă enervează, că îmi deranjează toate lucrurile dimprejur care trebuiesc împachetate, că nu-mi găsesc telefonul, că îi este fruntea lucioasă de la transpiraţie, că a încercat să se servească din borcanul meu cu Nutella, fără acordul meu, că habar n-are prin ce trec eu, că îl urăsc, că vreau să mor şi că dacă totuşi voi muri.. vina va fi numai şi numai a lui!
El a ţipat la mine că sunt răsfăţată, că sunt proastă, că nu ştiu cum se pregăteşte o valiză, că faza cu curu, ca în reclame, nu mă va ajuta să o inchid, că noua culoare a părului meu nu se potriveşte cu ceea ce am îmbrăcat, că sunt prea agitată, că îl agit şi pe el, că dacă nu ia o gură de Nutella, moare de poftă, că el face asta pentru mine iar eu nu-i apreciez eforturile, că mâine-i ziua lu mă-sa şi că n-a apucat să-i ia cadou deoarece trebuie să mă ducă pe mine până-n Bucureşti, că habar n-am ce griji îşi face pentru mine, că mă urăşte şi că, dacă e să mor, va fi numai şi numai vina mea!
Super! Hai să pornim la drum!
Deşi Marian şi cu mine am ţipat unul la celalalt continuu înainte să ieşim din apartamentul meu, din clipa în care am păşit în maşină, am tăcut mâlc, amândoi. Drumul până la Otopeni a durat trei sferturi de oră. Marian, practic, a zburat! În viaţa mea nu i-am văzut chipul veşnic relaxat, atât de încruntat şi anxios. Fruntea sa are cute, buzele sunt aproape invizibile la cât de tare le presează una de cealaltă, nu clipeşte mai deloc, volanul, mai avre puţin şi-l sfărâmă, iar geamurile maşinii încep să aburească.. din ce motiv, nu ştiu, căci mie, una, îmi este incredibil de frig. Mi-e frig şi foame. Îmi vine să-mi izbesc capul de geam că n-am luat borcanul de Nutella cu mine, dar nici de Nutella nu-mi arde. Sunt într-o stare din aceea.. de foame, dar totuşi, de repulsie faţă de orice insemnă 'producţie comestibilă'. Încep să-mi rod unghile. Marian nu se clinteşte. De obicei, când îmi rod unghile cu Marian de faţă, acesta îmi plezneşte ambele mâini, indiferent de care din ele este vinovată de predarea voluntară a unghilor, la ronţăit. El îşi dă unghile cu lac transparent, o dată a trei seri, din pricina faptului că e obsedat de mâini frumoase. Valeria are mâini superbe, de exemplu.. Oricum, Marian este pe jumătate metrosexual. Zic doar 'pe jumătate' că, deşi merge la solar o dată la două luni, este dezgustat de tipi care se epilează. Citez: 'un bărbat adevărat se îngrijeşte, dar atât'! Cul!
Ajungem la Otopeni. Sângele îmi îngheaţă subit în vine. Marian, imediat cum s-a oprit motorul, se dă jos din maşină, fără a se uita la mine, şi deschide porbagajul pentru a-mi scoate valiza. Îl privesc în oglinda retrovizoare, concentrându-mă pe imagini cu noi doi, care se derulează în mintea mea. Îmi amintesc de momentele frumoase pe care le-am petrecut împreună la liceu.. ce mai râdeam noi doi de toată lumea.. Eram ca doi 'Gigi-contra' care nu plăceau nimănui, dar tocmai de-aia îi luam pe toţi peste picior. Îmi amintesc că, de fiecare dată când unul dn noi era dat afară din clasă, din orice motiv, trebuia să bată la uşa clasei celuilalt, ritmul piesei 'Dont worry, Be happy', iar atunci, celălalt avea să recunoască sunetul şi să se scuze la profesor să iasă la baie. Acele zile se terminau, de obicei, cu noi doi în cea mai apropiată bodegă, fumând şi râzând de pretextul datorită căruia am ajuns acolo.. Ce vremuri.. ce vremuri..
Marian era deja înapoi în maşină şi cotrobăia printr-o servietă de mâna a doua. Eu nu-mi mut privirea nici o clipă de la oglinda retrovizoare, până când acesta începe a vorbi..

- Poftim. Astea sunt documentele tale. Ai un bilet de avion, un paşaport, un buletin, un.. asta-ţi va trebui?! Oricum.. e aici în caz că-ţi trebuie.. aşa, mai ai certificat de naştere, diplomă de bac, un CV, diferite ecusoane, carnet de student, încă câteva hărţi şi cartoane aiurea, şi..
- Dar.. documente?! De unde?
- Ţi-am spus să nu-ţi faci nici o grijă că s-a ocupat Big Daddy de tine..
- Deci.. sunt false?
- Mai mult sau mai puţin..
- Marian! Sunt false sau nu?!
- Da, normal, tu ce credeai?!
- Nu ştiu.. am uitat total că-mi trebuiesc documente.. Nu mă pot gândi la nimic altceva înafarâ de destinaţie..
- Puştoaico, pe ce planetă trăieşti?
- Ei bine, în nici un caz pe asta. Dă-mi să văd.
- Ahh, da.. vezi că s-ar putea să fi făcut câteva modificări cu privire la datele tale personale..
- Ce fel de modificări?
- Păi.. câteva modificări pe ici pe colo.. nimic gen 'uau'.

Arunc, cu dezinteres, un ochi peste buletinul meu fals. În secunda doi simt că mai am puţin şi sar la gâtul lui Marian care se chinuie din răsputeri să nu pufnească într-un râs isteric.

- Marian!! Cum ai putut?!
- Iartă-mă.. nu m-am putut abţine.. ocazia a fost prea preţioasă. A trebuit să intervin!
- Cum adică?! Uită-te la mine! Sunt hidoasă în poza asta! Revoltătoare, chiar! N-ai găsit şi tu altă poză la-ndemnă să i-o dai?
- Noup.. Ce să-ţi fac dacă ai zâmbit?!
- Am voie să ştiu ce ţi-am făcut de le-ai dat tocmai poza asta?!
- Cel mai atrăgător chip de pe cel mai atrăgător panou, de pe cel mai atrăgător perete din cel mai atrăgător liceu. Cum să o evit?!
- Te urăsc!
- Strungăreaţa face toată poza!
- Mă pupi în cur.
- Lasă poza.. priveşte datele...
- Nu! Deci NU! Petru Francesca?! Cred că glumeşti!
- Deloc!
- M-ai făcut fiica nelegitimă a doamnei Petru de la 2, cu Frank din Transporter?!
- Vezi că te duce capu?!
- Deci acum chiar că te urăsc. Strada Puştoaicei, număru' 69?!?!?!
- Priceless!
- Marian.. asta este ridicol! Iar ăsta nu e codul meu numeric.. şi asta nu e seria mea de buletin.. nu crezi că-şi va da careva seama?! Adică.. n-au cum să fie atât de proşti să..
- Nu-ţi fă griji! Petru Francesca a devenit, peste noapte, locuitor civil. Este înregistrată sub această identitate în toate bazele de date posibile. I-au fost strucurate datele, şi încadrate în toate sistemele electronice în care sunt încadrat şi eu, şi tu, şi adevăratul nume al lui Big Daddy Boo, spre exemplu.. Ai încredere! Nu eşti prima care a făcut chestia asta şi nu prea există posibilitatea de a da greş cu ceva la capitolul ăsta.
- Dar.. au putut să adauge pur şi simplu, o persoană în plus în populaţia României, aşa.. peste noapte?! Adică.. Petru Fancesca.. cum a reuşit omu' ăsta??
- Deci mă uit la tine şi încă nu-mi vine să cred că eşti atât de naivă să crezi că Big Daddy Boo şi-a permis să omită vre-un detaliu! Habar n-ai cu ce minte lucidă avem de-a face aici, puştoaico!
- Eh.. ăsta da răspuns! .. Petru Francesca..
- Lasă.. te obişnuieşti tu cu numele.. Franci.
- Încetează.
- Franci, franci, franci! Şi ..vorbind de bani..


Marian scoate din servietă două plicuri mari, sigilate. Desface unul din ele şi îmi varsă conţinutul în poală. Pe poala mea aterizează două teancuri de bancnote de 10 Euro, şi unul de bancnote de 50 de Euro.

- Nu mai desfac şi al 2-lea plic, deoarece are acelaşi conţinut şi trebuie folosit numai în caz de vre-o urgenţă. Şi, repet!: NUMAI în caz de vre-o urgenţă! Orice ai face, nu le ţine la vedere! Şi ascunde-le cât poţi de bine de cei de la check-in. Bagă-le în valiză, nu le ţine în poşetă! Şi.. ar cam trebui să te grăbeşti.. avionul tău pleacă în 40 de minute. Oricum ai întârziat aşa că, uite cum faci: Mergi cu valiza la check-in pentru a o îmbarca şi a colecta ticket-ul ăla.. să fi foarte, foarte calmă ca să nu trezeşti suspiciuni! Dacă se-ntâmplă ceva la vamă sau dacă gafezi într-un mod sau altul, strecori o bancnotă de 50 de Euro şi te vor lăsa să treci. E un truc murdar dar niciodată nu dă greş, iar pe tine oricum te-a aprovizionat Big Daddy cu destui bani, deci n-ar trebui să fie asta o problemă..
- De ce mi-a dat atâţia bani?!
- Tu eşti în vacanţă, baby! Ai uitat că tre să faci pe turista?!
- Dar.. cu atâţia bani?!
- Da, normal! Mergi, colinzi, faci cumpărături, dar niciodată să nu ai o sumă mare de bani la tine, să bată la ochi!
- Cunosc regulile astea..
- Bun! Ajunsă în Ungaria, te va culege o tipă cu pseudonimul de „Gyilkos” pentru a..
- Ce-nseamna …ghil-cos.. sau ce-ai spus adineauri?!
- Asasină.
- Ah.. super.. continuă, te rog.
- Aşa! Gyilkos va avea grijă să ieşi ok din Maghiaria.. dar înainte să te întâlneşti cu ea, va trebui să treci pe la fast food-ul aeroportului, pentru a te întâlni cu unu' Raul „Jancsi” Andrei. Tipu e român dar a emigrat la unguri în 99. El îţi va da diamantele, iar cu asta, mă jur că ţi-am spus absolut tot ce ştiu.
- Cum arată Raul Andrei?
- Habar n-am.. mi s-a spus că, atunci când vei intra in fast food, el te va recunoaşte. Dar după ce anume te va recunoaşte, nu ştiu.. Apropo. De asemenea mi s-a mai spus să-ţi comunic să nu i te adresezi cu numele românesc. Spune-i Jancsi sau Jank.
- Da, desigur! Adică, mi se pare şi normal Şi eu, dacă aş fi bărbat şi m-ar chema „Raul Andrei”, aş prefera de o mie de ori să mi se spună „Junk”.
- Jank!
- Bine! Jank.
- Nu prea pari în apele tale.. Eşti ok?!
- Defineşte termenul de „ok”..
- Bine, mă abţin.
- Mersi.
- Mai vrei să ştii ceva?
- Unde merg, cu exactitate?
- Ferihegy Terminal 1. Budapesta.
- Aha.. iar tipu ăsta.. Jank.. el are diamantele?
- Da.. el îţi va spune tot ce vrei să ştii.. a mai făcut transporturi pentru Boo.. vei primi ceva sfaturi şi experienţe relatate..
- Dacă a mai făcut de-astea, de ce nu l-a trimis pe el?!
- Că o fată bate mai puţin la ochi.. şi că îi eşti datoare.
- .. bine.. altceva mai trebuie să ştiu?! Ceva cum ar fi.. cuvinte cheie.. parole.. ascunzători secrete.. telepatie, probabil?
- Da, ar mai trebui să ştii ceva..
- Anume?!

Deşi amândoi stăm incredibil de incomod pe scaunele din faţă ale Opelului Corsa, Marian m-a prins de umeri şi mă apasă de pieptul său pentru a mă sufoca într-o îmbrăţişare, nu mai puţin de 20 de secunde. Nu vreau să plâng. Nici el nu vrea. Nu ne putem spune „La revedere” că doar, când toată nebunia asta va lua sfârşit, noi ne vom vedea din nou. Va fi din nou totul ca la început! Ca atunci când sâmbăta avea să mă trezească cu noaptea-n cap pentru a prinde masa sa preferată, la cafeneaua din colţ..
M-am desprins din îmbrăţişarea sa, şi din priviri îmi dă de înţeles că nu mă poate conduce până la check-in. Sunt recunoscătoare pentru asta.. trebuie să fac asta singură.. Deşi n-am mai zburat niciodată în viaţa mea, parcă ştiu cu exactitate ceea ce trebuie să fac, ce etape trebuiesc urmate, unde voi ajunge şi cu cine voi sta de vorbă.
Brusc, devin conştientă că.. o dată cu ieşirea mea din maşina lui Marian.. voi fi singură.
Singură pe drumul spre Iad.
Cobor din maşină şi, deşi simt un impuls incredibil de apăsătoar, de a mă întoarce pentru a-i zâmbi şi a-i face cu mâna celui mai bun prieten al meu, mă abţin. Nu vreau să-mi iau la revedere. Nici măcar să mimez un salut inofensiv nu veau!
Gonesc până la check-in, târând valiza după mine. Toate naţionalităţile, încarnate în diferite figuri vii, prezente în aeroport, se uită cu o curiozitate aparte la mine. Mă grăbesc.
Îmi păstrez calmul şi zâmbetul inofensiv.. Trec cu brio de check-in, însă trebuie să menţionez că tipa de la check-in este de o aroganţă incredibilă! Mi-a tăiat tot cheful de viaţă asfel încât mă prezint sictirită, cu paşaportul meu fals, la vamă.
Tipul de la vamă este un scump.. trebuie să-l fi amuzat poza.
Hm.. oare ar ieşi tipa de la check-in cu mine la o cafea când mă voi întoarce?.. dacă mă voi întoarce?

Mii de gânduri mi se-nghesuie în minusculul spaţiu pe care noi oamenii îl numim minte, înainte să-mi dau seama că avionul este pe cale de a decola.. „Stimaţi pasageri, vă urăm un zbor plăcut şi vă mulţumim că aţi ales Blue Air.” Hm.. Clasa a 2-a. Nu-i rău.. nu-i rău deloc.. E bine că stau la geam! Pot visa în linişte timp de 45 de minute, căci, din câte am înţeles, cam atâta va dura zborul..
Organele mele interne s-au urcat într-un carusel:
Zborul..?! Ha! Mamă, de m-ai vedea acum!!

_______________________________________________________________________________


Bârr.. e frig la unguri! Adică, într-un fel, era de aşteptat.. este trecut de 2 dimineaţa, când tot românu' ar trebui să doarmă sau să fie mort de beat. Merg la bagaje şi observ cum valizele vin şi pleacă pe banda rulantă, gândindu-mă, brusc, la toate prostiile posibile. Oare găsesc fast-food-ul? Oare Jank îmi va da sfaturi suficient de bune să duc totul la bun sfârşit? Oare "ghil-cos" mă va asasina? Oare scorpia de la check-in mi-a băgat bagajul în avion? Oare voi fi prinsă de unguri cu acte false asupra mea? Oare voi pierde diamantele? Oare mă voi pierde pe mine? Oare îmi miroase respiraţia? Oare?!?
Mai, mai să-mi las valiza să-mi scape pentru a 2-a oară din vizor. Alerg după ea pentru a o prinde înainte să fie din nou înghiţită de banda rulantă. Mai, mai să dărâm un bătrânel care se chinuie să-şi dea rucsacul gigantic jos de pe bandă. Mă-njură. În maghiară. Nu înţeleg, aşa că nu-mi cer scuze.

- Excuse me.. do you happen to know where the fast-food is?!

Tipul căruia i-am adresat această întrebare, se uită la mine de parcă ar vedea pentru prima oară în vaţa sa, un turist proaspăt aterizat, care, în loc să încerce să iasă din aeroport, caută haleală. De ar şti el..

- Fast Food is behind you.. there. KFC.

KFC-ul este fix la nasul meu. Mă simt ca în filmele cu Stan şi Bran.
Înainte să intru, inspir o dată adânc şi-mi aud, pentru o fracţiune de secundă, inima bătând. Jank.. să nu uit că pe tip îl cheamă Jank..
Intru.
KFC-ul este aproximativ gol. Ăsta trebuie să fie motivul pentru care străluceşte de curăţenie. Doi tipi stau la o masă de lângă intrare, uitându-se la televizorul de pe peretele din dreapta, un grup de 3 fete şi un băiat stau ceva mai încolo, şi sunt un pic cam prea zgomotoşi pentru gustul meu la această oră târzie iar, în spate de tot.. lângă uşa de la toaletă.. este un tip.
Poartă un hanorac Vans, cu gluga trasă pe cap, capul fiind aplecat asupra unei foi de hârtie. Pe masa sa se află două ceşti de cafea. Una din ele este lângă braţul său stâng, iar cealaltă este înafara razei braţului său, cu o farfurioară pe ea, drept căpăcel pentru a o păstra caldă. Se pare că aşteptă pe cineva..
Tipul îşi ridică privirea de pe foaie.
M-a văzut.. precis m-a văzut?! Poartă ochelari de soare! La 2 dimineaţa! Într-un aeroport din Budapesta! Chiar mă vede? Îmi face semn cu mâna să mă apropii.. da.. mă vede. Îmi car picioarele anevoie spre cea mai îndepărtată masă din local.. Când ajung în dreptul ei, tipul se ridică în picioare şi, zâmbind, îşi dă ochelarii jos, dar gluga o păstrează pe cap.
Ochii săi sunt albaştrii. Ochiul drept este de un albastru intens.. asemenea culorii cerului pe timp de vară.. însă ochiul stâng este de un albastru atât de deschis, încât dă spre alb. Pupila stă neclintită, iar o cicatrice vişinie îi intersectează pleoapa. În rest.. arată exact ca Chad Michael Murray!

- Jank.. îmi pare bine. Tu trebuie să fi Francesca, nu?

Valiză?! Check!
Poşetă?! Check!
Diamante?! Almost Check.
Eu?! Absenţă totală!