Ep.6 - Ţigări de-ale tupeului

M-am ameţit, dar în sensul plăcut al cuvântului.. simt că plutesc.. Mă simt din nou acasă.. acasă, atunci când veneau bunicii în vizită, iar mama şi tata îşi afişau măştile de cuplu ideal şi părinţi perfecţi, de dragul aparenţelor. Atunci şi numai atunci cumpăra mama prăjitură cu caramel şi migdale de la cofetăria de peste drum.. iar atunci şi numai atunci aveam şi eu voie să beau cafea.. la masă.. cu ei. Îmi place această stare.. aproape că mă face să uit până unde m-a condus tulburata cale a existenţei mele.
Mama, tata, bunica, bunicul şi acea blestemată de prăjitură exagerat de îmbibată în sirop au fost primele lucruri care mi-au venit în cap în clipa în care am dat farfurioara jos de pe ceşcuţa mea cu cafea.. Când a fost ultima oară când am băut o cafea?

- N-am ştiut ce să-ţi comand aşa că am luat una clasică. Neagră şi tare. Poate că nu e preferata ta dar vei avea nevoie de ea dacă vrei să nu-ţi cadă capul de pe umeri până mâine. E ok?
- Da.. e ok, îţi mulţumesc.
- N-ai pentru ce. Oricum tu o vei plăti că eu, sincer, nu mai am nici o leţcaie.
- Nu-i nici o problemă..
- Ai bani, nu?
- Da.. am ceva bani..
- Mi se pare şi normal. N-o fi fost Marian aşa prost să te lase pe uscat de capu’ tău.

Jank îşi bagă mâna în hanoracul său Vans bleumarin cu verde şi alb şi scoate din el un pachet de ţigări. Marca mi-e necunoscută dar ceea ce mă amuză până la strânjeneală este că exact lână măsuţa noastră se află plăcuţa cu „No smoking”. Fain! Mi-e greu să mă uit la el în timp ce-i vorbesc.. nu pot privi în acei ochi. Mă înspăimântă.. într-un fel aş vrea să-l rog să-şi pună din nou ochelarii de soare la ochi, dar nu vreau să-l bag într-o situaţie penibilă deşi ar fi cam puţin probabil să reuşesc una ca asta. Totuşi.. ce-i prea ţipător, cam atrage atenţia..

- Ce te uiţi aşa lung?
- Ăhm.. vrei să.. fumezi?
- Da. Vreau. Şi?
- Uită-te-n stânga..
- În dreapta mea, vrei să zici..
- Nu, în st.. adică.. da..

Jank începe să râdă.

- Fetiţo, ce eşti atât de incordată? N-am să te muşc, setează-te pe chill.
- Poftim?
- Calmează-te.
- A.. scuze.
- De ce-ţi ceri scuze?
- Nu ştiu. Ă.. las-o baltă.

Simt cum îmi iau obrajii foc. De ce sunt atât de jenată, nu ştiu, dar faptul că iarăşi râde mă bruiază enorm. Mă intimidează iar asta este enervant! Râde şi se uită la mine de parcă aş fi cea mai proastă glumă de la faza cu 2012 încoace.
- Eram sigur..

Hă? Asta ce mai e? De ce anume era sigur?

- De ce anume erai sigur?

Cu un gest arogant de sigur pe sine îşi ia ochelarii de pe masă şi îi pune înapoi pe nas, de parcă mi-ar fi citit emoţiile, după care deschide pachetul de ţigări şi scoate o brichetă subţire şi argintie, împreună cu o ţigară. Exagerat de lent, îşi duce ţigara la buze şi o împinge cu limba în colţul gurii în timp ce ţine filtrul uşor între dinţi şi scutură bricheta energic. Tipul e stângaci. Ca şi mine, de altfel.
În cel mai discret mod cu putinţă, întorc puţin capul pentru a mă uita la tipul din spatele tejghelei. În fond, Jank s-a pus pe fumat deşi plăcuţa de 40 pe 30 cu „No Smoking” este fix lângă el.. am impresia că individul din faţa mea sfidează tot ce înseamnă lege.
Dacă ar fi ca cineva să mă întrebe ce talente ascunse am, i-aş răspunde mai degrabă că îmi pot da piciorul stâng după gât, decât acela că mă pricep la a analiza oamenii, nu după vorbe sau gesturi, ci după restul detaliilor. Nu de alta, dar este micul meu secret persoanl.
Până acum, persoana din faţa mea care, brusc, s-a setat pe o aroganţă incredibilă, îmi spune următoarele:
Unu- Iniţial avusese de gând să mă privească în ochi atunci când avea să-mi vorbească, dar când a văzut cât de tare mă precipit în preajma sa, şi-a îmbrăcat bunul simţ în lentile fumurii. Gata! M-a etichetat fraieră/ slabă de înger/ încuiată detestabilă. Pac! Zid de piatră căptuşit în trei straturi de beton! S-ar putea ca tipul să aibă complexe cu privire la ochii săi.. Şi eu aş avea dacă aş fi în locul său, deşi, trebuie să recunosc că tipul este uimitor de chipeş iar mai mult de 30 de ani, efectiv, n-are cum să aibe. Desigur, nu mă priveşte genul său dar aş putea spune cu lejeritate că dacă ar fi să.. ÎNAPOI LA SUBIECT! Doi- Îmbrăcămintea sa arată că are nevoie de multă libertate de mişcare. Naiba să mă ia! ,poate are un costum Armani şi o pereche de pantofi de lac Lacoste în rucsacul ăla ‘adidas’, pentru orice eventualitate, dar se vede de la o poştă că se simte în largul său în trening. S-ar putea ca tipul să fie mult pe drumuri. Pentru a fi pe drumuri ai nevoie de libertate de mişcare. Trei- Fumează LÂNGĂ plăcuţa unde scrie clar că fumatul este interzis. Sunt curioasă dacă este genul de om care ar avea tupeul să meargă la un poliţist şi să-i ţipe în faţă, cu un rânjet de copil prost „Bă coae! Dacă urinez pe pantofii tăi, mă-mpuşti sau îmi dai amendă?” , iar, Patru-.. pachetul său de ţigări e ponosit. Are o pată de cafea pe el, asemenea a jumătate din ţigările care vegetează înăuntru, este ros la colţuri şi margini iar culorile de pe carton, de abea mai sunt vizibile. Pachetul este aproape plin, având foarte puţin spaţiu liber pentru strecurarea brichetei înăuntru.. Din pricina faptului că pachetul este atât de ponosit, am ajuns la concluzia că stă de multă vreme în buzunarul acelui hanorac.. Dar dacă tipul este fumător, de ce naiba este pachetul încă atât de bogat în pipe?! Oare se pune pe fumat numai când are chef să impresioneze? Nu pare a fi tipul care caută acel gen de atenţie..
Nu.. intuiţia nu mă lasă la greu: El fumează aici numai pentru că fumatul este interzis.
După cum ziceam.. da, am impresia că sfidează tot ce înseamnă lege.
Jank îşi aprinde ţigara într-un mod tandru, dacă mi se permite a folosi un asemenea termen la adresa unui asemenea individ. Parcă trage fumul în piept cu încetinitorul.. nu pentru a savura inundaţia de fum în plămâni, ci pentru a savura privirile încruntate ale ospătarului. Cred că de abea aşteaptă să i se spună să stingă ţigara.. sunt curioasă ce ar face atunci.

- De ce anume eram sigur.. !?

Nu-i răspund dar mă uit la el de parcă viitorul meu are să depindă de ceea ce urmează să-mi zică. Detest când cineva sare la concluzii pripite cu privire la persoana mea. Ce este ăsta atât de sigur în ceea ce mă priveşte? Mă cunoaşte de un sfert de oră, maxim!

- Păpuşă, eu nu mă ocup cu d-astea de ieri pentru că asta nici nu e meserie care se face de azi pe mâine. Ai nevoie de perseverenţă, încredere, tupeu şi escrocherie în sânge.. de ce am impresia că feţişoara ta angelică nu ascunde niciuna dintre aceste trăsături?

Asta mi-a fost! Gata! Ajunge! Poate că nu sunt la fel de tare în caracter să mă compar cu el, dar sunt sigură că mă voi descurca! Desigur, dacă vreau să-i demonstrez asta, cu toate că are dreptate, va trebui să mă adun şi să conduc conversaţia de aici încolo. Dacă reuşesc să-l impresionez pe acest nebun, un transport ilegal de diamante până-n Portugalia va fi floare la ureche! Partea proastă e că nu-mi mai simt corpul de la gât în jos.

- S-ar putea să te înşeli.
- Sau s-ar putea să nu. Tu ce ştii despre diamante?
- Ştiu destule.
- Anume?
- Sunt cele mai rare, scumpe şi căutate pietre preţioase..
- Atât? E trist..

Se lasă pe spate şi trage al doilea fum din ţigara care, pe jumătate, s-a fumat singură..

- Ştii de unde provinde denumirea de „diamant”?

Scutur uşor capul să-i dau de înţeles că nu ştiu.

- Grecii îi spuneau ‘adamas’.. ‚adamas’ înseamnă „indestructibil”.. „de neînvins”. Poate atinge duritatea maximă existentă a tuturor corpurilor solide de pe acest pământ. Ştii cu ce se şlefuieşte un diamant?

Scutur uşor capul să-i dau de înţeles că nici pe asta n-o ştiu.

- Cu pulbere de diamant.

Face o pauză să vadă dacă sunt impresionată. Expresia feţei mele nu exercită nici o schimbare. Jank, văzând că afirmaţia sa nu are efectul dorit, continuă..

- Un carat înseamnă 0,2 grame. Un diamant de un carat apare o dată la un milion de diamante extrase, iar un diamant de două carate apare o dată la 5 milioane. Cel mai scump diamant vândut vre-odată are 507 carate, deci cu puţin peste o sută de grame. Cumpărătorul este un chinez nebun pasionat de diamante şi a dat pe chestia aia 35,3 milioane de dolari la o licitaţie.
- Iisuse..
- Faza amuzantă e că l-a cumpărat brut.
- Brut adică, neşlefuit?
- Da. Gândeşte-te puţin.. ce om normal ar da 35 de milioane de dolari pentru un obiect de o sută de grame?

Încep să înţeleg unde bate.. şi mă ia cu fiorii.

- Vezi tu.. ţi-am pus o întrebare. O simplă întrebare.. Ce ştii despre diamante.. mi-ai dat un răspuns perfect normal! Sunt cele mai mai rare, scumpe şi căutate pietre preţioase din lume! Dar ceea ce miliardarii împreună cu ignoranţii de bijutieri, rapperi sau oricare alţi rahaţi pe picioare care pun ochii pe un diamant, nu ştiu.. este că sute de oameni mor fie pentru ele sau din pricina lor.. Trăim într-o lume nebună.
- Într-adevăr..
- Fetiţo, ştii că eşti în rahat până la gât?
- Oarecum..
- De ce dracu ai acceptat munca asta? Ai nevoie de bani?
- Nu, cu banii mă descurc. Din totdeauna m-am descurcat.
- Atunci de ce?
- N-am avut încotro..
- Totdeauna ai încotro.
- Eu n-am avut.
- Înseamnă că nu te-ai străduit suficient.
- ..Poftim?
- Vrei să faci excursia asta?
- Nu.
- Nu se vede..
- Tu habar n-ai despre ce e vorba aşa că taci!
- Fă-mă să înţeleg.. nu ai experienţă în transporturi, nu vrei să câştigi experienţă în transporturi şi nici datorii nu ai. Fetiţo, eu nu sunt mare amator de psihologii şi căcaturi de genu dar îmi poţi explica de ce ai acceptat? Ai probleme sinucigaşe?
- După cum spuneam.. habar n-ai despre ce e vorba.. aşa că taci.
- Să tac? Hai că asta-i bună..
- N-am probleme sinucigaşe, nu vreau experienţă în transporturi dar nu am zis că n-am datorii de rezolvat aşa că da. Taci.
- Acum îmi spui că ai datorii de rezolvat deşi mai înainte mi-ai spus că n-ai nevoie de bani.
- Nu toate datoriile se rezumă la bani, băiete..

Pentru prima oară în toată conversaţia, am impresia că l-am surprins. Jank este în pană de cuvinte.. îşi ia ţigara din care a mai rămas numai amărâtul de filtru şi o aruncă. Puteam să jur că ospătarul va veni să-l atenţioneze că în KFC nu se fumează dar se pare că m-am înşelat. Ospătarul se uită la televizor, aparent fascinat de noul videoclip al lui Kanye West. Probabil că nu are chef de scandal la ora asta şi tocmai de-aia nu s-a luat de Jank.

- Sunt un om deschis din fire.. bancă de secrete.. Nu judec pe nimeni pentru că nu-mi place să fiu judecat. În schimb, sunt o persoană a naibii de curioasă. Nu pentru că îmi place bârfa.. niciodată nu mi-a plăcut. Doar pentru că îmi place să ştiu anumite chestii.. mă face să mă simt component activ al propriei vieţi. Sunt încă relativ tânăr.. Dar am călătorit mult. Am văzut multe. Şi am învăţat şi mai multe.
- De ce-mi spui toate astea?
- Pentru că vreau să-ţi aud povestea. Vreau să ştiu de ce eşti aici. Ce te-a adus aici.. În ce bucluc ai intrat de trebuie să plăteşti cu via..
- N-am să mor.
- Eşti chiar atât de sigură?
- Nu este aşa o mare tragedie. Merg acolo, le dau diamantele, mă plătesc şi gata! Datorie plătită!
- Deci tu chiar crezi că e atât de uşor.
- Trebuie să cred asta că, de nu, voi fi ciopârţită în bucăţi înainte să ajung la destinaţie.
- Aici trebuie să-ţi dau dreptate.. Deci?
- Deci ce?
- Îmi spui?
- Nu cred că e aşa o idee bună..
- De ce? Nu-ţi par de încredere?
- Nu e vorba de asta
- Atunci care-i treaba?
- Ai să mă crezi nebună.
- Francesca, dragă, noi trăim într-o lume nebună! Am avut de-a face cu oameni nebuni toată viaţa mea. Unu-n plus nu mă afectează.
- Ei bine, pe mine da. Eu n-am voie să spun nimănui..
- Ştiu să ţin un secret, păpuşă! Şi ce ai de pierdut? Oricum nu ne vom mai revedea niciodată.
- Niciodată nu spune niciodată.
- Şi atunci cum vrei să te conving să-mi spui?
- Da chiar că eşti curios..
- Şi asta nu-i nimic. Dacă nu vei începe cu povestirea în următoarele 10 secunde, îmi scot Glock-ul din ghizdan şi împuşc ospătarul.
- Ce scoţi?
- Glock-ul. E un pistol. Deci?
- Stai puţin.. tu ai un pistol la tine?
- Vrei să ţipi mai tare de atât?
- Scuze..
- Mai ai 3 secunde..
- Bine, bine, gata, îţi spun.

Cu un rânjet triumfător, îşi dă scaunul mai aproape de masă..

- Te rog să-ţi dai ochelarii jos.

Spre marea mea uimire, mă ascultă şi îi dă jos fără urmă de reţinere. Acum că i-am spus că am să-i spun, îi spun. Mă simt privită de toate nuanţele de albastru existente şi nu numai.. Toate privirile aici, la mine! Urmează povestea poveştilor! Povestea mea! Ahh.. povestea mea, povestea mea.. acu-i acu..

- Jank.. ai fost vre-odată acuzat de omor?..

Jank se uită la mine de parcă l-ar avea în faţa sa pe Elvis reîncarnat. Îmi place această reacţie a sa.


- Ă.. nu.
- Ei bine, eu da.
- Ai omorât un om?

Aud această întrebare pentru a 3-a oară în viaţa mea.. şi răspund la ea cu acelaşi gest: închid ochii şi dau o dată uşor din cap. Simt cum ochii lui Marian îmi perforează faţa de parcă ar fi martor la brusca mea evoluţie de la broscuţă la dinozaur.

- Ai făcut puşcărie?
- Ar fi trebuit să fac.
- Cum ai scăpat?
- Mai vrei să-mi auzi povestea sau nu?
- Da, da, absolut.
- Dă-mi o ţigară.

Jank îmi înmânează pachetul său ponosit de ţigări şi se oferă să-mi aprindă pipa în timp ce eu mă las străbătută de un val de amintiri urâte.. urâte.. urâte de tot. Sunt convinsă că ospătarul se uită incredibil de ameninţător la mine, dar ce are să-mi facă? Jank are un pistol în ghiozdan.. iar eu am o poveste de spus.