duminică, 15 mai 2011

Ep. 10 - Nu întreba, şi n-am să te mint

- Albastru.
- Cer.
- Pff, chiar cred că poţi mai bine de-atât.
- Cerul e albastru.
- Hai puştoaico, fii mai creativă. Încercăm din nou: Albastru!
- Ă.. apă?

Gyilkos mă priveşte sceptic, după care schiţează un surâs.

- Marea e un cer răsturnat. Tu practic tocmai mi-ai spus "cer" de două ori, cum ai auzit de albastru.
- Şi tu la ce naiba te gândeşti prima oară când auzi "albastru"?
- La viaţă.
- Viaţă?
- Da. Viaţă.
- Bine.. viaţă. Da roşu?
- Tot viaţă.
- Ă.. galben?
- În orice caz, viaţă.
- Pentru tine toate culorile înseamnă viaţă?
- Nu toate..
- Dar am voie să ştiu cum faci legătura?
- Bine, mă bine, revenim la albastru: Terra, planeta albastră. Ce găsim aici? Viaţă!
- Parcă ai spus că apa nu se pune..
- Păi apa simplă nu se pune, trebuia să specifici! Elixirul vieţii! Condiţia lichidă! Necesitatea transparentă fără de gust şi fără de miros! H2O! Orizontul albastru! Că dacă e s-o luăm cum ai spus-o tu, apă avem şi în bidonul de cinci litrii din portbagaj.
- Bine, bine, cum zici tu. Atunci dacă albastru înseamnă viaţă, roşu cum poate să-nsemne acelaşi lucru?
- Tu la ce te gândeşti prima oară când auzi "roşu"?
- La dulceaţa de fragi a mătuşii mele.

Gyilkos râde.

- De ce râzi?
- Că răspunsul tău nu se pune.
- De ce nu se pune?
- Cum ţi-am spus la "cer" să gândeşti mai creativ, acum cauţi să-ţi speli eticheta de om fără de imaginaţie.
- Aberaţii...
- France, zi-mi sincer. La ce te gândeşti prima oară când auzi cuvântul "roşu"?
- La sânge.
- Poftim, ţi-ai lămurit singură curiozitatea. Şi eu mă gândesc într-o oarecare măsură la sânge, atunci când aud "roşu". Dar eu, spre deosebire de tine, nu mă gândesc la sânge ca la o pată enormă de roşu pe un halat alb.
- Adică?
- Adică, tu... oamenii în general, cum aud de "sânge" se gândesc la moarte.
- Cum de eşti tu atât de sigură? Eu nu mă gândeam la moarte, mă gândeam doar la ceva roş..
- Ai spus sânge.
- Da, şi?
- Sângele nu poate să dea viaţă dacă nu accelerează intravenos, nu-i aşa?
- Unde vrei să ajungi cu asta?
- Întreabă-mă din nou la ce mă gândesc când aud "roşu".
- La ce te gândeşti când auzi "roşu"?
- La puls.
- Gyilkos, da e aceeaşi chestie.
- Nu e! Pulsul asigură viaţa. O pată mare de sânge pe un halat alb, nu chiar..
- Bine, fie, şi galben?!
- Galben, în vocabularul meu, înseamnă mişcare!
- Ă.. legătura?
- Nu ştiu despre alţii, dar eu, atunci când alerg, mă simt mai vie ca niciodată.
- Când alergi?!
- O, da! Şi-n plus, galbenul stimulează sistemul nervos şi munca intelectuală. Am citit o carte psihologică foarte tare despre culori, şi chiar vreau să spun că, de când mi-am vopsit camera de lucru în galben, dau un randament de mă uimesc şi pe mine!
- Serios?
- Ooo, da!
- Pereţii camerei mele sunt albaştrii.
- Mmm, albastru e contradictoriu. Acum că mi-ai spus, nu mă mai mir că ai optat pentru "cer".
- Despre ce tot vorbeşti, albastru e o culoare extraordinară.
- Într-adevăr, e culoarea ideală atunci când vrei să te odihneşti, însă, provoacă stări de somnolenţă. Dacă începi să faci o treabă într-o cameră cu pereţii albaştrii, după trei sferturi de oră începi să caşti. Zi de n-am dreptate.
- N-ai dreptate.

Gyilkos îşi ia ochii de la drum pentru a mă privi, zâmbind.

- Bine, ai dreptate, da m-am săturat să tot contra-argumentezi tot ce-ţi spun.
- Da.. ăsta e unul din motivele pentru care n-am fost plăcută de colegele mele la şcoală. Tot mereu eram eu don-şoara Deşteptovici.
- Deci, donşoara Deşteptovici, pentru dumneavoastră, albastru e viaţă, roşu e viaţă, galben e viaţă. Pentru mine, "viaţă" ar fi, cel mai probabil, verdele.
- O, şi încă ce viaţă e verdele..
- Şi verdele e viaţă pentru tine?
- Mai degrabă "droguri", da fiecare cu părerile sale, ce să-i faci.
- Deci tu vrei să spui că, verdele, culoarea a tot ce este viu pe această planetă, pentru tine nu inseamnă viaţă.
- Mm.. nu ştiu. Pentru mine înseamnă distracţie mai degrabă decât viaţă. Ştii că drogurile, înainte să te omoare, te prostesc, nu?!
- Toate celelalte culori înseamnă viaţă pentru tine, mai puţin verdele?
- Şi mov.
- La ce te gândeşti când auzi mov?
- La sex.

Pufnesc în râs.

- Ăla-i mai degrabă roşu.
- Naah. Dragostea fizică e roşu. Sexul e mov. Hrănirea aia carnală reciprocă e mov. Când mă gândesc la "mov", mă gândesc la un organ..
- Ok, ok, ok, chiar cred că am înţeles.
- Cât poţi fi de simpatică. Nu de organul ăla vorbesc. Parcă sexul în sine e un organ.. Un organ care începe să funcţioneze şi se face din ce în ce mai mare până explodează.
- Doamne, cât de ciudată poţi să fi.
- Am spus eu cumva că sunt de pe această planetă? N-am spus aşa ceva.
- Îmi place de tine...

Gyilkos îşi ia, din nou, ochii de la drum şi se uită la mine cu colţurile gurii uşor îndreptate spre urechi. Îşi ia mâna dreaptă de pe volan şi-mi mângâie scurt piciorul stâng, gest care a vrut să-i înlocuiască replica "Şi mie îmi place de tine". S-o întreb, să n-o întreb, s-o înteb, să n-o întreb, sincer, nu ştiu ce naiba să fac, dar prefer să n-o întreb că nu vreau s-o bag în toţi sperieţii.

- Cât mai avem până la graniţă?
- Puţin mai mult de patru ore. Ai obosit?
- Nici vorbă..
- Ne mai jucăm jocul cu asocierile?
- Nu, că mă sperii.
- Hai măi, nu sunt atât de rea. Sunt chiar atât de rea?
- N-ai nici cea mai vagă idee...
- Bine, atunci, hai să ne jucăm jocul cu cele douăzeci de întrebări.
- Ăsta cum mai e?
- Eu îţi pun douăzeci de întrebări, iar tu răspunzi sincer.

Pufnesc în râs.

- Halal joc.
- Jalnică scuză să încerc a te cunoaşte mai bine?
- De ce ai vrea să mă cunoşti mai bine?
- Hei. Fără ocoliri. Întrebările retorice sunt strategia mea, nu a ta.
- Bine, fie...
- Deci? Accepţi?
- Îhî... cine începe?
- Normal că eu: Ambii părinţi îţi mai sunt în viaţă?
- Da.
- Mai sunt împreună?
- Nu.
- Când au divorţat?
- Niciodată n-au fost căsătoriţi.
- Câţi ani aveai când s-au despărţit?
- N-aveam nici ani, nici luni, doar săptămâni de hrănit din placenta mumămii.
- Deci.. tatăl tău a părăsit-o pe mama ta de-ndată ce a aflat că e grav..
- Gill, te rog, nu insista pe subiect.

Gyilkos se uită scurt la mine cu o urmă de compasiune. Nu-mi place.

- Anotimp preferat?

Mă uit la superba şoferiţă, să văd dacă îşi bate joc de mine, după care pufnesc într-un râs zguduitor. Gill, molipsindu-se de sughiţurile mele sacadate, începe şi ea să râdă în timp ce întreabă "Ce?! Ce-am zis? De ce râzi, ce măă?!"

- Anotimpul preferat? Tu-ţi baţi joc de mine? Ce s-a ales de întrebările gen "La câţi ani ţi-ai pierdut virginitatea?" sau "Ai combinat vre-odată pastile cu alcool?"
- De ce ai crede că m-ar interesa aşa ceva?
- De ce te-ar interesa anotimpul meu preferat, atunci?
- Pentru că anotimpul preferat spune multe despre temperamentul unui om.
- Ah, serios? Şi după ce-ţi răsund, ce căcat de întrebare urmează?! Culoare preferată? Film preferat? Muzică preferată? Actorul cu care mi-am dori să mi-o trag încă înainte să ştiu ce-i aia?!

După ce-am zis toate astea, bag de seamă că, dacă mai ridicam puţin vocea, ţipam la ea, de-a dreptul. Gyilkos nu se mai uită a mine, ci ţintă la drum. Dacă nu i s-ar mişca mâinile pe volan, aş zice că e o păpuşă de marmură, a cărei sculptor a făcut-o dinadins atât de... dezamăgită?! Stai... dezamăgire e pe chipul acela?!

- Îmi cer scuze dacă te-am insultat cu ceva.. doar că... după întrebarea despre părinţi, să întrebi ceva atât de inofensiv mi se părea oarecum...
- Ridicol. Ştiu. N-ai de ce să-ţi ceri scuze. În familii destrămate, părinţii sunt un subiect delicat, şi-mi pare rău că mi-am băgat nasul. Nu vreau să intru cu bocancii în picioare, în mintea ta. Vreau doar să văd ce fel de om eşti.
- Primăvara.
- ...Poftim?
- Anotimpul meu preferat e primăvara.
- A... Tare. Culoarea preferată?
- Ce-nseamnă asta?
- Nimic. Sunt întrebări inofensive..
- Nu, nu asta... Primăvara. Ce spune anotimpul meu preferat despre mine?

Gill zâmbeşte, fericită că, în sfârşit îi înţeleg filtrele de analiză psihologică.

- Te bucuri de succesele altora mai mult decât propiile succese. Chiar şi marile realizări personale îţi aduc mici satisfacţii. Îţi plac poveştile care se termină cu bine, cu toate că nu te consideri demnă de un sfârşit presărat cu conffetti şi eşti un om pesimist, a cărui speranţe îl fac să se simtă vinovat de propiile aşteptări.
- N-are cum. Primăvara?! Primăvara e un anotimp cald, n-are cum să denote pesimism şi.. celelalte chestii de care zici.
- În cazul tău, da.
- De ce numai în cazul meu?!
- Hai, Francesca, recunoaşte. Eşti o persoană optimistă?!

Fiinţa asta mă bagă-n ceaţă total.

- Ăă.. nu.
- Păi, vezi?
- Ce m-a dat de gol?
- Primăvara e, într-adevăr, un anotimp cald şi colorat, însă, e anotimpul preferat al persoanelor fără multă încredere în forţele propii. Această alegere e apelul la natură, apelul la sine atunci când ai prea multe pe suflet. Îţi preferi propia companie şi propiile gânduri, decât să stai toată ziua bunăziua în preajma unui anumit număr de cunoştiinţe. Primăvara e sensibilitate. Fragilitate. Tulburări îngropate sub un zâmbet. Solitaritate. Am nimerit-o?
- Nu ştiu ce să zic.. nu prea. Ador să am prieteni prin preajmă.
- Prin preajmă, dar nu prea des pe lângă tine.
- Mmm...
- În fine. Culoarea preferată?
- Verde.
- Vezi? Verdele e culoarea primăverii, ceea ce subliniază ceea ce tocmai ţi-am spus.
- Interesant punct de vedere..
- Film preferat?
- Ştii, Gill, nu trebuie să-mi pui întrebările de care am făcut mişto mai adineauri... recunosc că am sărit calul, nu îţi subestimez talentul de a..
- Nu, nu, că asta chiar mă interesează.
- Şi dupaia ce urmează? Muzica preferată şi actorul cu care mi-am dori să mi-o trag încă înainte să ştiu ce-i aia?
- Da.
- Joci murdar.
- Ştiu. Nu-i aşa că-i palpitant?
- Filmul meu preferat e "Pe aripile vântului"..
- Ohh! Ce film! Iisuse, ce mai film! Superbă alegere, sunt mândră de tine! Muzică?
- 50 Cent.

Gill se uită şocată la mine, cu gura întredeschisă.

- Nu te cred!

Eu încerc să stau serioasă, dar n-am fost niciodată o actriţă bună, aşa că pufnesc în râs ca să-şi dea seama că m-a prins cu jalnica tentativă de a face o glumă.

- Ştii, depinde. Ascult multă muzică, de regulă. Niciodată nu focalizez un artist anume pentru că iubesc anumite piese, niciodată tot albumul. Înţelegi la ce mă refer?
- Ai CD-uri originale? Cumpărate din propie iniţiativă?
- Da.. am câteva..
- Ia, s-auzim.
- Tina Turner, Rob Thomas, Alanis Morissette, Sonique, Nirvana.. am mai multe, dar n-am mai cotrobăit de mult printre ele. Le-am cumpărat pe toate mai de mult..
- Soul şi Rock, dar mai trădezi şi cu câte Old School Hip Hop din când în când. De asemenea am o vagă presimţire că şi Jazz-ul te relaxează.

Doamne, câtă psihologie exersează gagica asta pe mine!

- Bine ochit.
- Acum întrebarea cu actorul..
- Salma Hayek.

Gill râde.

- Am zis actor, nu actriţă.
- Actorii nu sunt genul meu.
- Mi-am dat seama, dar totuşi.. o mică fantezie acolo, când erai mică şi-ţi era prea frică să recunoşti că eşti atrasă de fete? Nimic, nimic?
- Mmnu.. nu chiar.

Gill îşi muşcă buza inferioară. Nu spune nimic timp de câteva secunde, după care trage pe dreapta, şi se întoarce spre mine, la fel de serioasă ca atunci când a scos pistolul, să mă supună la testul ăla stupid.

- Ce...

Dar înainte să-mi pot răsfoi prin vocabular cu voce tare, palmele fine ale asasinei îmi cuprind chipul, iar ochii acesteia îmi capsează pe retine un singur gând: "Vrea să mă sărute!" Se mişcă lent.. incredibil de lent. Se apleacă spre mine şi îşi apasă buzele pe fruntea mea. Îi adulmec parfumul de pe gât.. îmi vine să-mi înfig dinţii în el, dar, în schimb, închid ochii şi îmi ţin respiraţia. Gyilos îşi mângâie obrazul de al meu în timp ce expiră uşor tremurat. Îi simt genele pe tâmplă, şi nasul lângă al meu... coboară spre gât. Îi sărută baza. Simt un fior plăcut în clipa în care îşi dezlipeşte gura de gâtul meu, ştiind unde urmează s-o planteze.
Mie nu îmi plac săruturile tandre, însă Gill nu ştie asta. Mângâierea buzelor ei pe ale mele este atât de catifelată că îmi vine să râd, sub pretextul că mă gâdilă. Vreau mai mult, însă în clipa în care vreau să-mi deschid gura, s-o invit înăuntru, sparge sărutul, şi, o dată cu el, toată atracţia sexuală faţă de ea care m-a încercat până acum.

Îşi bate joc de mine. Iar, din pricina acestui gând, expir aerul pe care, de emoţii, l-am ţinut încuiat în piept în timp ce ea se juca de-a seducţia cu mutra mea. Degeaba m-am extaziat eu ca un adolescent virgin care se trezeşte cu o Angelină Jolie blondă în aşternut. Gill nu mă place. Şi nu e vorba că nu mă place ca om, nu mă place ca gen. Vrea ceva de la mine, dar nu ceea ce aş fi dispusă să-i ofer. Prima pupătură m-a băgat în ceaţă. Asta, a doua, a evaporat ceaţa întru totul.

Am mai făcut eu gafa asta o dată. Eram în clasa doişpea, iar tipa cu care o ardeam după şcoală era cu un an mai mică decât mine. Făcea spropouri idioate, dar care mă încingeau, mă ciupea de fund sau sâni, iar o dată când eram la ea acasă, m-a rugat să o las să mă sărute. Normal că am lăsat-o. Numai că eu, cu mentalitatea mea de linie dreaptă, mi-era imposibil să nu cred că fata, de fapt, mă iubeşte, şi deaia mă tachinează în halul în care o făcea. Nici să-mi spună tipa cu propia ei gură că e doar curioasă să vadă cât control poate avea asupra mea, n-aş fi crezut-o. Fierbeam la foc mic după ea. Puteam să jur că mă vroia acolo unde o vroiam şi eu pe ea, dar în clipa în care mi-am confesat sentimentele, a fugit de mine, cu fundul lovit de propiile-i călcâie. Proasta! Dar mai proastă am fost eu, că am lăsat-o să mă bage în şah, când eu de fapt puteam să-i expediez regele cu un singur bobârnac.
Pare rău, Gill. Nu eşti prima care-şi forţează turele pe mine.

- Ah, Francesca..

Simt cum vibrează teatrul prefăcut din şoapta ei care s-a vrut senzuală.

- Ia-mă cu tine.. te rog... ia-mă cu tine... hai să fugim împreună... Noi doua. Două nebune în lume. Hai să mergem împreună pe croaziera aia, şi să nu ne uităm înapoi. Să facem dragoste pe punte, în ritmul mării.. val.. după val.. după val.. după val..
- Nu.

Agresivitatea răspunsului meu sec, a forţat-o să-şi deschidă ochii, iar în clipa următoare, să-şi retragă mâinile de pe faţa mea.

- Dar... ce...?

Dacă înainte să tragă pe dreapta, încă o consideram o femeie puternică, incredibil de inteligentă, care emana o sexualitate de-mi strica radarul... în acest moment, tot ce văd e o fetiţă tembelă, lacomă şi exagerat de narcisistă. Mă dezgustă. Îmi vine să cobor din maşină, să merg restul drumului pe jos.

- Nu vreau. Porneşte maşina, te rog.

În această clipă realizez că, toată conversaţia noastră de până acum, a fost condusă de ea. Eu eram marioneta ei vorbitoare, amica aia căreia îi poţi controla sforile. De câteva ore de când o ştiu, parcă ea mi-a devenit coloană vertebrală, iar comenzile creierului meu, au trecut mai întâi pe la ea. Acum că am schimbat foaia, s-a crispat toată de parcă i-am apăsat butonul de dezactivare
Confuză, aşa-zisa asasină e pentru prima dată în pană de cuvinte. Porneşte maşina.

- Îmi pare rău dacă sărutul meu te-a ofensat. Am crezut că..
- Nu m-ai ofensat.

Gill e toată încordată. Prezenţa mea este, brusc, stânjenitoare pentru ea. Planul ei n-a decurs cum şi-a dorit.. Ea s-ar fi aşteptat să-i răspund cu "Da! DA! Val după val după val după val!", dar sărutul ăla jalnic m-a convins că puştoaica asta nu-i de mine. Nu mai merge cu aceeaşi viteză ca până acum, semn că nu mai încearcă să mă impresioneze. Totuşi, privirile ei spre mine, din trei în trei secunde spre mine, îi trădează anxietatea şi nerăbdarea de a pune din nou stăpânire pe şirea spinării mele.

- Încă n-am terminat jocul. Ia zi-mi.. mâncarea preferată?

Mă arde gâtul să-i răspund cu "vită în sânge", curioasă de ce aberaţii de natură psihologică, mega-super-hiper-terra complicate, mai inventează de data asta.

- Foamea.

Iar cu astea fiind spuse, stima lui Gill pentru propia persoană tocmai a scăzut la o cifră cu minus. Se ofticată la culme că refuz s-o iau cu mine în această aventură spre care mă îndrept. Se pare că nu-i nici pe departe una dintre cele mai de încredere secretare ale lui tăticu. Ea vrea pericole şi primeşte siguranţă, iar numele de "asasină" precis e auto-proclamat. Cât de oarbă am putut fi. Acum că mă uit mai bine la ea, are maxim nouăşpe ani. Copil. E un copil care se rvea om mare, trecut prin de toate şi respectat ca atare. Desigur că vrea adrenalina care mă aşteaptă pe mine, de vreme ce ea primeşte doar munca suplimentară.
Gill cotrobăie cu o mână în colecţia ei de CD-uri şi pune, ca-să-vezi!, un CD cu 50 cent, aşa, pentru bucuria timpanelor mele. Iar în ciuda acestui fapt, e mai mult decât evident că, prin acest gest, îmi flutură steagul alb sub nas, recunoscându-şi înfrângerea:

Restul drumului, de trei ore şi puţin, îl petrecem într-o deplină tăcere, ascultând albumul lui 50 Cent din nou şi din nou şi din nou şi din nou...

luni, 3 ianuarie 2011

Ep.9 - Neuronii se dau uţa? Ai sinapse sănătoase!

- Vorbeşti a naibii de bine româneşte.. eşti de-a noastră, nu?
- Da şi nu.. mama e româncă, dar am copilărit pe navetă, între Timişoara şi Szeged. Mama mea lucra acolo.. în Szeged, adică. N-avea cu cine să mă lase cât lucra ea, zece ore pe zi, aşa că mă lua cu ea. Era bucătăreasă într-o cantină. Nu îşi găsise nicăieri de lucru în Timişoara, că altfel nu călca nici moartă la unguri. Pe cât îi ura pe maghiari, pe atât îi adoram eu. Îmi plăcea la nebunie în Ungaria.. Mai degrabă mă simţeam în Szeged ca acasă, în acea cantină infectă, decât în garsoniera timişoreană. Chiar.. sunt curioasă ce s-a ales de mama. Dacă mai face naveta, sau s-a mutat în Szeged ca să economisească banii de transport.. Habar n-am, nu i-am mai auzit vocea de un an jumate. Biggie mă mai pune s-o sun din când în când.. nici nu ştiu de ce se oboseşte, că oricum nu m-am înţeles niciodată extraordinar de bine cu ea. Big Daddy m-a luat sub aripa sa protectoare din ziua în care am împlinit şaişpe' ani. Ăă, da, şi.. ei bine, mi-a luat un apartament în Cluj unde am stat singură până am terminat liceul şi dupaia şi facultatea de relaţii internaţionale. Nu mi-a ajutat la nimic, dar a vrut el să am studii.. Nici acum nu înţeleg de ce.

Gill dă ochii peste cap şi face o grimasă ca să mă facă să-i zâmbesc. Îi zâmbesc, aşa că o ia ca pe o încurajare să-şi continue povestea.

- Eu am vrut să studiez pe ungureşte, dar Biggie nu m-a lăsat. A preferat s-o ard dur în ardelenisme decât să mă dăruiesc Ungariei, unde îmi plăcea mie. Ce să-i faci, are el o slăbiciune pentru românce.. Nu ştiu dacă ai auzit, dar e jumate japonez, jumate rus. Ce combinaţie mai e şi aia, frate?! Japon-rus?! Un gălbejit cu sângele-ngheţat de Siberia? Nici nu e de mirare că e fan al limbii latine. Româna, chipurile, are mai multe trăsături latineşti decât portugheza, spaniola, italiana sau franceza. Ştiai asta?
- Da, ştiam..
- Eu nu.. am aflat de curând. Mi se pare a naibii de ciudat..
- De ce?
- Nu ştiu.. parcă nu ne mândrim suficient cu sângele nostru. Uită-te la nemţi. Mănâncă latina pe pâine, dar noi? Începem conjugările de abea în clasa a opta, şi până-ntr-a noua, şi la auzul celor mai simple cuvinte latineşti, dăm ochii peste cap. Nu vreau să generalizez, dar, pentru mine cel puţin, latina a fost teroare.
- Da, şi pentru mine. În a opta am fost la olimpiadă, şi într-a noua era cât pe ce să rămân corigentă.
- I-auzi. Cum aşa?
- Mă încurcam în timpuri şi cazuri..
- Doamne ce le-am detestat. Şi pe româneşte, şi pe ungureşte.
- Eu vorbesc de latină.
- Eu vorbesc detoate, da nu mă pune să-ţi explic de niciunele, că mi se înoadă limba!

Gill şi cu mine începem să râdem un râs din acela de două vechi prietene, devenite între timp mame, care râd de năzbâtiile copiilor lor, la o cafea după prânz. Mă simt bine în preajma ei. Parcă e un Marian varianta feminină.
..Marian..

Înotând în fântâna propriei conştiinţe, nu bag de seamă acul care indică vitezomania şoferiţei mele. O plac din ce în ce mai mult pe tipa asta!

- Nu ar fi înţelept din partea mea să-mi pun centura?
- Nu cred că e nevoie.. sunt o şoferiţă bună, să ştii.. iar păpuşa asta niciodată nu m-a dezamăgit când gonea poliţia după mine, deci nu-ţi fă probleme.
- Ok.. cum ai reuşit să ţi-o tunezi în halul ăsta?

Gill zâmbeşte ştrengăreşte.

- Am primit-o cadou de la şefu'. Surpriză de majorat. Mi-a dat tati mare o petrecere mai ceva decât vezi pe la televizoarele astea.. pe MTV.. cum se numea emisiunea aia..?
- Care?
- Aia unde toate fâţele de şaişpe ani fac ditamai petrecerea de ziua lor.. şi invită tot mapamontu', şi vine Emtivi-ul să le filmeze cum fac crize de isterie că primesc un tort cu cinci etaje şi nu cu şapte, aşa cum şi-au dorit.. sau că tati refuză să plătească rochia de trei mii de dolari, dar după un uragan de urlete şi o cascadă de lacrimi, tot o primesc.. ştii tu, emisiunea aia..
- My super sweet sixteen?
- Aşa, aia! No, şi eu am primit o petrecere de genul.. a fost tare. Încăperea era imensă şi toţi invitaţii erau atât de frumoşi.. Big Daddy angajase doi stilişti pentru mine.. şi un bucătar chinez, că ştia cât de mult îmi place mâncarea chinezească. N-o să-ţi vină să crezi, dar.. îl ştii pe Chingy? Rapperul?
- Parcă da..
- Eram înebunită după el în vremurile mele adolescentine. Aveam postere cu el pretutindeni şi îi imprimasem poza pe perna pe care dormeam. Big Daddy totdeauna mă lua peste picior din cauza asta.
- Chingy a fost la ziua ta?
- Da. A venit special pentru mine.. Mi-a şi dedicat o piesă, dar nu îţi spun care, pentru că a fost destul de penibil.. Ce puţin, lui Big Daddy nu i-a plăcut dedicaţia deloc. Doamne, ce mă mai distrez şi acum, când îi aduc aminte că făcea nişte mutre de zici că avea de gând să sară din fotoliu, şi să meargă pe scenă să-i rupă gâtul lui Chingy.. A fost hilar! A naibii de hilar! Şi vrei să auzi partea cea mai dură a serii?
- Ă.. ai primit maşina asta?
- Da, şi asta, dar e o parte şi mai dură în toată povestea.
- ...?!
- L-am rugat pe Chingy să vină la o plimbare cu mine şi păpuşa, ca să-i testăm talentele. Ne-am făcut nevăzuţi timp de trei ore sau aşa..
- .. Păpuşa?
- Maşina asta.. am botezat-o 'păpuşa'. De fapt a fost ideea lui Big Daddy, dar 'păpuşa' a rămas. Oricum, am condus ce am condus, până când am oprit într-o parcare pustie..

Timpanele îmi joacă feste?!?

- ..Prima oară..?
- Ăhă.. Nu mi-a plăcut.

Mă uit la ea neîncrezătoare. Deşi atentă la drum, Gill, simţind uitătura mea şocată pe profilul ei perfect, întoarce capul pentru o clipă, ca să-mi permită să-i citesc sinceritatea din privire.

- Vorbesc serios, chiar nu mi-a plăcut. Rapper egoist a dracu'! A doua zi am aruncat perna cu poza lui, am rupt posterele cu el din camera mea şi le-am dat foc CD-urilor personalizate. Pur şi simplu l-am şters cu buretele.. parcă a fost felul meu de a încheia un capitol din viaţa mea. Am zburat acasă fără pic de regret.

- Zburat acasă?
- Da.. mi-am ţinut ziua în Oraşul îngerilor. Am o pasiune pentru ideea de vis american. Am zburat eu, Biggie, cinci invitaţie selecţi şi păpuşa.
- .. Big Daddy Boo.. ţi-a ţinut ziua de majorat în Los Angeles..?
- Da.. e foarte generos cu toate secretarele sale. Cu mine, în mod deosebit.

Gill îmi zâmbeşte cu subînţeles.

- Câte secretare are?
- Multe.. cred că a atins suta anu' trecut.
- Uău..
- Nu te mira aşa.. şi tu vei deveni o secretară de-a sa.
- Pî.. poftim?
- Dacă această excursie a ta va fi un triumf, fără ca tu să aterizezi în pârnaie sau să-ţi dai duhul, desigur.
- Dar.. cum adică, devin secretara sa?
- De ce întrebi?
- Că am crezut că fac acest transport şi dupaia gata, ne vedem fiecare de viaţa şi treburile lui.
- Iubire, mă tem că n-ai înţeles o treabă..
- Ce treabă?
- Treaba e sudată. Tu eşti angajata lu' Big Daddy. Te-a angajat din clipa în care te-a scăpat de ani grei de pârnaie..
- Se pare că nimeni nu e dispus să asculte sau să înţeleagă..
- La ce te referi?
- La ce mă refer?! Unu la mână, eu nu mi-am dorit asta! Doi la mână, eu habar n-aveam cine mama naibii e Big Daddy Boo sau cu ce se ocupă! Credeam că e doar un dealer aleatoriu de iarbă, n-am ştiut că se ocupă cu mult mai multe activităţi ilegale decât mi-a spus Marian înainte să se întâmple incidentul meu cu salariul de la Fornetti, iar, trei la mână,..
- Tu cu guriţa ta i-ai spus că îi vei rămâne datoare.
- A contat chiar atât de mult?!
- Tati mare crede în puterea cuvântului. Te-a înregistrat, are dovezi.
- M-a înregistrat?!
- Normal. Îşi înregistrează absolut toate conversaţiile telefonice. De la cele cu avocatul până la cele în care îşi ceartă fiicele că şi-au uitat prânzul pentru şcoală, pe masa din bucătărie. Omul ăsta duce.. nu o viaţă dublă. O viaţă triplă. Cvadruplă, chiar! E soţ şi tată sub aceeaşi mască, amant, om de afaceri şi al doilea 'naşul', şi ştii ce e fascinant la asta? Niciodată nu le amestecă între ele, sau poartă masca număru' doi în circumstanţa cu număru' patru, înţelegi la ce mă refer? Mă mir cum de mai are timp să dea telefoane..
- Şi ce era să fac? Îi eram recunoscătoare! Era datoria mea să îi dau de înţeles că nu vreau să-i etichetez gestul drept pomană.
- Tu nu înţelegi că, promisiunea aia a ta ţi-a semnat contractul tău de transportatoare? Că el asta caută în oamenii din jurul său?! Lui i se pare normal ca oricărui biped să-i placă pomana, de aceea este şi extrem de selectiv cu oamenii pe care alege să-i păstreze aproape. Calitatea cea mai de preţ pe care o caută cu lupa, oriunde merge, este acest simţ.. simţul datoriei. Simţul răsplătirii. Favor per favor. Dacă îţi ţineai pliscu', nu ţi-ar fi cerut niciodată nimic. Şi cu un simplu "mulţumesc" îţi poţi arăta recunoştiinţa unei persoane, să ştii. Dar tu acum te afli în această situaţie, tocmai pentru că i-ai spus exact ceea ce vroia să audă.
- Acum un an, printr-un telefon..
- Iar el nu uită o promisiune, nici să se izbească de amnezie. Îşi uită identitatea, dar promisiunile le reţine.
- Da, sigur.
- N-ai decât să nu mă crezi. Nimeni nu se pune cu un mafiot de talia ăstuia, iubire.. nimeni nu i-a făcut vre-odată o promisiune, nu s-a ţinut de ea, şi a apucat să-i supravieţuiască răzbunării. Nimeni înafară de o fiică de-a sa.. i-a promis că va lua note mari la latină. Nu s-a ţinut de promisiune, iar Big Daddy, uimitor, nu s-a supărat.. prea tare..

Gill îmi zâmbeşte din nou şi ia o curbă la stânga fără să semnalizeze. Vreau să-i fac o observaţie, dar mă răzgândesc în favoarea anumitor lămuriri pe care le caut..

- Deci zvonurile sunt pe bune..
- Nu toate. Depinde la care te referi.
- Are o nevastă şi trei fiice, dar nimeni nu ştie cine e şi cu ce se ocupă Big Daddy defapt?

Gill râde cu amărăciune.

- Mda.. o nevastă, un milion de amante, trei fiice care îi poartă numele de familie, şi încă un milion de copchii împrăştiaţi pe glob, câte unul, respectiv una, pe cap de amantă.
- ..Cum adică?
- Adică e un şarlatan. Pe nevastă-sa, e a patra apropo, a întâlnit-o în Amsterdam. E cu un an mai mare decât mine, fufa. Niciuna din cele trei fete nu e a ei, dar dacă mă gândesc bine, e însărcinată, chipurile. A ţinut-o mai mult decât pe ultima. Au împlinit doi ani de la căsătorie, luna trecută.. Asta înseamnă că pe asta chiar o place. Am râs cu lacrimi, nu alta.
- Ai dat-o bine pe acceleraţie de când ai început să vorbeşti despre ea..
- Am şi de ce! E o dobitoacă idioată!

Gill scrâşneşte din dinţi. Cred că m-am prins de ce este un subiect delicat pentru ea, de aceea nici nu forţez coarda, dar nici abatere totală de la subiect nu vreau să fac. Încă am nelămuriri, iar ea pare a fi o persoană apropiată lui Big Daddy.. Foarte apropiată, chiar.. Prea apropiată, oare?

- Gill..?
- Ce-i?
- Dacă transportul ăsta e atât de important.. iar Big Daddy Boo are atâtea secretare, iar în tine are atât de multă încredere.. de ce m-a ales tocmai pe mine pentru chestia asta? Eu sunt bleagă, împrăştiată şi nedescurcăreaţă.. prevăd că am s-o dau în bară.. de ce a apelat.. la cineva pe care nu cunoaşte? La cineva ca mine?
- Îi eşti datoare..
- Da, ştiu, dar putea să-mi ceară ceva mai soft de atât! Să-i spăl maşina timp de o lună.. sau timp de restu' vieţii mele. Să-i hrănesc animalele de casă.. să-i aprovizionez zilnic portocale proaspete pentru fresh-ul de dimineaţă, ştiu eu? Mi-a încredinţat.. diamante! O avere!
- Are încredere în tine.
- Dar nici nu mă cunoaşte!
- Marian e un tip convingător.
- Şi de unde îl ştie pe Marian?!
- Un agent de-al lui Daddy îi vinde iarbă..
- Asta ştiam şi eu, dar cei doi par a avea o relaţie mai apropiată de atât.
- Marian a apelat la ajutorul lui Boo atunci când te păşteau pe tine anii de răcoare..
- Iar el a acceptat aşa, din senin, să ajute o străină??
- Ţi-am spus.. Marian are putere de convingere.
- Căcat în ploaie!
- Tu Francesca, sau cum tei chema, hai să-ţi zic o treabă. Fi atentă. Big Daddy Boo a prins de mult gustul succesului. Gustul banului. Atâta avere nu faci pe baze legale, nici dacă anulezi jumătate de constituţie. Ce caută un om de afaceri, înrudit la sânge cu domeniul său de activitate? Expansiune! Tu nu vezi că e pretutindeni? Că pătrunde fix unde nu te aştepţi să existe ilegalităţi? Nimeni nu ştie de el, înafară de mine, tine, şi ceilalţi care lucrează pentru el. Nevastă-sa habar n-are cu cine se pune la culcare! Amantele sale habar n-au ce mâini le explorează! Un om care ţine la confidenţialitatea sa atât de mult, depinde cel şi cel mai mult de oamenii săi de încredere. Cu cât se extinde mai tare pe glob, cu atât mai multă nevoie are de oameni de încredere. Îi supune unui mic test, ca cel efectuat pe tine prin telefon, după care îi ia sub aripa sa protectoare. Tu ai trecut testul. Felicitări. Participi la ilegalităţi, pe bani cinstiţi.
- Eu nu fac asta pentru bani, eu o fac ca să nu-mi zboare capul, şi ca să mă ţin de promisiune.
- Te va plăti, te asigur. Ţi-am spus.. e foarte generos cu secretarele sale.
- Nu vreau să devin o secretară de-a sa! Fac acest transport şi gata.
- Tu tot n-ai înţeles ce e aia o secretară de-alu' Big Daddy..
- Eu nu înţeleg nimic din toată treaba asta, eu fac doar ce mi se spune. M-am săturat să mă mai chinui să înţeleg.
- Iar eu m-am săturat să joc teatru.

În clipa următoare, dau cu capul de parbriz. Simt cum maşina se învârte şi scoate sunete de cauciuc care îţi scârţâie pe creieri. Păpuşa face o minunăţie de piruetă de 360 de grade, iar în clipa în care se opreşte, iar eu găsesc suficientă putere în creier, să-i ordon şirei spinării să mă dezlipească de pe parbriz, simt un metal rece pe tâmplă.

- Ţi-a spus mă-ta vre-odată că eşti a dracu' de obraznică? Mai întâi ucizi.. dupaia îţi strecori vinovăţia printre gratii ca să pupi libertate.. şi acum, uită-te. Transporţi aproape douăzeci de milioane de euro într-un săculeţ de cinşpe pe opt centimetri până la mama naibii, pe tărâm vorbitor de rude latine.
- De ce faci asta?
- Pentru că pot.
- Big Daddy Boo o să te facă praf.
- Big Daddy Boo habar n-are unde sunt. Are încredere-n mine. Eu pot să iau acum diamantele de la tine fetiţo, să fug, şi să te las pe tine să rătăceşti pe o şosea maghiară, până te găseşte altă secretară şi-ţi rade beregata, ordin de la B. D. Boo. că nu ţi-ai dus treaba la bun sfârşit.
- Am să-i spun că ai fost tu.
- Ah, serios? Şi cine te va crede pe tine, om făcut varză la douăzeci şi ceva de ani, peste mine?- Gyilkos, asasina cea mai de încredere a lui Big Daddy Boo, de şase ani încoace? Hă? Termină cu căcaturile, dă-mi geanta.
- Nici o şansă!
- Dă-mi geanta sau îţi zbor creierii.
- Ori mi zbori tu, ori mi zboară alta de talia ta.
- Nu e nevoie, ţi zbor eu şi scapă toată lumea fără mare tam-tam. Sper că ştii 'Tatăl Nostru'. Sau mai degrabă apelează la 'Crezul', am auzit că dacă îl ştii, Sf. Petru deschide mai larg porţile spre Rai.

Încep să rostesc 'Tatăl Nostru' silabă cu silabă.. Mă prefac că îmi tremură buza inferioară în timp ce îmi încordez mâna stângă şi mă concentrez să fac o mişcare bruscă pentru a o face pe Gill să împuşte în gol. Studiez portiera din dreptul ei şi mă gândesc cum să procedez ca să o îmobilizez suficient încât să o împing afară din maşină, să o iau la goană de capul meu. La cât de tunată îi e 'păpuşa', pur şi simplu trebuie să aibe pilot automat.. iar cheile sunt în contact.. iar rugăciunea mea mai are două propoziţii până la 'Amin'.
Sunt cât pe ce să-mi pun planul în aplicare, când mă loveşte informaţia!

- De unde ştii dimensiunile săculeţului?
- ..Ce?!?
- N-ai menţionat nimic de culoare, nimic de material. E din catifea bleumarin. De asta îţi dai seama de-ndată ce pui ochii pe el. Tu, în schimb, i-ai ştiut cu exactitate dimensiunile: săculeţ de cinşpe pe opt. Nimic altceva. O trăsătură ca asta nu se bagă de seamă de la o singură privire. Dacă menţionai ceva de aspect, aş fi putut zice că l-ai văzut, probabil, în preajma lui Big Daddy, pe biroul său undeva, sau aşa.. având în vedere că îi eşti o secretară dragă şi te păstrează prin apropiere. Dar tu nu ai ştiut detaliile aspectului. Ai ştiut detaliile tehnice. Detalii care nu se observă, ci care se analizează şi comunică. Singurele persoane care au pus mâna pe acest săculeţ sunt Jank, eu şi Big Daddy Boo. Cu Jank n-ai schimbat nici măcar două vorbe, şi la cum i te-ai adresat, aş putea spune că nu ai schimbat două vorbe cu el niciodată în viaţa ta.
- Jank e asistent, nu mafiot. Habar n-are cu ce se mănâncă meseria, nu e membru activ de branşă. Ştie să-şi ţină pliscul, dar e mai bine că nu ştie nimic de Biggie.
- M-am prins de atâta lucru, Gill. Dar nu vorbim despre asta acum. El, a doua persoană care a văzut săculeţul, nu a vorbit cu tine despre săculeţ. Eu, de când sunt în maşina ta, nu am vorbit despre săculeţ. De văzut nu l-ai văzut, că dacă l-ai fi văzut, i-ai fi spus 'săculeţ de catifea bleumarin'. Cineva ţi-a comunicat date exclusiviste.. Persoana din capul listei: Big Daddy Boo. M-ai minţit.
- Cu ce?
- Ştie că eşti aici. El te-a trimis să mă treci graniţa Ungariei. Tocmai pentru că are încredere în tine să mă supui la asta.
- La 'asta', ce?
- La alt test. Conversaţia cu tine.. de la majoratul tău, la teoria despre oamenii de încredere a lui Big Daddy Boo, la acest revolver care mă jenează la tâmplă. Totul este un test. Dacă nu te-ai fi dat de gol, te-aş fi crezut..

Gyilkos îmi apasă metalul rece pe piele, după care îl retrage şi îl aruncă pe bancheta din spate. Mă întorc cu faţa la ea, să o văd cum zâmbeşte cu toţi dinţii şi, spre marea mea surpriză, mă prinde de urechi, mă trage spre ea, şi mă pupă apăsat şi zgomotos pe gură!
Cum îndrăzneşte?! Înainte să-mi permit a înjura de toţi sfinţii, că e nebună şi idioată, aud un râs care nu aparţine niciuneia dintre noi.

- Frankie, eşti dată naibii, scumpo. Îmi cer scuze că am fost sceptic în privinţa ta la început, dar acum m-am convins. Eşti perfectă pentru asta!
- Ţi-am spus tati că e de-a noastră. Numai din ce mi-ai povestit tu despre ea, mi-am dat seama că fata e materie de calitate!

În cap, neuronii îmi fac uţa-uţa. Ce mama dracului e asta?!?

- Bine, iubitelor, eu mă întorc la lucru. Aveţi grijă de voi. Mai ales tu, Frankie. Te-am pupat, Gill, să-mi vi nevătămată acasă, scumpo.
- Am să vin, tati. Te iubesc, papa.
- Şi eu pe tine, pa.

Ţăndări.

- Hai, ce-i cu tine, revino-ţi. Nici măcar nu erau gloanţe în acel pistol.
- Big Daddy Boo.. a ascultat absolut tot?
- Dap..
- De când am închis uşa maşinii tale şi am pornit la drum, până când te-am dat de gol că m-ai minţit?
- Dap.. am un speaker performant încorporat în iPad-ul maşinii.
- ...Nu mai înţeleg nimic..
- Cum nu? Gata. Eşti de-a noastră! I-ai câştigat deplina încredere de acum.
- Da, dar.. Ăm..
- Da, dar, ce?
- Dacă nu mă prindeam?.. Dacă îţi dădeam diamantele?
- Nu.. era suficient să preferi să te împuşc decât să mi le dai. Tu, nu numai că ai refuzat să mi le dai, dar te-ai şi prins de schemă. Eşti tare! Eşti mai tare decât am crezut!

Gill învârte cheia în contact şi, spre deosebire de cum am pornit, de data asta apasă lejer pe acceleraţie.. parcă nici nu o recunosc pe şoferiţa vitezomană de mai adineauri..

- Spune-mi ceva..
- Întreabă.
- Ce a fost minciună?
- Partea cu Chingy. Am căutat să te impresionez. L-am vrut pe Chingy la ziua mea, dar nu l-am primit, nu pentru că nu şi-a permis Big Daddy să-l plătească pentru mine.. pur şi simplu i-a considerat limbajul 'inadecvat' pentru o tânără domnişoară ca mine.. Chestii de educaţie, bla-bla-uri inutile.
- Da restul?
- Partea cu mama şi naveta Ungaria/România a fost adevărată. N-aş minţi în legătură cu aşa ceva.
- Dar dacă îţi dădeam săculeţul? Şi imploram să-mi curmi viaţa..?
- Te omoram pe loc.
- Fără gloanţe în pistol?
- Fără. O făceam lent şi dureros, cu propiile mele mâini..
- De ce?
- Pentru că ai fi dat dovadă de neloialitate. Nu faţă de Biggie, ci faţă de mine.
- Adică?
- Adică după ce am povestit tot drumul, după toată chimia pe care am clocotit-o, chiar m-ai fi crezut în stare să te omor?
- E normal să intri în panică atunci când cineva te ameninţă cu pistolul.
- Dacă mi-ai fi dat diamantele, ar fi însemnat că nu m-ai simţit deloc şi m-aş fi supărat extrem de tare.
- Ce să simt..?
- Nu fă pe proasta cu mine.

Gill îmi zâmbeşte din nou cu subînţeles. S-o simt pe ea. Să simt chimia dintre noi. Tipa asta se dă la mine, sau mi se pare? E înfricoşător de sexy, dar, m-am săturat de atâtea teste aşa că refuz să cad pradă dulcilor aparenţe.

- Mai ţii minte când ţi-am spus că o singură persoană i-a făcut o promisiune lu' Big Daddy, de care nu s-a ţinut şi nu a păţit nimic?
- Da, dar era vorba de fiică-sa, se înţelege..
- Oarecum.. te-ai întrebat vre-odată de ce i se spune 'Big Daddy Boo' lui ditamai mafiotul?
- Pentru că sună şmecher?

Gill râde din nou, mai cristalin ca înainte.

- Nu.. 'Boo' îi spunea prima nevastă, cea pe care a iubit-o ca pe ochii din cap. Iar 'Big Daddy' îi spunea fiica sa cu aceasta. Nevastă-sa l-a părăsit la scurt timp după naşterea fetei. Big Daddy le-a iubit enorm pe amândouă şi încă le iubeşte. Chiar şi acum, după vehementul refuz al fostei sale neveste de a mai da ochii cu el, îi place să i se spună 'Boo', ca alint..

Pufnesc uşor.

- Ce-i atât de amuzant?
- Nimic.. doar că mi se pare a naibii de simpatic. Porecla personală şi unică a fetiţei sale, să devină pseudonimul său de talie mondială. 'Big Daddy'. E tare puştoaica.
- Mulţumesc pentru compliment.

Mă uit la Gill, confuză. Gill râde.

- Ţi-am spus că n-am înghiţit latina, de mică..


Gyilkos îşi întinde degeţelele ei delicate spre iPad-ul maşinii. Acum că tatăl ei nu mai e pe fir, poate pune muzică. Îi privesc profilul concentrat, ba la drum, ba la cei 32 de giga de piese mp3 din sistemul audio a lui 'păpuşa', şi deşi mi-e frică de ea de mor, deşi mă sperie la culme cu fazele ei de asasină stăpână pe treabă, deşi mor oscilând între a o întreba sau nu, dacă mai are ţigări între sâni, simt cum îmi revine în minte acel unic moment în care m-a tras spre ea şi m-a pupat.

Nu ştiu dacă mă îndrăgostesc de fiica biologică a lui Big Daddy Boo, dar ştiu precis că tare aş mai vrea să mă joc cu ea de-a Chingy, pe bancheta din spate a lu' păpuşa.

duminică, 2 ianuarie 2011

Ep.8 - Oceanul îşi plânge de milă cerului

Nu aud nimic, dar pot să jur pe propria viaţă că simt cum zdrăngăne diamantele în geanta mea. Transpir de emoţie şi fericire. Eu! Eu am ajuns să fac asta! Eu port o avere în geantă, comprimată în sute de pietricele transparente.. cea mai dură materie de pe planetă.. iar eu sunt gardianul ei. De mine depinde un transport incredibil de important. Eu am onoarea de a fi prima pe care este experimentată o asemenea cursă şi încep să cred că îmi convine.. Parcă, dintr-o dată.. toată viaţa mea de până acum, copilăria, adolescenţa, facultatea, Ramona.. par o nimica toată vis-a-vis de acest transport.
Cum palpită frica în mine din ce în ce mai tare.. pe atât devine din ce în ce mai important.
Jank este la ce-a de-a patra ţigară şi pot spune că, nu a tăcut nici un minut de când am părăsit aeroportul. M-am oferit eu să luăm un taxi până acolo, dar Jank, din pricina faptlui că pare a se simţi prost că am plătit eu cafelele, a insistat pe ideea-"Dar e foarte frumos afară, şi nu ne grăbim nicăieri.. de ce n-am merge pe jos până la Gyilkos?" Nu m-a deranjat câtuşi de puţin. Îmi place compania sa. S-a oferit să-mi care valiza. I-am zis că nu e nevoie, dar a insistat.. Băiatul ăsta are talent la a convinge oameni prin insistenţe. Cred că de aceea mi-am şi zis că este în ordine să mergem pe jos o bucată.. Nu i-a tăcut gura nici măcar zece secunde pe tot parcursul plimbării noastre. S-o fi gândit, probabil, că îmi este dator cu povestea vieţii sale, de vreme ce eu i-am servit-o deja pe a mea.. Îl ascult timp de un minut, o dată la cinci minute.. nu că m-ar plictisi, dar numai să fiu atentă la autobiografia sa nu-mi arde. Deşi părţile care le-am prins sunt extrem de interesante, prefer să-mi ocup mintea cu un plan de bătaie.. De acum, nu-mi mai permit să fiu puştoaica cu crize de identitate, suferindă după o fostă prietenă, introvertită cu acte în regulă, proaspăt vopsită cu o culoare care, nu că i-ar sta rău, dar, nu o prea reprezintă. Mda, recunosc. Dar ce mă mai reprezintă de acum?! Mafia, crima organizată, contrabanda şi croazierele de lux pe baza actelor false?!
Lara Croft ar fi atât de geloasă pe mine.

Jank începe să gesticuleze.. pare a fi foarte implicat în propria poveste în timp ce-mi explică cum a reuşit să facă o fată să plângă pentru el. Zice că îi zgâria uşa apartamentului ca să îi deschidă şi să o asculte. Patetic. Măcar recunoaşte că nu este mândru de el însuşi pentru ceea ce i-a făcut, dar nici de primit înapoi nu ar primi-o.. cu toate că, chipurile, încă o iubeşte.. Omu' ăsta e prost.
Şi i-o şi zic, fără pic de ruşine.

- Frate, eşti prost.
- De ce, mă rog?!
- De ce n-ai primit-o înapoi dacă încă o iubeşti?
- Pentru că aşteaptă bastardu' unui alt bărbat. Ăsta nu e un motiv suficient de bun? Tu măcar asculţi ce îţi zic?
- Da, dar, dacă încă o iubeşti.. iar ea vrea să fie cu tine, şi nu cu tatăl copilului ei, n-ai putea închide ochii, măcar de data asta?
- Voi, femeile.. Tu fetiţo, tu crezi că vorbesc de vre-o căţea?! Că stăpânul n-o mai primeşte că a fost şi ea o dată în călduri, s-a dus să-şi potolească poftele, şi când a revenit la stăpân la poartă, a dat-o afară pentru că era grea?! Tu te auzi? Aici vorbim de iubita mea, femeie. Aşteaptă un copil care nu îmi aparţine mie. Dacă ăla îi ţine mai bine de cald noaptea, la ăla să rămână! Eu nu mai am ce discuta cu ea!
- Chiar eşti prost..
- Tu eşti proastă! Vorbeşti din perspectiva ta de femeie!

Mă cuprinde cheful nebun de a râde.

- Vorbesc din perspectiva unei femei?! Bine, băiatule, atunci lămureşte-mă.. Tu nu i-ai greşit niciodată cu nimic?
-..păi..
- Nici un 'păi'. I-ai greşit sau nu?!
- Nu ştiu ce înseamnă 'greşit' în vocabularul tău, dar eu n-am lăsat pe niciuna din fetele cu care m-am culcat, însărcinată.
- Şi ce contează asta?! Dacă le laşi însărcinate sau nu?! Ţi-ai înşelat iubita.
- Strict fizic! Niciodată n-am iubit altă femeie cum am iubit-o pe ea!
- Vezi? Vezi?! Aici ai greşit! Ea nu a avut de unde să ştie asta!
- Trebuia să-şi dea seama! De ce ciocăn la toate uşile dacă tot le trântesc în urma mea, pentru a reveni acasă, la ea?
- Repet: Eşti prost! Extrem de prost! Îţi dădeau, cumva, celelalte ce nu îţi dădea iubita ta?
- ...adică?
- Cum adică, 'adică'?! Sexul, mă! Erau mai bune partidele cu celelalte, decât cele cu fata ta?!
- Nu, nu chiar.. cu ea erau speciale pentru că o iubeam, dar ce importanţă are?

Îmi vine să-l lovesc.

- Şi atunci de ce căutai ceea ce îţi putea oferi femeia iubită, altundeva?!
- Nu ştiu.. vroiam să văd ce pierd.. Dar asta nu contează! Eu nu am devenit părintele unei sămânţe străine! Trebuia să ştie în ce se bagă!
- De ce?!? Pentru că s-a săturat să ofteze singură în dormitor în timp ce tu îţi găseai comfortul departe de ea?! Pentru că i se făcea greaţă când veneai acasă pe la trei dimineaţa, mirosind a parfum străin şi ieftin, cu părul ciufulit şi buzele pline de ruj copiat la indigo?! Îi era ciudă, bă boule. O durea. Ai uitat să-ţi consumi nervii în dragoste pentru ea, ca să îi consumi în alte femei. Şi ea are hormoni, şi ea are necesităţi. Te-a înşelat tocmai pentru că tu ai împins-o în braţele altui bărbat.. şi sunt convinsă că a făcut-o ca să se răzbune, nu pentru că ţi-a preluat obiceiul.
- Ce vrei să zici?
- Vreau să zic că.. a făcut-o ca să-ţi distragă atenţia. Ca să-ţi amintească de faptul că există, că e femeie, dar mai ales, că e femeia ta. Că a rămas însărcinată, asta nu şi-a dorit. Nici să se culce cu ăla nu şi-a dorit, dar a considerat-o ultima opţiune să te facă gelos. Să o vrei..
- Habar n-ai despre ce vorbeşti, femeie.
- Femeie?! Nu mă fă să râd. Vorbeşti cu bărbatul relaţiei.

Jank se opreşte din mers şi se întoarce spre mine. Are o sprânceană ridicată şi se vede că e pe cale de a deschide gura să facă mişto de mine, sau să-şi permită un comentariu deplasat. Scuip tot ce vreau să-i zic, ca să-i tai craca de sub picioare, înainte să trântească altă prostie.

- Eu am făcut aceeaşi greşeală ca şi tine. Mi-am înşelat prietena cu cealaltă târfă a mea: facultatea. Ştiu că sună cretin de tocilar, dar nu aveam timp de Ramona. Ce să vezi?! Ca să-mi facă în ciudă, nu s-a culcat cu o altă fată.. s-a culcat cu un bărbat! Unu' cu vârsta aproape dublă faţă de a ei, dar nu i-a păsat. Oricare ar fi fost bun, doar pentru a-mi atrage atenţia. De abea când a rămas însărcinată, mi-a atras atenţia, dar prea târziu. Spre deosebire de fata ta, însă, ea şi-a dorit copilul. De când o ştiu a vrut să fie mamă, şi era clar că, din punct de vedere biologic, era imposibil să îl facă cu mine.. Partea drăguţă e că, acum că a dat de ăla, vrea o mamă şi un tată pentru copilul ei.. nu două mame. Înţelegi? Am rugat-o să nu mă părăsească, dar nu a avut încotro.. Şi acum îşi minte natura sexuală, culcându-se cu libidinosul ăla. S-au căsătorit acum două săptămâni, undeva prin Vegas..

Jank fluieră uimit.

- Da, ştiu.. Vegas! E putred de bogat ticălosu', măcar atât.
- Nu, nu de-aia..
- Da, de ce?
- Nimic.. doar că.. n-am ştiut că.. adică, nu pari a fi..
- Pe invers? Ştiu. Mă mândresc cu asta. Oi fi eu bărbatul într-o relaţie de 'ea/ea', dar nu-mi place să se vadă pe mine.
- Hm..
- Ce?
- Nimic.. Doar că nu încetezi să mă uimeşti..

Fac ochii mari, dar tac. Jank şi cu mine ne petrecem restul plimbării în tăcere. Nu este o tăcere ciudată, ci una strict necesară. Amândoi ne gândim la fostele noastre partenere. Nu mai vrem să vorbim despre ele, preferăm să le păstrăm în intimitatea gândurilor noastre unde, deşi Jank şi cu mine ne îndreptăm, cot la cot, spre o asasină unguroaică, în conştiinţele noastre, mângâiem şoldurile dezgolite a două fiinţe, care coc în pântece rădăcini străine.. mi-e silă. Silă de mine însămi. Şi mi-e dor de Ramona..

- Uite-o, mă scoate Jank din halucinaţii.

După o plimbare de puţin mai mult de jumătate de oră, văd o figură vagă, la capătul străzii. Pare a fi îmbrăcată în negru, sprijinită în coate, cu spatele, de o maşină neagră. Dacă nu mă înşeală privirea de mioapă în devenire, tipa are în cap un blond pai într-o tunsoare pe care eu, cel puţin, o consider a naibii de sexy: Bob inegal, cu cărare pe stânga. Tipa e clasic de arţăgoasă. Nici măcar n-am intrat în raza ei de contact, că deja o plac. Jank îmi dă un cot în coaste. Îmi face cu ochiul. Ce naiba are omu' ăsta?! Crede că am să sar pe Gyilkos doar pentru că arată bine? Incredibil de bine?! Mai bine decât mi-am imaginat că va arăta?!?
Jank şi cu mine ne oprim la doi metri de ea. A trebuit să-mi dezlipesc atenţia de la ochii ei verzi care perforau în creierii mei, pentru a-mi coborî privirea pe restul corpului ei. Poartă un maieu de tip corset, negru, o geacă de piele neagră, pantaloni care se află undeva pe la graniţa dintre colanţi şi latex, tot negri şi ei, şi o pereche de cizmuliţe negre, care seamănă cu cele pe care le am eu în picioare. Tipei îi cad automat ochii pe încălţările mele şi în momentul în care se uită în ochii mei şi zâmbeşte apreciativ, aud cum ceva în mine jubilează. Şi eu îi plac ei!
Ă.. Chiar este transportul ăsta aşa o mare urgenţă?! N-aş putea să mai rămân pe la maghiari vre-o.. să zicem.. două luni?

- Üdvözöljük.

Tipa are un bas pe post de gât. Pe cât e de suplă, pe atât de supraponderală îi este vocea. Habar n-am ce tocmai a zis, dar îmi zâmbeşte, deci e de bine.. Jank, vâzând că am îngheţat de tot, îşi asumă responsabilitatea de traducător:

- Tocmai ţi-a urat bun venit..
- Ă.. cere-i scuze din partea mea că nu ştiu ungureşte.

Gyilkos râde cristalin.

-Ei bine, va trebui să remediem această problemă, nu-i aşa? Drumul e lung..

Slavă cerului! Ştie româneşte.

- Haideţi, gagici, timpul e preţios. Nu vrem să-l lăsăm pe Big Daddy Boo să vă aştepte, nu-i aşa?

Gyilkos îi dă lui Jank o privire de 'ai grijă ce vorbeşti, bă, insectă', şi îmi face semn cu capul să intru în maşină după ce îmi iau la revedere de la Jank. Fără a pune vre-o întrebare, îmi ia valiza din mâna lui Jank, deschide portbagajul, o ridică şi o aruncă înăuntru de parcă ar fi lipsită de atracţia gravitaţiei. După ce încuie portbagajul, se îndreaptă spre locul şoferului şi se aşează comfortabil la volan. Spre marea uimire a lui Jank, tipa extrage o ţigară lungă şi subţire dintre sâni. Se uită la mine pentru a se asigura că am prins faza şi ne trezim amândoi râzând în sincron.

- Ce păpuşă belea e asta.. să ai grijă, puştoaico.
- Am să am..
- Ştii ce ar fi mai grav decât să fi găsită ucisă de blonda asta, pentru diamantele alea?

Înghit în sec.

- Ce?
- Să vă îndrăgostiţi una de cealaltă şi să fugiţi împreună în lume. Cu tot cu diamante.
- Taci bă din gură. De unde până unde o treabă ca asta?
- Sau, am un scenariu şi mai bun decât ăsta!
- Nu vreau să-l aud..
- Ajungeţi amândouă la portughezi, îi daţi diamantele lui Big Daddy Boo, de fericit ce este, vă serveşte cu câte un pahar de vin, din neatenţie nu observă cum Gyilkos îi strecoară otravă în pahar, bea, moare, iar voi rămâneţi acolo, împreună, împărătesele imperiului său mafiot.
- De mult nu am mai râs în sinea mea cu atâta poftă. Omule, eşti nebun! Jur că-mi placi.
- Aşa te vreau, micuţo. Zâmbind..
- Mi-eşti simpatic, să ştii.
- Şi tu mie.

Jank şi cu mine ne îmbrăţişăm sub atenta supraveghere a lui Gyilkos. După o palmă prietenească pe umărul său, mă apropii de portiera maşinii negre a lui Charlize Theron varianta maghiară, când acesta mă strigă.

- Ce e?
- Mersi de lecţie.
- Ce lecţie?
- Ştii ce am de gând să fac de-ndată ce ajung la mine-n apartament?
- Nu. Ce?
- Am să-mi sun iubita. Naşte săptămâna viitoare.. vreau să văd cum se simte şi dacă are nevoie de ceva.

Simt cum mă învăluie o fericire îmbibată în mândrie, atât faţă de el, cât şi faţă de mine însămi. Măcar unul din noi va apuca să-şi repare greşelile..

- Aşa să faci, omule. Du-te şi împrăştie iubire.
- Hai sictir..

Râdem amândoi în sincron, pentru ultima dată.

- Fă-mi o favoare, te rog.
- Zi..
- Ai grijă de tine. Mare, mare grijă. Eşti deosebită, puştoaico..

Îl ador pe omu ăsta cu ochi câş!

- ..Mersi.. Promit să am.. Salut, Jank..
- Pa, Francesca..

Hm.. Francesca.. nici măcar nu mă numesc aşa. Mă uit după Jank, cum îşi pune gluga în cap şi dispare în noapte. Mă urc în maşină şi, nu ştiu de ce, brusc mă simt extrem de intimidată. Gyilkos pufăie ultimul fum din ţigara ei, pe geam, după care îl ridică.

- Ce zici? Le ridic şi pe alea fumurii, sau le las aşa?

Pentru o secundă, nu am înţeles la ce se referă, dar, uitându-mă în jur, observ că maşina ei e tunată până la ultimul detaliu. Parcă tot interiorul e înecat în butoane, mi-e şi frică să mă mişc ca să nu stric ceva. Maşina asta e ca propietăreasa ei: Intimidantă!

- Eu zic să le laşi aşa.. Nu vrem să atragem atenţia asupra noastră.
- Hm.. surprinzător. Pentru o începătoare nu te descurci rău deloc.. Felicitări.
- Vrei să spui că tocmai am trecut de o întrebare capcană?
- Nu o lua personal, e doar procedura.
- Nici o problemă, sunt înţelegătoare din fire..
- În cazul ăsta, ne vom înţelege de minune.

Gyilkos solicită motorul puţin, pentru a-mi da o mostră de ascultat, la cât de frumos îi mârâie.. Dacă nu ar fi fată, aş zice că încearcă să mă impresioneze. Dar cum să nu te impresioneze o fată ca asta? Şi să fiu hetero, mi-ar fi practic imposibil să rămân indiferentă la privirea asta de vulpe, şi mă aştept din clipă în clipă ca maşina ei să-mi facă o festă gen 'Transformers', să ajung să zic 'Da, frate! Le-am văzut pe toate în seara asta!'

- Pregătită?
- M-am născut pregătită.
- Ca să vezi, avem una entuziasmată la bord.
- N-ai nici cea mai vagă idee..
- Ah, serios?

Gyilkos îmi trage scaunul cu mâna dreaptă, mai aproape de ea. La cât de tunată îi este maşina, nu mă miră că îşi mută schimbătorul de viteze şi frâna de mână, cu o simplă mişcare mai în faţă, ca să îmi lipească scaunul de al ei.

- Ce faci?!
- Vreau să-ţi simt entuziasmul. Fac asta de la şaişpe ani, am uitat ce e ăla entuziasm.. transferă-mi o doză, te rog.

Tipa asta crede că se joacă cu mine?!

- Altă capcană?
- Nu, nici pe departe. Practic 'tai chi'.. Eman şi primesc energie.
- Eu practic 'feng shui'.. Eman şi primesc palme de la viaţă. Ah, nu, stai.. doar le primesc.

Gyilkos începe din nou să râdă cristalin.. Motorul încă mârâie, şi noi mai avem încă un ultim pod de traversat.

- Mi se spune Gyilkos.. Oamenilor care mi se par simpatici le permit să-mi spună Gill. Tu îmi eşti simpatică, deci îmi poţi spune Gill. Niciodată să nu mă întrebi care e numele meu adevărat, că n-am de gând să ţi-l spun..

Gill îmi întinde mâna dreaptă, în timp ce cu cea stângă îşi extrage o altă ţigară lungă şi subţire dintre sâni. Îi prind mâna şi i-o strâng cu fermitate. Aproape la fel de ferm ca ea.

- 'Pare bine de cunoştiinţă, Gill. N-am să te întreb care este numele tău adevărat, pentru că nici eu nu-mi permit să îl divulg pe al meu. Trec printr-o criză de identitate momentan, dar ei mă ştiu drept 'Petru Francesca'.
- Petru Francesca.. E drăguţ, îmi place.
- Mie nu.
- Ei bine, mie da. E seducător într-un mod inocent. E chiar a naibii de sexy dacă mă întrebi pe mine.. ţi se potriveşte.

În secunda următoare, Gill îşi aprinde ţigara şi calcă pe acceleraţie. Sunt împinsă cu putere în scaunul meu şi mă străduiesc să-mi pun gândurile în ordine, şi să-mi reevaluez planul de bătaie.

Căcat. Gânduri în ordine? Ăăă, cum ziceam că o cheamă pe fosta mea prietenă?! Raluca? Rebecca?! Roxana?!?