- Albastru.
- Cer.
- Pff, chiar cred că poţi mai bine de-atât.
- Cerul e albastru.
- Hai puştoaico, fii mai creativă. Încercăm din nou: Albastru!
- Ă.. apă?
Gyilkos mă priveşte sceptic, după care schiţează un surâs.
- Marea e un cer răsturnat. Tu practic tocmai mi-ai spus "cer" de două ori, cum ai auzit de albastru.
- Şi tu la ce naiba te gândeşti prima oară când auzi "albastru"?
- La viaţă.
- Viaţă?
- Da. Viaţă.
- Bine.. viaţă. Da roşu?
- Tot viaţă.
- Ă.. galben?
- În orice caz, viaţă.
- Pentru tine toate culorile înseamnă viaţă?
- Nu toate..
- Dar am voie să ştiu cum faci legătura?
- Bine, mă bine, revenim la albastru: Terra, planeta albastră. Ce găsim aici? Viaţă!
- Parcă ai spus că apa nu se pune..
- Păi apa simplă nu se pune, trebuia să specifici! Elixirul vieţii! Condiţia lichidă! Necesitatea transparentă fără de gust şi fără de miros! H2O! Orizontul albastru! Că dacă e s-o luăm cum ai spus-o tu, apă avem şi în bidonul de cinci litrii din portbagaj.
- Bine, bine, cum zici tu. Atunci dacă albastru înseamnă viaţă, roşu cum poate să-nsemne acelaşi lucru?
- Tu la ce te gândeşti prima oară când auzi "roşu"?
- La dulceaţa de fragi a mătuşii mele.
Gyilkos râde.
- De ce râzi?
- Că răspunsul tău nu se pune.
- De ce nu se pune?
- Cum ţi-am spus la "cer" să gândeşti mai creativ, acum cauţi să-ţi speli eticheta de om fără de imaginaţie.
- Aberaţii...
- France, zi-mi sincer. La ce te gândeşti prima oară când auzi cuvântul "roşu"?
- La sânge.
- Poftim, ţi-ai lămurit singură curiozitatea. Şi eu mă gândesc într-o oarecare măsură la sânge, atunci când aud "roşu". Dar eu, spre deosebire de tine, nu mă gândesc la sânge ca la o pată enormă de roşu pe un halat alb.
- Adică?
- Adică, tu... oamenii în general, cum aud de "sânge" se gândesc la moarte.
- Cum de eşti tu atât de sigură? Eu nu mă gândeam la moarte, mă gândeam doar la ceva roş..
- Ai spus sânge.
- Da, şi?
- Sângele nu poate să dea viaţă dacă nu accelerează intravenos, nu-i aşa?
- Unde vrei să ajungi cu asta?
- Întreabă-mă din nou la ce mă gândesc când aud "roşu".
- La ce te gândeşti când auzi "roşu"?
- La puls.
- Gyilkos, da e aceeaşi chestie.
- Nu e! Pulsul asigură viaţa. O pată mare de sânge pe un halat alb, nu chiar..
- Bine, fie, şi galben?!
- Galben, în vocabularul meu, înseamnă mişcare!
- Ă.. legătura?
- Nu ştiu despre alţii, dar eu, atunci când alerg, mă simt mai vie ca niciodată.
- Când alergi?!
- O, da! Şi-n plus, galbenul stimulează sistemul nervos şi munca intelectuală. Am citit o carte psihologică foarte tare despre culori, şi chiar vreau să spun că, de când mi-am vopsit camera de lucru în galben, dau un randament de mă uimesc şi pe mine!
- Serios?
- Ooo, da!
- Pereţii camerei mele sunt albaştrii.
- Mmm, albastru e contradictoriu. Acum că mi-ai spus, nu mă mai mir că ai optat pentru "cer".
- Despre ce tot vorbeşti, albastru e o culoare extraordinară.
- Într-adevăr, e culoarea ideală atunci când vrei să te odihneşti, însă, provoacă stări de somnolenţă. Dacă începi să faci o treabă într-o cameră cu pereţii albaştrii, după trei sferturi de oră începi să caşti. Zi de n-am dreptate.
- N-ai dreptate.
Gyilkos îşi ia ochii de la drum pentru a mă privi, zâmbind.
- Bine, ai dreptate, da m-am săturat să tot contra-argumentezi tot ce-ţi spun.
- Da.. ăsta e unul din motivele pentru care n-am fost plăcută de colegele mele la şcoală. Tot mereu eram eu don-şoara Deşteptovici.
- Deci, donşoara Deşteptovici, pentru dumneavoastră, albastru e viaţă, roşu e viaţă, galben e viaţă. Pentru mine, "viaţă" ar fi, cel mai probabil, verdele.
- O, şi încă ce viaţă e verdele..
- Şi verdele e viaţă pentru tine?
- Mai degrabă "droguri", da fiecare cu părerile sale, ce să-i faci.
- Deci tu vrei să spui că, verdele, culoarea a tot ce este viu pe această planetă, pentru tine nu inseamnă viaţă.
- Mm.. nu ştiu. Pentru mine înseamnă distracţie mai degrabă decât viaţă. Ştii că drogurile, înainte să te omoare, te prostesc, nu?!
- Toate celelalte culori înseamnă viaţă pentru tine, mai puţin verdele?
- Şi mov.
- La ce te gândeşti când auzi mov?
- La sex.
Pufnesc în râs.
- Ăla-i mai degrabă roşu.
- Naah. Dragostea fizică e roşu. Sexul e mov. Hrănirea aia carnală reciprocă e mov. Când mă gândesc la "mov", mă gândesc la un organ..
- Ok, ok, ok, chiar cred că am înţeles.
- Cât poţi fi de simpatică. Nu de organul ăla vorbesc. Parcă sexul în sine e un organ.. Un organ care începe să funcţioneze şi se face din ce în ce mai mare până explodează.
- Doamne, cât de ciudată poţi să fi.
- Am spus eu cumva că sunt de pe această planetă? N-am spus aşa ceva.
- Îmi place de tine...
Gyilkos îşi ia, din nou, ochii de la drum şi se uită la mine cu colţurile gurii uşor îndreptate spre urechi. Îşi ia mâna dreaptă de pe volan şi-mi mângâie scurt piciorul stâng, gest care a vrut să-i înlocuiască replica "Şi mie îmi place de tine". S-o întreb, să n-o întreb, s-o înteb, să n-o întreb, sincer, nu ştiu ce naiba să fac, dar prefer să n-o întreb că nu vreau s-o bag în toţi sperieţii.
- Cât mai avem până la graniţă?
- Puţin mai mult de patru ore. Ai obosit?
- Nici vorbă..
- Ne mai jucăm jocul cu asocierile?
- Nu, că mă sperii.
- Hai măi, nu sunt atât de rea. Sunt chiar atât de rea?
- N-ai nici cea mai vagă idee...
- Bine, atunci, hai să ne jucăm jocul cu cele douăzeci de întrebări.
- Ăsta cum mai e?
- Eu îţi pun douăzeci de întrebări, iar tu răspunzi sincer.
Pufnesc în râs.
- Halal joc.
- Jalnică scuză să încerc a te cunoaşte mai bine?
- De ce ai vrea să mă cunoşti mai bine?
- Hei. Fără ocoliri. Întrebările retorice sunt strategia mea, nu a ta.
- Bine, fie...
- Deci? Accepţi?
- Îhî... cine începe?
- Normal că eu: Ambii părinţi îţi mai sunt în viaţă?
- Da.
- Mai sunt împreună?
- Nu.
- Când au divorţat?
- Niciodată n-au fost căsătoriţi.
- Câţi ani aveai când s-au despărţit?
- N-aveam nici ani, nici luni, doar săptămâni de hrănit din placenta mumămii.
- Deci.. tatăl tău a părăsit-o pe mama ta de-ndată ce a aflat că e grav..
- Gill, te rog, nu insista pe subiect.
Gyilkos se uită scurt la mine cu o urmă de compasiune. Nu-mi place.
- Anotimp preferat?
Mă uit la superba şoferiţă, să văd dacă îşi bate joc de mine, după care pufnesc într-un râs zguduitor. Gill, molipsindu-se de sughiţurile mele sacadate, începe şi ea să râdă în timp ce întreabă "Ce?! Ce-am zis? De ce râzi, ce măă?!"
- Anotimpul preferat? Tu-ţi baţi joc de mine? Ce s-a ales de întrebările gen "La câţi ani ţi-ai pierdut virginitatea?" sau "Ai combinat vre-odată pastile cu alcool?"
- De ce ai crede că m-ar interesa aşa ceva?
- De ce te-ar interesa anotimpul meu preferat, atunci?
- Pentru că anotimpul preferat spune multe despre temperamentul unui om.
- Ah, serios? Şi după ce-ţi răsund, ce căcat de întrebare urmează?! Culoare preferată? Film preferat? Muzică preferată? Actorul cu care mi-am dori să mi-o trag încă înainte să ştiu ce-i aia?!
După ce-am zis toate astea, bag de seamă că, dacă mai ridicam puţin vocea, ţipam la ea, de-a dreptul. Gyilkos nu se mai uită a mine, ci ţintă la drum. Dacă nu i s-ar mişca mâinile pe volan, aş zice că e o păpuşă de marmură, a cărei sculptor a făcut-o dinadins atât de... dezamăgită?! Stai... dezamăgire e pe chipul acela?!
- Îmi cer scuze dacă te-am insultat cu ceva.. doar că... după întrebarea despre părinţi, să întrebi ceva atât de inofensiv mi se părea oarecum...
- Ridicol. Ştiu. N-ai de ce să-ţi ceri scuze. În familii destrămate, părinţii sunt un subiect delicat, şi-mi pare rău că mi-am băgat nasul. Nu vreau să intru cu bocancii în picioare, în mintea ta. Vreau doar să văd ce fel de om eşti.
- Primăvara.
- ...Poftim?
- Anotimpul meu preferat e primăvara.
- A... Tare. Culoarea preferată?
- Ce-nseamnă asta?
- Nimic. Sunt întrebări inofensive..
- Nu, nu asta... Primăvara. Ce spune anotimpul meu preferat despre mine?
Gill zâmbeşte, fericită că, în sfârşit îi înţeleg filtrele de analiză psihologică.
- Te bucuri de succesele altora mai mult decât propiile succese. Chiar şi marile realizări personale îţi aduc mici satisfacţii. Îţi plac poveştile care se termină cu bine, cu toate că nu te consideri demnă de un sfârşit presărat cu conffetti şi eşti un om pesimist, a cărui speranţe îl fac să se simtă vinovat de propiile aşteptări.
- N-are cum. Primăvara?! Primăvara e un anotimp cald, n-are cum să denote pesimism şi.. celelalte chestii de care zici.
- În cazul tău, da.
- De ce numai în cazul meu?!
- Hai, Francesca, recunoaşte. Eşti o persoană optimistă?!
Fiinţa asta mă bagă-n ceaţă total.
- Ăă.. nu.
- Păi, vezi?
- Ce m-a dat de gol?
- Primăvara e, într-adevăr, un anotimp cald şi colorat, însă, e anotimpul preferat al persoanelor fără multă încredere în forţele propii. Această alegere e apelul la natură, apelul la sine atunci când ai prea multe pe suflet. Îţi preferi propia companie şi propiile gânduri, decât să stai toată ziua bunăziua în preajma unui anumit număr de cunoştiinţe. Primăvara e sensibilitate. Fragilitate. Tulburări îngropate sub un zâmbet. Solitaritate. Am nimerit-o?
- Nu ştiu ce să zic.. nu prea. Ador să am prieteni prin preajmă.
- Prin preajmă, dar nu prea des pe lângă tine.
- Mmm...
- În fine. Culoarea preferată?
- Verde.
- Vezi? Verdele e culoarea primăverii, ceea ce subliniază ceea ce tocmai ţi-am spus.
- Interesant punct de vedere..
- Film preferat?
- Ştii, Gill, nu trebuie să-mi pui întrebările de care am făcut mişto mai adineauri... recunosc că am sărit calul, nu îţi subestimez talentul de a..
- Nu, nu, că asta chiar mă interesează.
- Şi dupaia ce urmează? Muzica preferată şi actorul cu care mi-am dori să mi-o trag încă înainte să ştiu ce-i aia?
- Da.
- Joci murdar.
- Ştiu. Nu-i aşa că-i palpitant?
- Filmul meu preferat e "Pe aripile vântului"..
- Ohh! Ce film! Iisuse, ce mai film! Superbă alegere, sunt mândră de tine! Muzică?
- 50 Cent.
Gill se uită şocată la mine, cu gura întredeschisă.
- Nu te cred!
Eu încerc să stau serioasă, dar n-am fost niciodată o actriţă bună, aşa că pufnesc în râs ca să-şi dea seama că m-a prins cu jalnica tentativă de a face o glumă.
- Ştii, depinde. Ascult multă muzică, de regulă. Niciodată nu focalizez un artist anume pentru că iubesc anumite piese, niciodată tot albumul. Înţelegi la ce mă refer?
- Ai CD-uri originale? Cumpărate din propie iniţiativă?
- Da.. am câteva..
- Ia, s-auzim.
- Tina Turner, Rob Thomas, Alanis Morissette, Sonique, Nirvana.. am mai multe, dar n-am mai cotrobăit de mult printre ele. Le-am cumpărat pe toate mai de mult..
- Soul şi Rock, dar mai trădezi şi cu câte Old School Hip Hop din când în când. De asemenea am o vagă presimţire că şi Jazz-ul te relaxează.
Doamne, câtă psihologie exersează gagica asta pe mine!
- Bine ochit.
- Acum întrebarea cu actorul..
- Salma Hayek.
Gill râde.
- Am zis actor, nu actriţă.
- Actorii nu sunt genul meu.
- Mi-am dat seama, dar totuşi.. o mică fantezie acolo, când erai mică şi-ţi era prea frică să recunoşti că eşti atrasă de fete? Nimic, nimic?
- Mmnu.. nu chiar.
Gill îşi muşcă buza inferioară. Nu spune nimic timp de câteva secunde, după care trage pe dreapta, şi se întoarce spre mine, la fel de serioasă ca atunci când a scos pistolul, să mă supună la testul ăla stupid.
- Ce...
Dar înainte să-mi pot răsfoi prin vocabular cu voce tare, palmele fine ale asasinei îmi cuprind chipul, iar ochii acesteia îmi capsează pe retine un singur gând: "Vrea să mă sărute!" Se mişcă lent.. incredibil de lent. Se apleacă spre mine şi îşi apasă buzele pe fruntea mea. Îi adulmec parfumul de pe gât.. îmi vine să-mi înfig dinţii în el, dar, în schimb, închid ochii şi îmi ţin respiraţia. Gyilos îşi mângâie obrazul de al meu în timp ce expiră uşor tremurat. Îi simt genele pe tâmplă, şi nasul lângă al meu... coboară spre gât. Îi sărută baza. Simt un fior plăcut în clipa în care îşi dezlipeşte gura de gâtul meu, ştiind unde urmează s-o planteze.
Mie nu îmi plac săruturile tandre, însă Gill nu ştie asta. Mângâierea buzelor ei pe ale mele este atât de catifelată că îmi vine să râd, sub pretextul că mă gâdilă. Vreau mai mult, însă în clipa în care vreau să-mi deschid gura, s-o invit înăuntru, sparge sărutul, şi, o dată cu el, toată atracţia sexuală faţă de ea care m-a încercat până acum.
Îşi bate joc de mine. Iar, din pricina acestui gând, expir aerul pe care, de emoţii, l-am ţinut încuiat în piept în timp ce ea se juca de-a seducţia cu mutra mea. Degeaba m-am extaziat eu ca un adolescent virgin care se trezeşte cu o Angelină Jolie blondă în aşternut. Gill nu mă place. Şi nu e vorba că nu mă place ca om, nu mă place ca gen. Vrea ceva de la mine, dar nu ceea ce aş fi dispusă să-i ofer. Prima pupătură m-a băgat în ceaţă. Asta, a doua, a evaporat ceaţa întru totul.
Am mai făcut eu gafa asta o dată. Eram în clasa doişpea, iar tipa cu care o ardeam după şcoală era cu un an mai mică decât mine. Făcea spropouri idioate, dar care mă încingeau, mă ciupea de fund sau sâni, iar o dată când eram la ea acasă, m-a rugat să o las să mă sărute. Normal că am lăsat-o. Numai că eu, cu mentalitatea mea de linie dreaptă, mi-era imposibil să nu cred că fata, de fapt, mă iubeşte, şi deaia mă tachinează în halul în care o făcea. Nici să-mi spună tipa cu propia ei gură că e doar curioasă să vadă cât control poate avea asupra mea, n-aş fi crezut-o. Fierbeam la foc mic după ea. Puteam să jur că mă vroia acolo unde o vroiam şi eu pe ea, dar în clipa în care mi-am confesat sentimentele, a fugit de mine, cu fundul lovit de propiile-i călcâie. Proasta! Dar mai proastă am fost eu, că am lăsat-o să mă bage în şah, când eu de fapt puteam să-i expediez regele cu un singur bobârnac.
Pare rău, Gill. Nu eşti prima care-şi forţează turele pe mine.
- Ah, Francesca..
Simt cum vibrează teatrul prefăcut din şoapta ei care s-a vrut senzuală.
- Ia-mă cu tine.. te rog... ia-mă cu tine... hai să fugim împreună... Noi doua. Două nebune în lume. Hai să mergem împreună pe croaziera aia, şi să nu ne uităm înapoi. Să facem dragoste pe punte, în ritmul mării.. val.. după val.. după val.. după val..
- Nu.
Agresivitatea răspunsului meu sec, a forţat-o să-şi deschidă ochii, iar în clipa următoare, să-şi retragă mâinile de pe faţa mea.
- Dar... ce...?
Dacă înainte să tragă pe dreapta, încă o consideram o femeie puternică, incredibil de inteligentă, care emana o sexualitate de-mi strica radarul... în acest moment, tot ce văd e o fetiţă tembelă, lacomă şi exagerat de narcisistă. Mă dezgustă. Îmi vine să cobor din maşină, să merg restul drumului pe jos.
- Nu vreau. Porneşte maşina, te rog.
În această clipă realizez că, toată conversaţia noastră de până acum, a fost condusă de ea. Eu eram marioneta ei vorbitoare, amica aia căreia îi poţi controla sforile. De câteva ore de când o ştiu, parcă ea mi-a devenit coloană vertebrală, iar comenzile creierului meu, au trecut mai întâi pe la ea. Acum că am schimbat foaia, s-a crispat toată de parcă i-am apăsat butonul de dezactivare
Confuză, aşa-zisa asasină e pentru prima dată în pană de cuvinte. Porneşte maşina.
- Îmi pare rău dacă sărutul meu te-a ofensat. Am crezut că..
- Nu m-ai ofensat.
Gill e toată încordată. Prezenţa mea este, brusc, stânjenitoare pentru ea. Planul ei n-a decurs cum şi-a dorit.. Ea s-ar fi aşteptat să-i răspund cu "Da! DA! Val după val după val după val!", dar sărutul ăla jalnic m-a convins că puştoaica asta nu-i de mine. Nu mai merge cu aceeaşi viteză ca până acum, semn că nu mai încearcă să mă impresioneze. Totuşi, privirile ei spre mine, din trei în trei secunde spre mine, îi trădează anxietatea şi nerăbdarea de a pune din nou stăpânire pe şirea spinării mele.
- Încă n-am terminat jocul. Ia zi-mi.. mâncarea preferată?
Mă arde gâtul să-i răspund cu "vită în sânge", curioasă de ce aberaţii de natură psihologică, mega-super-hiper-terra complicate, mai inventează de data asta.
- Foamea.
Iar cu astea fiind spuse, stima lui Gill pentru propia persoană tocmai a scăzut la o cifră cu minus. Se ofticată la culme că refuz s-o iau cu mine în această aventură spre care mă îndrept. Se pare că nu-i nici pe departe una dintre cele mai de încredere secretare ale lui tăticu. Ea vrea pericole şi primeşte siguranţă, iar numele de "asasină" precis e auto-proclamat. Cât de oarbă am putut fi. Acum că mă uit mai bine la ea, are maxim nouăşpe ani. Copil. E un copil care se rvea om mare, trecut prin de toate şi respectat ca atare. Desigur că vrea adrenalina care mă aşteaptă pe mine, de vreme ce ea primeşte doar munca suplimentară.
Gill cotrobăie cu o mână în colecţia ei de CD-uri şi pune, ca-să-vezi!, un CD cu 50 cent, aşa, pentru bucuria timpanelor mele. Iar în ciuda acestui fapt, e mai mult decât evident că, prin acest gest, îmi flutură steagul alb sub nas, recunoscându-şi înfrângerea:
Restul drumului, de trei ore şi puţin, îl petrecem într-o deplină tăcere, ascultând albumul lui 50 Cent din nou şi din nou şi din nou şi din nou...
duminică, 15 mai 2011
luni, 3 ianuarie 2011
Ep.9 - Neuronii se dau uţa? Ai sinapse sănătoase!
- Vorbeşti a naibii de bine româneşte.. eşti de-a noastră, nu?
- Da şi nu.. mama e româncă, dar am copilărit pe navetă, între Timişoara şi Szeged. Mama mea lucra acolo.. în Szeged, adică. N-avea cu cine să mă lase cât lucra ea, zece ore pe zi, aşa că mă lua cu ea. Era bucătăreasă într-o cantină. Nu îşi găsise nicăieri de lucru în Timişoara, că altfel nu călca nici moartă la unguri. Pe cât îi ura pe maghiari, pe atât îi adoram eu. Îmi plăcea la nebunie în Ungaria.. Mai degrabă mă simţeam în Szeged ca acasă, în acea cantină infectă, decât în garsoniera timişoreană. Chiar.. sunt curioasă ce s-a ales de mama. Dacă mai face naveta, sau s-a mutat în Szeged ca să economisească banii de transport.. Habar n-am, nu i-am mai auzit vocea de un an jumate. Biggie mă mai pune s-o sun din când în când.. nici nu ştiu de ce se oboseşte, că oricum nu m-am înţeles niciodată extraordinar de bine cu ea. Big Daddy m-a luat sub aripa sa protectoare din ziua în care am împlinit şaişpe' ani. Ăă, da, şi.. ei bine, mi-a luat un apartament în Cluj unde am stat singură până am terminat liceul şi dupaia şi facultatea de relaţii internaţionale. Nu mi-a ajutat la nimic, dar a vrut el să am studii.. Nici acum nu înţeleg de ce.
Gill dă ochii peste cap şi face o grimasă ca să mă facă să-i zâmbesc. Îi zâmbesc, aşa că o ia ca pe o încurajare să-şi continue povestea.
- Eu am vrut să studiez pe ungureşte, dar Biggie nu m-a lăsat. A preferat s-o ard dur în ardelenisme decât să mă dăruiesc Ungariei, unde îmi plăcea mie. Ce să-i faci, are el o slăbiciune pentru românce.. Nu ştiu dacă ai auzit, dar e jumate japonez, jumate rus. Ce combinaţie mai e şi aia, frate?! Japon-rus?! Un gălbejit cu sângele-ngheţat de Siberia? Nici nu e de mirare că e fan al limbii latine. Româna, chipurile, are mai multe trăsături latineşti decât portugheza, spaniola, italiana sau franceza. Ştiai asta?
- Da, ştiam..
- Eu nu.. am aflat de curând. Mi se pare a naibii de ciudat..
- De ce?
- Nu ştiu.. parcă nu ne mândrim suficient cu sângele nostru. Uită-te la nemţi. Mănâncă latina pe pâine, dar noi? Începem conjugările de abea în clasa a opta, şi până-ntr-a noua, şi la auzul celor mai simple cuvinte latineşti, dăm ochii peste cap. Nu vreau să generalizez, dar, pentru mine cel puţin, latina a fost teroare.
- Da, şi pentru mine. În a opta am fost la olimpiadă, şi într-a noua era cât pe ce să rămân corigentă.
- I-auzi. Cum aşa?
- Mă încurcam în timpuri şi cazuri..
- Doamne ce le-am detestat. Şi pe româneşte, şi pe ungureşte.
- Eu vorbesc de latină.
- Eu vorbesc detoate, da nu mă pune să-ţi explic de niciunele, că mi se înoadă limba!
Gill şi cu mine începem să râdem un râs din acela de două vechi prietene, devenite între timp mame, care râd de năzbâtiile copiilor lor, la o cafea după prânz. Mă simt bine în preajma ei. Parcă e un Marian varianta feminină.
..Marian..
Înotând în fântâna propriei conştiinţe, nu bag de seamă acul care indică vitezomania şoferiţei mele. O plac din ce în ce mai mult pe tipa asta!
- Nu ar fi înţelept din partea mea să-mi pun centura?
- Nu cred că e nevoie.. sunt o şoferiţă bună, să ştii.. iar păpuşa asta niciodată nu m-a dezamăgit când gonea poliţia după mine, deci nu-ţi fă probleme.
- Ok.. cum ai reuşit să ţi-o tunezi în halul ăsta?
Gill zâmbeşte ştrengăreşte.
- Am primit-o cadou de la şefu'. Surpriză de majorat. Mi-a dat tati mare o petrecere mai ceva decât vezi pe la televizoarele astea.. pe MTV.. cum se numea emisiunea aia..?
- Care?
- Aia unde toate fâţele de şaişpe ani fac ditamai petrecerea de ziua lor.. şi invită tot mapamontu', şi vine Emtivi-ul să le filmeze cum fac crize de isterie că primesc un tort cu cinci etaje şi nu cu şapte, aşa cum şi-au dorit.. sau că tati refuză să plătească rochia de trei mii de dolari, dar după un uragan de urlete şi o cascadă de lacrimi, tot o primesc.. ştii tu, emisiunea aia..
- My super sweet sixteen?
- Aşa, aia! No, şi eu am primit o petrecere de genul.. a fost tare. Încăperea era imensă şi toţi invitaţii erau atât de frumoşi.. Big Daddy angajase doi stilişti pentru mine.. şi un bucătar chinez, că ştia cât de mult îmi place mâncarea chinezească. N-o să-ţi vină să crezi, dar.. îl ştii pe Chingy? Rapperul?
- Parcă da..
- Eram înebunită după el în vremurile mele adolescentine. Aveam postere cu el pretutindeni şi îi imprimasem poza pe perna pe care dormeam. Big Daddy totdeauna mă lua peste picior din cauza asta.
- Chingy a fost la ziua ta?
- Da. A venit special pentru mine.. Mi-a şi dedicat o piesă, dar nu îţi spun care, pentru că a fost destul de penibil.. Ce puţin, lui Big Daddy nu i-a plăcut dedicaţia deloc. Doamne, ce mă mai distrez şi acum, când îi aduc aminte că făcea nişte mutre de zici că avea de gând să sară din fotoliu, şi să meargă pe scenă să-i rupă gâtul lui Chingy.. A fost hilar! A naibii de hilar! Şi vrei să auzi partea cea mai dură a serii?
- Ă.. ai primit maşina asta?
- Da, şi asta, dar e o parte şi mai dură în toată povestea.
- ...?!
- L-am rugat pe Chingy să vină la o plimbare cu mine şi păpuşa, ca să-i testăm talentele. Ne-am făcut nevăzuţi timp de trei ore sau aşa..
- .. Păpuşa?
- Maşina asta.. am botezat-o 'păpuşa'. De fapt a fost ideea lui Big Daddy, dar 'păpuşa' a rămas. Oricum, am condus ce am condus, până când am oprit într-o parcare pustie..
Timpanele îmi joacă feste?!?
- ..Prima oară..?
- Ăhă.. Nu mi-a plăcut.
Mă uit la ea neîncrezătoare. Deşi atentă la drum, Gill, simţind uitătura mea şocată pe profilul ei perfect, întoarce capul pentru o clipă, ca să-mi permită să-i citesc sinceritatea din privire.
- Vorbesc serios, chiar nu mi-a plăcut. Rapper egoist a dracu'! A doua zi am aruncat perna cu poza lui, am rupt posterele cu el din camera mea şi le-am dat foc CD-urilor personalizate. Pur şi simplu l-am şters cu buretele.. parcă a fost felul meu de a încheia un capitol din viaţa mea. Am zburat acasă fără pic de regret.
- Zburat acasă?
- Da.. mi-am ţinut ziua în Oraşul îngerilor. Am o pasiune pentru ideea de vis american. Am zburat eu, Biggie, cinci invitaţie selecţi şi păpuşa.
- .. Big Daddy Boo.. ţi-a ţinut ziua de majorat în Los Angeles..?
- Da.. e foarte generos cu toate secretarele sale. Cu mine, în mod deosebit.
Gill îmi zâmbeşte cu subînţeles.
- Câte secretare are?
- Multe.. cred că a atins suta anu' trecut.
- Uău..
- Nu te mira aşa.. şi tu vei deveni o secretară de-a sa.
- Pî.. poftim?
- Dacă această excursie a ta va fi un triumf, fără ca tu să aterizezi în pârnaie sau să-ţi dai duhul, desigur.
- Dar.. cum adică, devin secretara sa?
- De ce întrebi?
- Că am crezut că fac acest transport şi dupaia gata, ne vedem fiecare de viaţa şi treburile lui.
- Iubire, mă tem că n-ai înţeles o treabă..
- Ce treabă?
- Treaba e sudată. Tu eşti angajata lu' Big Daddy. Te-a angajat din clipa în care te-a scăpat de ani grei de pârnaie..
- Se pare că nimeni nu e dispus să asculte sau să înţeleagă..
- La ce te referi?
- La ce mă refer?! Unu la mână, eu nu mi-am dorit asta! Doi la mână, eu habar n-aveam cine mama naibii e Big Daddy Boo sau cu ce se ocupă! Credeam că e doar un dealer aleatoriu de iarbă, n-am ştiut că se ocupă cu mult mai multe activităţi ilegale decât mi-a spus Marian înainte să se întâmple incidentul meu cu salariul de la Fornetti, iar, trei la mână,..
- Tu cu guriţa ta i-ai spus că îi vei rămâne datoare.
- A contat chiar atât de mult?!
- Tati mare crede în puterea cuvântului. Te-a înregistrat, are dovezi.
- M-a înregistrat?!
- Normal. Îşi înregistrează absolut toate conversaţiile telefonice. De la cele cu avocatul până la cele în care îşi ceartă fiicele că şi-au uitat prânzul pentru şcoală, pe masa din bucătărie. Omul ăsta duce.. nu o viaţă dublă. O viaţă triplă. Cvadruplă, chiar! E soţ şi tată sub aceeaşi mască, amant, om de afaceri şi al doilea 'naşul', şi ştii ce e fascinant la asta? Niciodată nu le amestecă între ele, sau poartă masca număru' doi în circumstanţa cu număru' patru, înţelegi la ce mă refer? Mă mir cum de mai are timp să dea telefoane..
- Şi ce era să fac? Îi eram recunoscătoare! Era datoria mea să îi dau de înţeles că nu vreau să-i etichetez gestul drept pomană.
- Tu nu înţelegi că, promisiunea aia a ta ţi-a semnat contractul tău de transportatoare? Că el asta caută în oamenii din jurul său?! Lui i se pare normal ca oricărui biped să-i placă pomana, de aceea este şi extrem de selectiv cu oamenii pe care alege să-i păstreze aproape. Calitatea cea mai de preţ pe care o caută cu lupa, oriunde merge, este acest simţ.. simţul datoriei. Simţul răsplătirii. Favor per favor. Dacă îţi ţineai pliscu', nu ţi-ar fi cerut niciodată nimic. Şi cu un simplu "mulţumesc" îţi poţi arăta recunoştiinţa unei persoane, să ştii. Dar tu acum te afli în această situaţie, tocmai pentru că i-ai spus exact ceea ce vroia să audă.
- Acum un an, printr-un telefon..
- Iar el nu uită o promisiune, nici să se izbească de amnezie. Îşi uită identitatea, dar promisiunile le reţine.
- Da, sigur.
- N-ai decât să nu mă crezi. Nimeni nu se pune cu un mafiot de talia ăstuia, iubire.. nimeni nu i-a făcut vre-odată o promisiune, nu s-a ţinut de ea, şi a apucat să-i supravieţuiască răzbunării. Nimeni înafară de o fiică de-a sa.. i-a promis că va lua note mari la latină. Nu s-a ţinut de promisiune, iar Big Daddy, uimitor, nu s-a supărat.. prea tare..
Gill îmi zâmbeşte din nou şi ia o curbă la stânga fără să semnalizeze. Vreau să-i fac o observaţie, dar mă răzgândesc în favoarea anumitor lămuriri pe care le caut..
- Deci zvonurile sunt pe bune..
- Nu toate. Depinde la care te referi.
- Are o nevastă şi trei fiice, dar nimeni nu ştie cine e şi cu ce se ocupă Big Daddy defapt?
Gill râde cu amărăciune.
- Mda.. o nevastă, un milion de amante, trei fiice care îi poartă numele de familie, şi încă un milion de copchii împrăştiaţi pe glob, câte unul, respectiv una, pe cap de amantă.
- ..Cum adică?
- Adică e un şarlatan. Pe nevastă-sa, e a patra apropo, a întâlnit-o în Amsterdam. E cu un an mai mare decât mine, fufa. Niciuna din cele trei fete nu e a ei, dar dacă mă gândesc bine, e însărcinată, chipurile. A ţinut-o mai mult decât pe ultima. Au împlinit doi ani de la căsătorie, luna trecută.. Asta înseamnă că pe asta chiar o place. Am râs cu lacrimi, nu alta.
- Ai dat-o bine pe acceleraţie de când ai început să vorbeşti despre ea..
- Am şi de ce! E o dobitoacă idioată!
Gill scrâşneşte din dinţi. Cred că m-am prins de ce este un subiect delicat pentru ea, de aceea nici nu forţez coarda, dar nici abatere totală de la subiect nu vreau să fac. Încă am nelămuriri, iar ea pare a fi o persoană apropiată lui Big Daddy.. Foarte apropiată, chiar.. Prea apropiată, oare?
- Gill..?
- Ce-i?
- Dacă transportul ăsta e atât de important.. iar Big Daddy Boo are atâtea secretare, iar în tine are atât de multă încredere.. de ce m-a ales tocmai pe mine pentru chestia asta? Eu sunt bleagă, împrăştiată şi nedescurcăreaţă.. prevăd că am s-o dau în bară.. de ce a apelat.. la cineva pe care nu cunoaşte? La cineva ca mine?
- Îi eşti datoare..
- Da, ştiu, dar putea să-mi ceară ceva mai soft de atât! Să-i spăl maşina timp de o lună.. sau timp de restu' vieţii mele. Să-i hrănesc animalele de casă.. să-i aprovizionez zilnic portocale proaspete pentru fresh-ul de dimineaţă, ştiu eu? Mi-a încredinţat.. diamante! O avere!
- Are încredere în tine.
- Dar nici nu mă cunoaşte!
- Marian e un tip convingător.
- Şi de unde îl ştie pe Marian?!
- Un agent de-al lui Daddy îi vinde iarbă..
- Asta ştiam şi eu, dar cei doi par a avea o relaţie mai apropiată de atât.
- Marian a apelat la ajutorul lui Boo atunci când te păşteau pe tine anii de răcoare..
- Iar el a acceptat aşa, din senin, să ajute o străină??
- Ţi-am spus.. Marian are putere de convingere.
- Căcat în ploaie!
- Tu Francesca, sau cum tei chema, hai să-ţi zic o treabă. Fi atentă. Big Daddy Boo a prins de mult gustul succesului. Gustul banului. Atâta avere nu faci pe baze legale, nici dacă anulezi jumătate de constituţie. Ce caută un om de afaceri, înrudit la sânge cu domeniul său de activitate? Expansiune! Tu nu vezi că e pretutindeni? Că pătrunde fix unde nu te aştepţi să existe ilegalităţi? Nimeni nu ştie de el, înafară de mine, tine, şi ceilalţi care lucrează pentru el. Nevastă-sa habar n-are cu cine se pune la culcare! Amantele sale habar n-au ce mâini le explorează! Un om care ţine la confidenţialitatea sa atât de mult, depinde cel şi cel mai mult de oamenii săi de încredere. Cu cât se extinde mai tare pe glob, cu atât mai multă nevoie are de oameni de încredere. Îi supune unui mic test, ca cel efectuat pe tine prin telefon, după care îi ia sub aripa sa protectoare. Tu ai trecut testul. Felicitări. Participi la ilegalităţi, pe bani cinstiţi.
- Eu nu fac asta pentru bani, eu o fac ca să nu-mi zboare capul, şi ca să mă ţin de promisiune.
- Te va plăti, te asigur. Ţi-am spus.. e foarte generos cu secretarele sale.
- Nu vreau să devin o secretară de-a sa! Fac acest transport şi gata.
- Tu tot n-ai înţeles ce e aia o secretară de-alu' Big Daddy..
- Eu nu înţeleg nimic din toată treaba asta, eu fac doar ce mi se spune. M-am săturat să mă mai chinui să înţeleg.
- Iar eu m-am săturat să joc teatru.
În clipa următoare, dau cu capul de parbriz. Simt cum maşina se învârte şi scoate sunete de cauciuc care îţi scârţâie pe creieri. Păpuşa face o minunăţie de piruetă de 360 de grade, iar în clipa în care se opreşte, iar eu găsesc suficientă putere în creier, să-i ordon şirei spinării să mă dezlipească de pe parbriz, simt un metal rece pe tâmplă.
- Ţi-a spus mă-ta vre-odată că eşti a dracu' de obraznică? Mai întâi ucizi.. dupaia îţi strecori vinovăţia printre gratii ca să pupi libertate.. şi acum, uită-te. Transporţi aproape douăzeci de milioane de euro într-un săculeţ de cinşpe pe opt centimetri până la mama naibii, pe tărâm vorbitor de rude latine.
- De ce faci asta?
- Pentru că pot.
- Big Daddy Boo o să te facă praf.
- Big Daddy Boo habar n-are unde sunt. Are încredere-n mine. Eu pot să iau acum diamantele de la tine fetiţo, să fug, şi să te las pe tine să rătăceşti pe o şosea maghiară, până te găseşte altă secretară şi-ţi rade beregata, ordin de la B. D. Boo. că nu ţi-ai dus treaba la bun sfârşit.
- Am să-i spun că ai fost tu.
- Ah, serios? Şi cine te va crede pe tine, om făcut varză la douăzeci şi ceva de ani, peste mine?- Gyilkos, asasina cea mai de încredere a lui Big Daddy Boo, de şase ani încoace? Hă? Termină cu căcaturile, dă-mi geanta.
- Nici o şansă!
- Dă-mi geanta sau îţi zbor creierii.
- Ori mi zbori tu, ori mi zboară alta de talia ta.
- Nu e nevoie, ţi zbor eu şi scapă toată lumea fără mare tam-tam. Sper că ştii 'Tatăl Nostru'. Sau mai degrabă apelează la 'Crezul', am auzit că dacă îl ştii, Sf. Petru deschide mai larg porţile spre Rai.
Încep să rostesc 'Tatăl Nostru' silabă cu silabă.. Mă prefac că îmi tremură buza inferioară în timp ce îmi încordez mâna stângă şi mă concentrez să fac o mişcare bruscă pentru a o face pe Gill să împuşte în gol. Studiez portiera din dreptul ei şi mă gândesc cum să procedez ca să o îmobilizez suficient încât să o împing afară din maşină, să o iau la goană de capul meu. La cât de tunată îi e 'păpuşa', pur şi simplu trebuie să aibe pilot automat.. iar cheile sunt în contact.. iar rugăciunea mea mai are două propoziţii până la 'Amin'.
Sunt cât pe ce să-mi pun planul în aplicare, când mă loveşte informaţia!
- De unde ştii dimensiunile săculeţului?
- ..Ce?!?
- N-ai menţionat nimic de culoare, nimic de material. E din catifea bleumarin. De asta îţi dai seama de-ndată ce pui ochii pe el. Tu, în schimb, i-ai ştiut cu exactitate dimensiunile: săculeţ de cinşpe pe opt. Nimic altceva. O trăsătură ca asta nu se bagă de seamă de la o singură privire. Dacă menţionai ceva de aspect, aş fi putut zice că l-ai văzut, probabil, în preajma lui Big Daddy, pe biroul său undeva, sau aşa.. având în vedere că îi eşti o secretară dragă şi te păstrează prin apropiere. Dar tu nu ai ştiut detaliile aspectului. Ai ştiut detaliile tehnice. Detalii care nu se observă, ci care se analizează şi comunică. Singurele persoane care au pus mâna pe acest săculeţ sunt Jank, eu şi Big Daddy Boo. Cu Jank n-ai schimbat nici măcar două vorbe, şi la cum i te-ai adresat, aş putea spune că nu ai schimbat două vorbe cu el niciodată în viaţa ta.
- Jank e asistent, nu mafiot. Habar n-are cu ce se mănâncă meseria, nu e membru activ de branşă. Ştie să-şi ţină pliscul, dar e mai bine că nu ştie nimic de Biggie.
- M-am prins de atâta lucru, Gill. Dar nu vorbim despre asta acum. El, a doua persoană care a văzut săculeţul, nu a vorbit cu tine despre săculeţ. Eu, de când sunt în maşina ta, nu am vorbit despre săculeţ. De văzut nu l-ai văzut, că dacă l-ai fi văzut, i-ai fi spus 'săculeţ de catifea bleumarin'. Cineva ţi-a comunicat date exclusiviste.. Persoana din capul listei: Big Daddy Boo. M-ai minţit.
- Cu ce?
- Ştie că eşti aici. El te-a trimis să mă treci graniţa Ungariei. Tocmai pentru că are încredere în tine să mă supui la asta.
- La 'asta', ce?
- La alt test. Conversaţia cu tine.. de la majoratul tău, la teoria despre oamenii de încredere a lui Big Daddy Boo, la acest revolver care mă jenează la tâmplă. Totul este un test. Dacă nu te-ai fi dat de gol, te-aş fi crezut..
Gyilkos îmi apasă metalul rece pe piele, după care îl retrage şi îl aruncă pe bancheta din spate. Mă întorc cu faţa la ea, să o văd cum zâmbeşte cu toţi dinţii şi, spre marea mea surpriză, mă prinde de urechi, mă trage spre ea, şi mă pupă apăsat şi zgomotos pe gură!
Cum îndrăzneşte?! Înainte să-mi permit a înjura de toţi sfinţii, că e nebună şi idioată, aud un râs care nu aparţine niciuneia dintre noi.
- Frankie, eşti dată naibii, scumpo. Îmi cer scuze că am fost sceptic în privinţa ta la început, dar acum m-am convins. Eşti perfectă pentru asta!
- Ţi-am spus tati că e de-a noastră. Numai din ce mi-ai povestit tu despre ea, mi-am dat seama că fata e materie de calitate!
În cap, neuronii îmi fac uţa-uţa. Ce mama dracului e asta?!?
- Bine, iubitelor, eu mă întorc la lucru. Aveţi grijă de voi. Mai ales tu, Frankie. Te-am pupat, Gill, să-mi vi nevătămată acasă, scumpo.
- Am să vin, tati. Te iubesc, papa.
- Şi eu pe tine, pa.
Ţăndări.
- Hai, ce-i cu tine, revino-ţi. Nici măcar nu erau gloanţe în acel pistol.
- Big Daddy Boo.. a ascultat absolut tot?
- Dap..
- De când am închis uşa maşinii tale şi am pornit la drum, până când te-am dat de gol că m-ai minţit?
- Dap.. am un speaker performant încorporat în iPad-ul maşinii.
- ...Nu mai înţeleg nimic..
- Cum nu? Gata. Eşti de-a noastră! I-ai câştigat deplina încredere de acum.
- Da, dar.. Ăm..
- Da, dar, ce?
- Dacă nu mă prindeam?.. Dacă îţi dădeam diamantele?
- Nu.. era suficient să preferi să te împuşc decât să mi le dai. Tu, nu numai că ai refuzat să mi le dai, dar te-ai şi prins de schemă. Eşti tare! Eşti mai tare decât am crezut!
Gill învârte cheia în contact şi, spre deosebire de cum am pornit, de data asta apasă lejer pe acceleraţie.. parcă nici nu o recunosc pe şoferiţa vitezomană de mai adineauri..
- Spune-mi ceva..
- Întreabă.
- Ce a fost minciună?
- Partea cu Chingy. Am căutat să te impresionez. L-am vrut pe Chingy la ziua mea, dar nu l-am primit, nu pentru că nu şi-a permis Big Daddy să-l plătească pentru mine.. pur şi simplu i-a considerat limbajul 'inadecvat' pentru o tânără domnişoară ca mine.. Chestii de educaţie, bla-bla-uri inutile.
- Da restul?
- Partea cu mama şi naveta Ungaria/România a fost adevărată. N-aş minţi în legătură cu aşa ceva.
- Dar dacă îţi dădeam săculeţul? Şi imploram să-mi curmi viaţa..?
- Te omoram pe loc.
- Fără gloanţe în pistol?
- Fără. O făceam lent şi dureros, cu propiile mele mâini..
- De ce?
- Pentru că ai fi dat dovadă de neloialitate. Nu faţă de Biggie, ci faţă de mine.
- Adică?
- Adică după ce am povestit tot drumul, după toată chimia pe care am clocotit-o, chiar m-ai fi crezut în stare să te omor?
- E normal să intri în panică atunci când cineva te ameninţă cu pistolul.
- Dacă mi-ai fi dat diamantele, ar fi însemnat că nu m-ai simţit deloc şi m-aş fi supărat extrem de tare.
- Ce să simt..?
- Nu fă pe proasta cu mine.
Gill îmi zâmbeşte din nou cu subînţeles. S-o simt pe ea. Să simt chimia dintre noi. Tipa asta se dă la mine, sau mi se pare? E înfricoşător de sexy, dar, m-am săturat de atâtea teste aşa că refuz să cad pradă dulcilor aparenţe.
- Mai ţii minte când ţi-am spus că o singură persoană i-a făcut o promisiune lu' Big Daddy, de care nu s-a ţinut şi nu a păţit nimic?
- Da, dar era vorba de fiică-sa, se înţelege..
- Oarecum.. te-ai întrebat vre-odată de ce i se spune 'Big Daddy Boo' lui ditamai mafiotul?
- Pentru că sună şmecher?
Gill râde din nou, mai cristalin ca înainte.
- Nu.. 'Boo' îi spunea prima nevastă, cea pe care a iubit-o ca pe ochii din cap. Iar 'Big Daddy' îi spunea fiica sa cu aceasta. Nevastă-sa l-a părăsit la scurt timp după naşterea fetei. Big Daddy le-a iubit enorm pe amândouă şi încă le iubeşte. Chiar şi acum, după vehementul refuz al fostei sale neveste de a mai da ochii cu el, îi place să i se spună 'Boo', ca alint..
Pufnesc uşor.
- Ce-i atât de amuzant?
- Nimic.. doar că mi se pare a naibii de simpatic. Porecla personală şi unică a fetiţei sale, să devină pseudonimul său de talie mondială. 'Big Daddy'. E tare puştoaica.
- Mulţumesc pentru compliment.
Mă uit la Gill, confuză. Gill râde.
- Ţi-am spus că n-am înghiţit latina, de mică..
Gyilkos îşi întinde degeţelele ei delicate spre iPad-ul maşinii. Acum că tatăl ei nu mai e pe fir, poate pune muzică. Îi privesc profilul concentrat, ba la drum, ba la cei 32 de giga de piese mp3 din sistemul audio a lui 'păpuşa', şi deşi mi-e frică de ea de mor, deşi mă sperie la culme cu fazele ei de asasină stăpână pe treabă, deşi mor oscilând între a o întreba sau nu, dacă mai are ţigări între sâni, simt cum îmi revine în minte acel unic moment în care m-a tras spre ea şi m-a pupat.
Nu ştiu dacă mă îndrăgostesc de fiica biologică a lui Big Daddy Boo, dar ştiu precis că tare aş mai vrea să mă joc cu ea de-a Chingy, pe bancheta din spate a lu' păpuşa.
- Da şi nu.. mama e româncă, dar am copilărit pe navetă, între Timişoara şi Szeged. Mama mea lucra acolo.. în Szeged, adică. N-avea cu cine să mă lase cât lucra ea, zece ore pe zi, aşa că mă lua cu ea. Era bucătăreasă într-o cantină. Nu îşi găsise nicăieri de lucru în Timişoara, că altfel nu călca nici moartă la unguri. Pe cât îi ura pe maghiari, pe atât îi adoram eu. Îmi plăcea la nebunie în Ungaria.. Mai degrabă mă simţeam în Szeged ca acasă, în acea cantină infectă, decât în garsoniera timişoreană. Chiar.. sunt curioasă ce s-a ales de mama. Dacă mai face naveta, sau s-a mutat în Szeged ca să economisească banii de transport.. Habar n-am, nu i-am mai auzit vocea de un an jumate. Biggie mă mai pune s-o sun din când în când.. nici nu ştiu de ce se oboseşte, că oricum nu m-am înţeles niciodată extraordinar de bine cu ea. Big Daddy m-a luat sub aripa sa protectoare din ziua în care am împlinit şaişpe' ani. Ăă, da, şi.. ei bine, mi-a luat un apartament în Cluj unde am stat singură până am terminat liceul şi dupaia şi facultatea de relaţii internaţionale. Nu mi-a ajutat la nimic, dar a vrut el să am studii.. Nici acum nu înţeleg de ce.
Gill dă ochii peste cap şi face o grimasă ca să mă facă să-i zâmbesc. Îi zâmbesc, aşa că o ia ca pe o încurajare să-şi continue povestea.
- Eu am vrut să studiez pe ungureşte, dar Biggie nu m-a lăsat. A preferat s-o ard dur în ardelenisme decât să mă dăruiesc Ungariei, unde îmi plăcea mie. Ce să-i faci, are el o slăbiciune pentru românce.. Nu ştiu dacă ai auzit, dar e jumate japonez, jumate rus. Ce combinaţie mai e şi aia, frate?! Japon-rus?! Un gălbejit cu sângele-ngheţat de Siberia? Nici nu e de mirare că e fan al limbii latine. Româna, chipurile, are mai multe trăsături latineşti decât portugheza, spaniola, italiana sau franceza. Ştiai asta?
- Da, ştiam..
- Eu nu.. am aflat de curând. Mi se pare a naibii de ciudat..
- De ce?
- Nu ştiu.. parcă nu ne mândrim suficient cu sângele nostru. Uită-te la nemţi. Mănâncă latina pe pâine, dar noi? Începem conjugările de abea în clasa a opta, şi până-ntr-a noua, şi la auzul celor mai simple cuvinte latineşti, dăm ochii peste cap. Nu vreau să generalizez, dar, pentru mine cel puţin, latina a fost teroare.
- Da, şi pentru mine. În a opta am fost la olimpiadă, şi într-a noua era cât pe ce să rămân corigentă.
- I-auzi. Cum aşa?
- Mă încurcam în timpuri şi cazuri..
- Doamne ce le-am detestat. Şi pe româneşte, şi pe ungureşte.
- Eu vorbesc de latină.
- Eu vorbesc detoate, da nu mă pune să-ţi explic de niciunele, că mi se înoadă limba!
Gill şi cu mine începem să râdem un râs din acela de două vechi prietene, devenite între timp mame, care râd de năzbâtiile copiilor lor, la o cafea după prânz. Mă simt bine în preajma ei. Parcă e un Marian varianta feminină.
..Marian..
Înotând în fântâna propriei conştiinţe, nu bag de seamă acul care indică vitezomania şoferiţei mele. O plac din ce în ce mai mult pe tipa asta!
- Nu ar fi înţelept din partea mea să-mi pun centura?
- Nu cred că e nevoie.. sunt o şoferiţă bună, să ştii.. iar păpuşa asta niciodată nu m-a dezamăgit când gonea poliţia după mine, deci nu-ţi fă probleme.
- Ok.. cum ai reuşit să ţi-o tunezi în halul ăsta?
Gill zâmbeşte ştrengăreşte.
- Am primit-o cadou de la şefu'. Surpriză de majorat. Mi-a dat tati mare o petrecere mai ceva decât vezi pe la televizoarele astea.. pe MTV.. cum se numea emisiunea aia..?
- Care?
- Aia unde toate fâţele de şaişpe ani fac ditamai petrecerea de ziua lor.. şi invită tot mapamontu', şi vine Emtivi-ul să le filmeze cum fac crize de isterie că primesc un tort cu cinci etaje şi nu cu şapte, aşa cum şi-au dorit.. sau că tati refuză să plătească rochia de trei mii de dolari, dar după un uragan de urlete şi o cascadă de lacrimi, tot o primesc.. ştii tu, emisiunea aia..
- My super sweet sixteen?
- Aşa, aia! No, şi eu am primit o petrecere de genul.. a fost tare. Încăperea era imensă şi toţi invitaţii erau atât de frumoşi.. Big Daddy angajase doi stilişti pentru mine.. şi un bucătar chinez, că ştia cât de mult îmi place mâncarea chinezească. N-o să-ţi vină să crezi, dar.. îl ştii pe Chingy? Rapperul?
- Parcă da..
- Eram înebunită după el în vremurile mele adolescentine. Aveam postere cu el pretutindeni şi îi imprimasem poza pe perna pe care dormeam. Big Daddy totdeauna mă lua peste picior din cauza asta.
- Chingy a fost la ziua ta?
- Da. A venit special pentru mine.. Mi-a şi dedicat o piesă, dar nu îţi spun care, pentru că a fost destul de penibil.. Ce puţin, lui Big Daddy nu i-a plăcut dedicaţia deloc. Doamne, ce mă mai distrez şi acum, când îi aduc aminte că făcea nişte mutre de zici că avea de gând să sară din fotoliu, şi să meargă pe scenă să-i rupă gâtul lui Chingy.. A fost hilar! A naibii de hilar! Şi vrei să auzi partea cea mai dură a serii?
- Ă.. ai primit maşina asta?
- Da, şi asta, dar e o parte şi mai dură în toată povestea.
- ...?!
- L-am rugat pe Chingy să vină la o plimbare cu mine şi păpuşa, ca să-i testăm talentele. Ne-am făcut nevăzuţi timp de trei ore sau aşa..
- .. Păpuşa?
- Maşina asta.. am botezat-o 'păpuşa'. De fapt a fost ideea lui Big Daddy, dar 'păpuşa' a rămas. Oricum, am condus ce am condus, până când am oprit într-o parcare pustie..
Timpanele îmi joacă feste?!?
- ..Prima oară..?
- Ăhă.. Nu mi-a plăcut.
Mă uit la ea neîncrezătoare. Deşi atentă la drum, Gill, simţind uitătura mea şocată pe profilul ei perfect, întoarce capul pentru o clipă, ca să-mi permită să-i citesc sinceritatea din privire.
- Vorbesc serios, chiar nu mi-a plăcut. Rapper egoist a dracu'! A doua zi am aruncat perna cu poza lui, am rupt posterele cu el din camera mea şi le-am dat foc CD-urilor personalizate. Pur şi simplu l-am şters cu buretele.. parcă a fost felul meu de a încheia un capitol din viaţa mea. Am zburat acasă fără pic de regret.
- Zburat acasă?
- Da.. mi-am ţinut ziua în Oraşul îngerilor. Am o pasiune pentru ideea de vis american. Am zburat eu, Biggie, cinci invitaţie selecţi şi păpuşa.
- .. Big Daddy Boo.. ţi-a ţinut ziua de majorat în Los Angeles..?
- Da.. e foarte generos cu toate secretarele sale. Cu mine, în mod deosebit.
Gill îmi zâmbeşte cu subînţeles.
- Câte secretare are?
- Multe.. cred că a atins suta anu' trecut.
- Uău..
- Nu te mira aşa.. şi tu vei deveni o secretară de-a sa.
- Pî.. poftim?
- Dacă această excursie a ta va fi un triumf, fără ca tu să aterizezi în pârnaie sau să-ţi dai duhul, desigur.
- Dar.. cum adică, devin secretara sa?
- De ce întrebi?
- Că am crezut că fac acest transport şi dupaia gata, ne vedem fiecare de viaţa şi treburile lui.
- Iubire, mă tem că n-ai înţeles o treabă..
- Ce treabă?
- Treaba e sudată. Tu eşti angajata lu' Big Daddy. Te-a angajat din clipa în care te-a scăpat de ani grei de pârnaie..
- Se pare că nimeni nu e dispus să asculte sau să înţeleagă..
- La ce te referi?
- La ce mă refer?! Unu la mână, eu nu mi-am dorit asta! Doi la mână, eu habar n-aveam cine mama naibii e Big Daddy Boo sau cu ce se ocupă! Credeam că e doar un dealer aleatoriu de iarbă, n-am ştiut că se ocupă cu mult mai multe activităţi ilegale decât mi-a spus Marian înainte să se întâmple incidentul meu cu salariul de la Fornetti, iar, trei la mână,..
- Tu cu guriţa ta i-ai spus că îi vei rămâne datoare.
- A contat chiar atât de mult?!
- Tati mare crede în puterea cuvântului. Te-a înregistrat, are dovezi.
- M-a înregistrat?!
- Normal. Îşi înregistrează absolut toate conversaţiile telefonice. De la cele cu avocatul până la cele în care îşi ceartă fiicele că şi-au uitat prânzul pentru şcoală, pe masa din bucătărie. Omul ăsta duce.. nu o viaţă dublă. O viaţă triplă. Cvadruplă, chiar! E soţ şi tată sub aceeaşi mască, amant, om de afaceri şi al doilea 'naşul', şi ştii ce e fascinant la asta? Niciodată nu le amestecă între ele, sau poartă masca număru' doi în circumstanţa cu număru' patru, înţelegi la ce mă refer? Mă mir cum de mai are timp să dea telefoane..
- Şi ce era să fac? Îi eram recunoscătoare! Era datoria mea să îi dau de înţeles că nu vreau să-i etichetez gestul drept pomană.
- Tu nu înţelegi că, promisiunea aia a ta ţi-a semnat contractul tău de transportatoare? Că el asta caută în oamenii din jurul său?! Lui i se pare normal ca oricărui biped să-i placă pomana, de aceea este şi extrem de selectiv cu oamenii pe care alege să-i păstreze aproape. Calitatea cea mai de preţ pe care o caută cu lupa, oriunde merge, este acest simţ.. simţul datoriei. Simţul răsplătirii. Favor per favor. Dacă îţi ţineai pliscu', nu ţi-ar fi cerut niciodată nimic. Şi cu un simplu "mulţumesc" îţi poţi arăta recunoştiinţa unei persoane, să ştii. Dar tu acum te afli în această situaţie, tocmai pentru că i-ai spus exact ceea ce vroia să audă.
- Acum un an, printr-un telefon..
- Iar el nu uită o promisiune, nici să se izbească de amnezie. Îşi uită identitatea, dar promisiunile le reţine.
- Da, sigur.
- N-ai decât să nu mă crezi. Nimeni nu se pune cu un mafiot de talia ăstuia, iubire.. nimeni nu i-a făcut vre-odată o promisiune, nu s-a ţinut de ea, şi a apucat să-i supravieţuiască răzbunării. Nimeni înafară de o fiică de-a sa.. i-a promis că va lua note mari la latină. Nu s-a ţinut de promisiune, iar Big Daddy, uimitor, nu s-a supărat.. prea tare..
Gill îmi zâmbeşte din nou şi ia o curbă la stânga fără să semnalizeze. Vreau să-i fac o observaţie, dar mă răzgândesc în favoarea anumitor lămuriri pe care le caut..
- Deci zvonurile sunt pe bune..
- Nu toate. Depinde la care te referi.
- Are o nevastă şi trei fiice, dar nimeni nu ştie cine e şi cu ce se ocupă Big Daddy defapt?
Gill râde cu amărăciune.
- Mda.. o nevastă, un milion de amante, trei fiice care îi poartă numele de familie, şi încă un milion de copchii împrăştiaţi pe glob, câte unul, respectiv una, pe cap de amantă.
- ..Cum adică?
- Adică e un şarlatan. Pe nevastă-sa, e a patra apropo, a întâlnit-o în Amsterdam. E cu un an mai mare decât mine, fufa. Niciuna din cele trei fete nu e a ei, dar dacă mă gândesc bine, e însărcinată, chipurile. A ţinut-o mai mult decât pe ultima. Au împlinit doi ani de la căsătorie, luna trecută.. Asta înseamnă că pe asta chiar o place. Am râs cu lacrimi, nu alta.
- Ai dat-o bine pe acceleraţie de când ai început să vorbeşti despre ea..
- Am şi de ce! E o dobitoacă idioată!
Gill scrâşneşte din dinţi. Cred că m-am prins de ce este un subiect delicat pentru ea, de aceea nici nu forţez coarda, dar nici abatere totală de la subiect nu vreau să fac. Încă am nelămuriri, iar ea pare a fi o persoană apropiată lui Big Daddy.. Foarte apropiată, chiar.. Prea apropiată, oare?
- Gill..?
- Ce-i?
- Dacă transportul ăsta e atât de important.. iar Big Daddy Boo are atâtea secretare, iar în tine are atât de multă încredere.. de ce m-a ales tocmai pe mine pentru chestia asta? Eu sunt bleagă, împrăştiată şi nedescurcăreaţă.. prevăd că am s-o dau în bară.. de ce a apelat.. la cineva pe care nu cunoaşte? La cineva ca mine?
- Îi eşti datoare..
- Da, ştiu, dar putea să-mi ceară ceva mai soft de atât! Să-i spăl maşina timp de o lună.. sau timp de restu' vieţii mele. Să-i hrănesc animalele de casă.. să-i aprovizionez zilnic portocale proaspete pentru fresh-ul de dimineaţă, ştiu eu? Mi-a încredinţat.. diamante! O avere!
- Are încredere în tine.
- Dar nici nu mă cunoaşte!
- Marian e un tip convingător.
- Şi de unde îl ştie pe Marian?!
- Un agent de-al lui Daddy îi vinde iarbă..
- Asta ştiam şi eu, dar cei doi par a avea o relaţie mai apropiată de atât.
- Marian a apelat la ajutorul lui Boo atunci când te păşteau pe tine anii de răcoare..
- Iar el a acceptat aşa, din senin, să ajute o străină??
- Ţi-am spus.. Marian are putere de convingere.
- Căcat în ploaie!
- Tu Francesca, sau cum tei chema, hai să-ţi zic o treabă. Fi atentă. Big Daddy Boo a prins de mult gustul succesului. Gustul banului. Atâta avere nu faci pe baze legale, nici dacă anulezi jumătate de constituţie. Ce caută un om de afaceri, înrudit la sânge cu domeniul său de activitate? Expansiune! Tu nu vezi că e pretutindeni? Că pătrunde fix unde nu te aştepţi să existe ilegalităţi? Nimeni nu ştie de el, înafară de mine, tine, şi ceilalţi care lucrează pentru el. Nevastă-sa habar n-are cu cine se pune la culcare! Amantele sale habar n-au ce mâini le explorează! Un om care ţine la confidenţialitatea sa atât de mult, depinde cel şi cel mai mult de oamenii săi de încredere. Cu cât se extinde mai tare pe glob, cu atât mai multă nevoie are de oameni de încredere. Îi supune unui mic test, ca cel efectuat pe tine prin telefon, după care îi ia sub aripa sa protectoare. Tu ai trecut testul. Felicitări. Participi la ilegalităţi, pe bani cinstiţi.
- Eu nu fac asta pentru bani, eu o fac ca să nu-mi zboare capul, şi ca să mă ţin de promisiune.
- Te va plăti, te asigur. Ţi-am spus.. e foarte generos cu secretarele sale.
- Nu vreau să devin o secretară de-a sa! Fac acest transport şi gata.
- Tu tot n-ai înţeles ce e aia o secretară de-alu' Big Daddy..
- Eu nu înţeleg nimic din toată treaba asta, eu fac doar ce mi se spune. M-am săturat să mă mai chinui să înţeleg.
- Iar eu m-am săturat să joc teatru.
În clipa următoare, dau cu capul de parbriz. Simt cum maşina se învârte şi scoate sunete de cauciuc care îţi scârţâie pe creieri. Păpuşa face o minunăţie de piruetă de 360 de grade, iar în clipa în care se opreşte, iar eu găsesc suficientă putere în creier, să-i ordon şirei spinării să mă dezlipească de pe parbriz, simt un metal rece pe tâmplă.
- Ţi-a spus mă-ta vre-odată că eşti a dracu' de obraznică? Mai întâi ucizi.. dupaia îţi strecori vinovăţia printre gratii ca să pupi libertate.. şi acum, uită-te. Transporţi aproape douăzeci de milioane de euro într-un săculeţ de cinşpe pe opt centimetri până la mama naibii, pe tărâm vorbitor de rude latine.
- De ce faci asta?
- Pentru că pot.
- Big Daddy Boo o să te facă praf.
- Big Daddy Boo habar n-are unde sunt. Are încredere-n mine. Eu pot să iau acum diamantele de la tine fetiţo, să fug, şi să te las pe tine să rătăceşti pe o şosea maghiară, până te găseşte altă secretară şi-ţi rade beregata, ordin de la B. D. Boo. că nu ţi-ai dus treaba la bun sfârşit.
- Am să-i spun că ai fost tu.
- Ah, serios? Şi cine te va crede pe tine, om făcut varză la douăzeci şi ceva de ani, peste mine?- Gyilkos, asasina cea mai de încredere a lui Big Daddy Boo, de şase ani încoace? Hă? Termină cu căcaturile, dă-mi geanta.
- Nici o şansă!
- Dă-mi geanta sau îţi zbor creierii.
- Ori mi zbori tu, ori mi zboară alta de talia ta.
- Nu e nevoie, ţi zbor eu şi scapă toată lumea fără mare tam-tam. Sper că ştii 'Tatăl Nostru'. Sau mai degrabă apelează la 'Crezul', am auzit că dacă îl ştii, Sf. Petru deschide mai larg porţile spre Rai.
Încep să rostesc 'Tatăl Nostru' silabă cu silabă.. Mă prefac că îmi tremură buza inferioară în timp ce îmi încordez mâna stângă şi mă concentrez să fac o mişcare bruscă pentru a o face pe Gill să împuşte în gol. Studiez portiera din dreptul ei şi mă gândesc cum să procedez ca să o îmobilizez suficient încât să o împing afară din maşină, să o iau la goană de capul meu. La cât de tunată îi e 'păpuşa', pur şi simplu trebuie să aibe pilot automat.. iar cheile sunt în contact.. iar rugăciunea mea mai are două propoziţii până la 'Amin'.
Sunt cât pe ce să-mi pun planul în aplicare, când mă loveşte informaţia!
- De unde ştii dimensiunile săculeţului?
- ..Ce?!?
- N-ai menţionat nimic de culoare, nimic de material. E din catifea bleumarin. De asta îţi dai seama de-ndată ce pui ochii pe el. Tu, în schimb, i-ai ştiut cu exactitate dimensiunile: săculeţ de cinşpe pe opt. Nimic altceva. O trăsătură ca asta nu se bagă de seamă de la o singură privire. Dacă menţionai ceva de aspect, aş fi putut zice că l-ai văzut, probabil, în preajma lui Big Daddy, pe biroul său undeva, sau aşa.. având în vedere că îi eşti o secretară dragă şi te păstrează prin apropiere. Dar tu nu ai ştiut detaliile aspectului. Ai ştiut detaliile tehnice. Detalii care nu se observă, ci care se analizează şi comunică. Singurele persoane care au pus mâna pe acest săculeţ sunt Jank, eu şi Big Daddy Boo. Cu Jank n-ai schimbat nici măcar două vorbe, şi la cum i te-ai adresat, aş putea spune că nu ai schimbat două vorbe cu el niciodată în viaţa ta.
- Jank e asistent, nu mafiot. Habar n-are cu ce se mănâncă meseria, nu e membru activ de branşă. Ştie să-şi ţină pliscul, dar e mai bine că nu ştie nimic de Biggie.
- M-am prins de atâta lucru, Gill. Dar nu vorbim despre asta acum. El, a doua persoană care a văzut săculeţul, nu a vorbit cu tine despre săculeţ. Eu, de când sunt în maşina ta, nu am vorbit despre săculeţ. De văzut nu l-ai văzut, că dacă l-ai fi văzut, i-ai fi spus 'săculeţ de catifea bleumarin'. Cineva ţi-a comunicat date exclusiviste.. Persoana din capul listei: Big Daddy Boo. M-ai minţit.
- Cu ce?
- Ştie că eşti aici. El te-a trimis să mă treci graniţa Ungariei. Tocmai pentru că are încredere în tine să mă supui la asta.
- La 'asta', ce?
- La alt test. Conversaţia cu tine.. de la majoratul tău, la teoria despre oamenii de încredere a lui Big Daddy Boo, la acest revolver care mă jenează la tâmplă. Totul este un test. Dacă nu te-ai fi dat de gol, te-aş fi crezut..
Gyilkos îmi apasă metalul rece pe piele, după care îl retrage şi îl aruncă pe bancheta din spate. Mă întorc cu faţa la ea, să o văd cum zâmbeşte cu toţi dinţii şi, spre marea mea surpriză, mă prinde de urechi, mă trage spre ea, şi mă pupă apăsat şi zgomotos pe gură!
Cum îndrăzneşte?! Înainte să-mi permit a înjura de toţi sfinţii, că e nebună şi idioată, aud un râs care nu aparţine niciuneia dintre noi.
- Frankie, eşti dată naibii, scumpo. Îmi cer scuze că am fost sceptic în privinţa ta la început, dar acum m-am convins. Eşti perfectă pentru asta!
- Ţi-am spus tati că e de-a noastră. Numai din ce mi-ai povestit tu despre ea, mi-am dat seama că fata e materie de calitate!
În cap, neuronii îmi fac uţa-uţa. Ce mama dracului e asta?!?
- Bine, iubitelor, eu mă întorc la lucru. Aveţi grijă de voi. Mai ales tu, Frankie. Te-am pupat, Gill, să-mi vi nevătămată acasă, scumpo.
- Am să vin, tati. Te iubesc, papa.
- Şi eu pe tine, pa.
Ţăndări.
- Hai, ce-i cu tine, revino-ţi. Nici măcar nu erau gloanţe în acel pistol.
- Big Daddy Boo.. a ascultat absolut tot?
- Dap..
- De când am închis uşa maşinii tale şi am pornit la drum, până când te-am dat de gol că m-ai minţit?
- Dap.. am un speaker performant încorporat în iPad-ul maşinii.
- ...Nu mai înţeleg nimic..
- Cum nu? Gata. Eşti de-a noastră! I-ai câştigat deplina încredere de acum.
- Da, dar.. Ăm..
- Da, dar, ce?
- Dacă nu mă prindeam?.. Dacă îţi dădeam diamantele?
- Nu.. era suficient să preferi să te împuşc decât să mi le dai. Tu, nu numai că ai refuzat să mi le dai, dar te-ai şi prins de schemă. Eşti tare! Eşti mai tare decât am crezut!
Gill învârte cheia în contact şi, spre deosebire de cum am pornit, de data asta apasă lejer pe acceleraţie.. parcă nici nu o recunosc pe şoferiţa vitezomană de mai adineauri..
- Spune-mi ceva..
- Întreabă.
- Ce a fost minciună?
- Partea cu Chingy. Am căutat să te impresionez. L-am vrut pe Chingy la ziua mea, dar nu l-am primit, nu pentru că nu şi-a permis Big Daddy să-l plătească pentru mine.. pur şi simplu i-a considerat limbajul 'inadecvat' pentru o tânără domnişoară ca mine.. Chestii de educaţie, bla-bla-uri inutile.
- Da restul?
- Partea cu mama şi naveta Ungaria/România a fost adevărată. N-aş minţi în legătură cu aşa ceva.
- Dar dacă îţi dădeam săculeţul? Şi imploram să-mi curmi viaţa..?
- Te omoram pe loc.
- Fără gloanţe în pistol?
- Fără. O făceam lent şi dureros, cu propiile mele mâini..
- De ce?
- Pentru că ai fi dat dovadă de neloialitate. Nu faţă de Biggie, ci faţă de mine.
- Adică?
- Adică după ce am povestit tot drumul, după toată chimia pe care am clocotit-o, chiar m-ai fi crezut în stare să te omor?
- E normal să intri în panică atunci când cineva te ameninţă cu pistolul.
- Dacă mi-ai fi dat diamantele, ar fi însemnat că nu m-ai simţit deloc şi m-aş fi supărat extrem de tare.
- Ce să simt..?
- Nu fă pe proasta cu mine.
Gill îmi zâmbeşte din nou cu subînţeles. S-o simt pe ea. Să simt chimia dintre noi. Tipa asta se dă la mine, sau mi se pare? E înfricoşător de sexy, dar, m-am săturat de atâtea teste aşa că refuz să cad pradă dulcilor aparenţe.
- Mai ţii minte când ţi-am spus că o singură persoană i-a făcut o promisiune lu' Big Daddy, de care nu s-a ţinut şi nu a păţit nimic?
- Da, dar era vorba de fiică-sa, se înţelege..
- Oarecum.. te-ai întrebat vre-odată de ce i se spune 'Big Daddy Boo' lui ditamai mafiotul?
- Pentru că sună şmecher?
Gill râde din nou, mai cristalin ca înainte.
- Nu.. 'Boo' îi spunea prima nevastă, cea pe care a iubit-o ca pe ochii din cap. Iar 'Big Daddy' îi spunea fiica sa cu aceasta. Nevastă-sa l-a părăsit la scurt timp după naşterea fetei. Big Daddy le-a iubit enorm pe amândouă şi încă le iubeşte. Chiar şi acum, după vehementul refuz al fostei sale neveste de a mai da ochii cu el, îi place să i se spună 'Boo', ca alint..
Pufnesc uşor.
- Ce-i atât de amuzant?
- Nimic.. doar că mi se pare a naibii de simpatic. Porecla personală şi unică a fetiţei sale, să devină pseudonimul său de talie mondială. 'Big Daddy'. E tare puştoaica.
- Mulţumesc pentru compliment.
Mă uit la Gill, confuză. Gill râde.
- Ţi-am spus că n-am înghiţit latina, de mică..
Gyilkos îşi întinde degeţelele ei delicate spre iPad-ul maşinii. Acum că tatăl ei nu mai e pe fir, poate pune muzică. Îi privesc profilul concentrat, ba la drum, ba la cei 32 de giga de piese mp3 din sistemul audio a lui 'păpuşa', şi deşi mi-e frică de ea de mor, deşi mă sperie la culme cu fazele ei de asasină stăpână pe treabă, deşi mor oscilând între a o întreba sau nu, dacă mai are ţigări între sâni, simt cum îmi revine în minte acel unic moment în care m-a tras spre ea şi m-a pupat.
Nu ştiu dacă mă îndrăgostesc de fiica biologică a lui Big Daddy Boo, dar ştiu precis că tare aş mai vrea să mă joc cu ea de-a Chingy, pe bancheta din spate a lu' păpuşa.
duminică, 2 ianuarie 2011
Ep.8 - Oceanul îşi plânge de milă cerului
Nu aud nimic, dar pot să jur pe propria viaţă că simt cum zdrăngăne diamantele în geanta mea. Transpir de emoţie şi fericire. Eu! Eu am ajuns să fac asta! Eu port o avere în geantă, comprimată în sute de pietricele transparente.. cea mai dură materie de pe planetă.. iar eu sunt gardianul ei. De mine depinde un transport incredibil de important. Eu am onoarea de a fi prima pe care este experimentată o asemenea cursă şi încep să cred că îmi convine.. Parcă, dintr-o dată.. toată viaţa mea de până acum, copilăria, adolescenţa, facultatea, Ramona.. par o nimica toată vis-a-vis de acest transport.
Cum palpită frica în mine din ce în ce mai tare.. pe atât devine din ce în ce mai important.
Jank este la ce-a de-a patra ţigară şi pot spune că, nu a tăcut nici un minut de când am părăsit aeroportul. M-am oferit eu să luăm un taxi până acolo, dar Jank, din pricina faptlui că pare a se simţi prost că am plătit eu cafelele, a insistat pe ideea-"Dar e foarte frumos afară, şi nu ne grăbim nicăieri.. de ce n-am merge pe jos până la Gyilkos?" Nu m-a deranjat câtuşi de puţin. Îmi place compania sa. S-a oferit să-mi care valiza. I-am zis că nu e nevoie, dar a insistat.. Băiatul ăsta are talent la a convinge oameni prin insistenţe. Cred că de aceea mi-am şi zis că este în ordine să mergem pe jos o bucată.. Nu i-a tăcut gura nici măcar zece secunde pe tot parcursul plimbării noastre. S-o fi gândit, probabil, că îmi este dator cu povestea vieţii sale, de vreme ce eu i-am servit-o deja pe a mea.. Îl ascult timp de un minut, o dată la cinci minute.. nu că m-ar plictisi, dar numai să fiu atentă la autobiografia sa nu-mi arde. Deşi părţile care le-am prins sunt extrem de interesante, prefer să-mi ocup mintea cu un plan de bătaie.. De acum, nu-mi mai permit să fiu puştoaica cu crize de identitate, suferindă după o fostă prietenă, introvertită cu acte în regulă, proaspăt vopsită cu o culoare care, nu că i-ar sta rău, dar, nu o prea reprezintă. Mda, recunosc. Dar ce mă mai reprezintă de acum?! Mafia, crima organizată, contrabanda şi croazierele de lux pe baza actelor false?!
Lara Croft ar fi atât de geloasă pe mine.
Jank începe să gesticuleze.. pare a fi foarte implicat în propria poveste în timp ce-mi explică cum a reuşit să facă o fată să plângă pentru el. Zice că îi zgâria uşa apartamentului ca să îi deschidă şi să o asculte. Patetic. Măcar recunoaşte că nu este mândru de el însuşi pentru ceea ce i-a făcut, dar nici de primit înapoi nu ar primi-o.. cu toate că, chipurile, încă o iubeşte.. Omu' ăsta e prost.
Şi i-o şi zic, fără pic de ruşine.
- Frate, eşti prost.
- De ce, mă rog?!
- De ce n-ai primit-o înapoi dacă încă o iubeşti?
- Pentru că aşteaptă bastardu' unui alt bărbat. Ăsta nu e un motiv suficient de bun? Tu măcar asculţi ce îţi zic?
- Da, dar, dacă încă o iubeşti.. iar ea vrea să fie cu tine, şi nu cu tatăl copilului ei, n-ai putea închide ochii, măcar de data asta?
- Voi, femeile.. Tu fetiţo, tu crezi că vorbesc de vre-o căţea?! Că stăpânul n-o mai primeşte că a fost şi ea o dată în călduri, s-a dus să-şi potolească poftele, şi când a revenit la stăpân la poartă, a dat-o afară pentru că era grea?! Tu te auzi? Aici vorbim de iubita mea, femeie. Aşteaptă un copil care nu îmi aparţine mie. Dacă ăla îi ţine mai bine de cald noaptea, la ăla să rămână! Eu nu mai am ce discuta cu ea!
- Chiar eşti prost..
- Tu eşti proastă! Vorbeşti din perspectiva ta de femeie!
Mă cuprinde cheful nebun de a râde.
- Vorbesc din perspectiva unei femei?! Bine, băiatule, atunci lămureşte-mă.. Tu nu i-ai greşit niciodată cu nimic?
-..păi..
- Nici un 'păi'. I-ai greşit sau nu?!
- Nu ştiu ce înseamnă 'greşit' în vocabularul tău, dar eu n-am lăsat pe niciuna din fetele cu care m-am culcat, însărcinată.
- Şi ce contează asta?! Dacă le laşi însărcinate sau nu?! Ţi-ai înşelat iubita.
- Strict fizic! Niciodată n-am iubit altă femeie cum am iubit-o pe ea!
- Vezi? Vezi?! Aici ai greşit! Ea nu a avut de unde să ştie asta!
- Trebuia să-şi dea seama! De ce ciocăn la toate uşile dacă tot le trântesc în urma mea, pentru a reveni acasă, la ea?
- Repet: Eşti prost! Extrem de prost! Îţi dădeau, cumva, celelalte ce nu îţi dădea iubita ta?
- ...adică?
- Cum adică, 'adică'?! Sexul, mă! Erau mai bune partidele cu celelalte, decât cele cu fata ta?!
- Nu, nu chiar.. cu ea erau speciale pentru că o iubeam, dar ce importanţă are?
Îmi vine să-l lovesc.
- Şi atunci de ce căutai ceea ce îţi putea oferi femeia iubită, altundeva?!
- Nu ştiu.. vroiam să văd ce pierd.. Dar asta nu contează! Eu nu am devenit părintele unei sămânţe străine! Trebuia să ştie în ce se bagă!
- De ce?!? Pentru că s-a săturat să ofteze singură în dormitor în timp ce tu îţi găseai comfortul departe de ea?! Pentru că i se făcea greaţă când veneai acasă pe la trei dimineaţa, mirosind a parfum străin şi ieftin, cu părul ciufulit şi buzele pline de ruj copiat la indigo?! Îi era ciudă, bă boule. O durea. Ai uitat să-ţi consumi nervii în dragoste pentru ea, ca să îi consumi în alte femei. Şi ea are hormoni, şi ea are necesităţi. Te-a înşelat tocmai pentru că tu ai împins-o în braţele altui bărbat.. şi sunt convinsă că a făcut-o ca să se răzbune, nu pentru că ţi-a preluat obiceiul.
- Ce vrei să zici?
- Vreau să zic că.. a făcut-o ca să-ţi distragă atenţia. Ca să-ţi amintească de faptul că există, că e femeie, dar mai ales, că e femeia ta. Că a rămas însărcinată, asta nu şi-a dorit. Nici să se culce cu ăla nu şi-a dorit, dar a considerat-o ultima opţiune să te facă gelos. Să o vrei..
- Habar n-ai despre ce vorbeşti, femeie.
- Femeie?! Nu mă fă să râd. Vorbeşti cu bărbatul relaţiei.
Jank se opreşte din mers şi se întoarce spre mine. Are o sprânceană ridicată şi se vede că e pe cale de a deschide gura să facă mişto de mine, sau să-şi permită un comentariu deplasat. Scuip tot ce vreau să-i zic, ca să-i tai craca de sub picioare, înainte să trântească altă prostie.
- Eu am făcut aceeaşi greşeală ca şi tine. Mi-am înşelat prietena cu cealaltă târfă a mea: facultatea. Ştiu că sună cretin de tocilar, dar nu aveam timp de Ramona. Ce să vezi?! Ca să-mi facă în ciudă, nu s-a culcat cu o altă fată.. s-a culcat cu un bărbat! Unu' cu vârsta aproape dublă faţă de a ei, dar nu i-a păsat. Oricare ar fi fost bun, doar pentru a-mi atrage atenţia. De abea când a rămas însărcinată, mi-a atras atenţia, dar prea târziu. Spre deosebire de fata ta, însă, ea şi-a dorit copilul. De când o ştiu a vrut să fie mamă, şi era clar că, din punct de vedere biologic, era imposibil să îl facă cu mine.. Partea drăguţă e că, acum că a dat de ăla, vrea o mamă şi un tată pentru copilul ei.. nu două mame. Înţelegi? Am rugat-o să nu mă părăsească, dar nu a avut încotro.. Şi acum îşi minte natura sexuală, culcându-se cu libidinosul ăla. S-au căsătorit acum două săptămâni, undeva prin Vegas..
Jank fluieră uimit.
- Da, ştiu.. Vegas! E putred de bogat ticălosu', măcar atât.
- Nu, nu de-aia..
- Da, de ce?
- Nimic.. doar că.. n-am ştiut că.. adică, nu pari a fi..
- Pe invers? Ştiu. Mă mândresc cu asta. Oi fi eu bărbatul într-o relaţie de 'ea/ea', dar nu-mi place să se vadă pe mine.
- Hm..
- Ce?
- Nimic.. Doar că nu încetezi să mă uimeşti..
Fac ochii mari, dar tac. Jank şi cu mine ne petrecem restul plimbării în tăcere. Nu este o tăcere ciudată, ci una strict necesară. Amândoi ne gândim la fostele noastre partenere. Nu mai vrem să vorbim despre ele, preferăm să le păstrăm în intimitatea gândurilor noastre unde, deşi Jank şi cu mine ne îndreptăm, cot la cot, spre o asasină unguroaică, în conştiinţele noastre, mângâiem şoldurile dezgolite a două fiinţe, care coc în pântece rădăcini străine.. mi-e silă. Silă de mine însămi. Şi mi-e dor de Ramona..
- Uite-o, mă scoate Jank din halucinaţii.
După o plimbare de puţin mai mult de jumătate de oră, văd o figură vagă, la capătul străzii. Pare a fi îmbrăcată în negru, sprijinită în coate, cu spatele, de o maşină neagră. Dacă nu mă înşeală privirea de mioapă în devenire, tipa are în cap un blond pai într-o tunsoare pe care eu, cel puţin, o consider a naibii de sexy: Bob inegal, cu cărare pe stânga. Tipa e clasic de arţăgoasă. Nici măcar n-am intrat în raza ei de contact, că deja o plac. Jank îmi dă un cot în coaste. Îmi face cu ochiul. Ce naiba are omu' ăsta?! Crede că am să sar pe Gyilkos doar pentru că arată bine? Incredibil de bine?! Mai bine decât mi-am imaginat că va arăta?!?
Jank şi cu mine ne oprim la doi metri de ea. A trebuit să-mi dezlipesc atenţia de la ochii ei verzi care perforau în creierii mei, pentru a-mi coborî privirea pe restul corpului ei. Poartă un maieu de tip corset, negru, o geacă de piele neagră, pantaloni care se află undeva pe la graniţa dintre colanţi şi latex, tot negri şi ei, şi o pereche de cizmuliţe negre, care seamănă cu cele pe care le am eu în picioare. Tipei îi cad automat ochii pe încălţările mele şi în momentul în care se uită în ochii mei şi zâmbeşte apreciativ, aud cum ceva în mine jubilează. Şi eu îi plac ei!
Ă.. Chiar este transportul ăsta aşa o mare urgenţă?! N-aş putea să mai rămân pe la maghiari vre-o.. să zicem.. două luni?
- Üdvözöljük.
Tipa are un bas pe post de gât. Pe cât e de suplă, pe atât de supraponderală îi este vocea. Habar n-am ce tocmai a zis, dar îmi zâmbeşte, deci e de bine.. Jank, vâzând că am îngheţat de tot, îşi asumă responsabilitatea de traducător:
- Tocmai ţi-a urat bun venit..
- Ă.. cere-i scuze din partea mea că nu ştiu ungureşte.
Gyilkos râde cristalin.
-Ei bine, va trebui să remediem această problemă, nu-i aşa? Drumul e lung..
Slavă cerului! Ştie româneşte.
- Haideţi, gagici, timpul e preţios. Nu vrem să-l lăsăm pe Big Daddy Boo să vă aştepte, nu-i aşa?
Gyilkos îi dă lui Jank o privire de 'ai grijă ce vorbeşti, bă, insectă', şi îmi face semn cu capul să intru în maşină după ce îmi iau la revedere de la Jank. Fără a pune vre-o întrebare, îmi ia valiza din mâna lui Jank, deschide portbagajul, o ridică şi o aruncă înăuntru de parcă ar fi lipsită de atracţia gravitaţiei. După ce încuie portbagajul, se îndreaptă spre locul şoferului şi se aşează comfortabil la volan. Spre marea uimire a lui Jank, tipa extrage o ţigară lungă şi subţire dintre sâni. Se uită la mine pentru a se asigura că am prins faza şi ne trezim amândoi râzând în sincron.
- Ce păpuşă belea e asta.. să ai grijă, puştoaico.
- Am să am..
- Ştii ce ar fi mai grav decât să fi găsită ucisă de blonda asta, pentru diamantele alea?
Înghit în sec.
- Ce?
- Să vă îndrăgostiţi una de cealaltă şi să fugiţi împreună în lume. Cu tot cu diamante.
- Taci bă din gură. De unde până unde o treabă ca asta?
- Sau, am un scenariu şi mai bun decât ăsta!
- Nu vreau să-l aud..
- Ajungeţi amândouă la portughezi, îi daţi diamantele lui Big Daddy Boo, de fericit ce este, vă serveşte cu câte un pahar de vin, din neatenţie nu observă cum Gyilkos îi strecoară otravă în pahar, bea, moare, iar voi rămâneţi acolo, împreună, împărătesele imperiului său mafiot.
- De mult nu am mai râs în sinea mea cu atâta poftă. Omule, eşti nebun! Jur că-mi placi.
- Aşa te vreau, micuţo. Zâmbind..
- Mi-eşti simpatic, să ştii.
- Şi tu mie.
Jank şi cu mine ne îmbrăţişăm sub atenta supraveghere a lui Gyilkos. După o palmă prietenească pe umărul său, mă apropii de portiera maşinii negre a lui Charlize Theron varianta maghiară, când acesta mă strigă.
- Ce e?
- Mersi de lecţie.
- Ce lecţie?
- Ştii ce am de gând să fac de-ndată ce ajung la mine-n apartament?
- Nu. Ce?
- Am să-mi sun iubita. Naşte săptămâna viitoare.. vreau să văd cum se simte şi dacă are nevoie de ceva.
Simt cum mă învăluie o fericire îmbibată în mândrie, atât faţă de el, cât şi faţă de mine însămi. Măcar unul din noi va apuca să-şi repare greşelile..
- Aşa să faci, omule. Du-te şi împrăştie iubire.
- Hai sictir..
Râdem amândoi în sincron, pentru ultima dată.
- Fă-mi o favoare, te rog.
- Zi..
- Ai grijă de tine. Mare, mare grijă. Eşti deosebită, puştoaico..
Îl ador pe omu ăsta cu ochi câş!
- ..Mersi.. Promit să am.. Salut, Jank..
- Pa, Francesca..
Hm.. Francesca.. nici măcar nu mă numesc aşa. Mă uit după Jank, cum îşi pune gluga în cap şi dispare în noapte. Mă urc în maşină şi, nu ştiu de ce, brusc mă simt extrem de intimidată. Gyilkos pufăie ultimul fum din ţigara ei, pe geam, după care îl ridică.
- Ce zici? Le ridic şi pe alea fumurii, sau le las aşa?
Pentru o secundă, nu am înţeles la ce se referă, dar, uitându-mă în jur, observ că maşina ei e tunată până la ultimul detaliu. Parcă tot interiorul e înecat în butoane, mi-e şi frică să mă mişc ca să nu stric ceva. Maşina asta e ca propietăreasa ei: Intimidantă!
- Eu zic să le laşi aşa.. Nu vrem să atragem atenţia asupra noastră.
- Hm.. surprinzător. Pentru o începătoare nu te descurci rău deloc.. Felicitări.
- Vrei să spui că tocmai am trecut de o întrebare capcană?
- Nu o lua personal, e doar procedura.
- Nici o problemă, sunt înţelegătoare din fire..
- În cazul ăsta, ne vom înţelege de minune.
Gyilkos solicită motorul puţin, pentru a-mi da o mostră de ascultat, la cât de frumos îi mârâie.. Dacă nu ar fi fată, aş zice că încearcă să mă impresioneze. Dar cum să nu te impresioneze o fată ca asta? Şi să fiu hetero, mi-ar fi practic imposibil să rămân indiferentă la privirea asta de vulpe, şi mă aştept din clipă în clipă ca maşina ei să-mi facă o festă gen 'Transformers', să ajung să zic 'Da, frate! Le-am văzut pe toate în seara asta!'
- Pregătită?
- M-am născut pregătită.
- Ca să vezi, avem una entuziasmată la bord.
- N-ai nici cea mai vagă idee..
- Ah, serios?
Gyilkos îmi trage scaunul cu mâna dreaptă, mai aproape de ea. La cât de tunată îi este maşina, nu mă miră că îşi mută schimbătorul de viteze şi frâna de mână, cu o simplă mişcare mai în faţă, ca să îmi lipească scaunul de al ei.
- Ce faci?!
- Vreau să-ţi simt entuziasmul. Fac asta de la şaişpe ani, am uitat ce e ăla entuziasm.. transferă-mi o doză, te rog.
Tipa asta crede că se joacă cu mine?!
- Altă capcană?
- Nu, nici pe departe. Practic 'tai chi'.. Eman şi primesc energie.
- Eu practic 'feng shui'.. Eman şi primesc palme de la viaţă. Ah, nu, stai.. doar le primesc.
Gyilkos începe din nou să râdă cristalin.. Motorul încă mârâie, şi noi mai avem încă un ultim pod de traversat.
- Mi se spune Gyilkos.. Oamenilor care mi se par simpatici le permit să-mi spună Gill. Tu îmi eşti simpatică, deci îmi poţi spune Gill. Niciodată să nu mă întrebi care e numele meu adevărat, că n-am de gând să ţi-l spun..
Gill îmi întinde mâna dreaptă, în timp ce cu cea stângă îşi extrage o altă ţigară lungă şi subţire dintre sâni. Îi prind mâna şi i-o strâng cu fermitate. Aproape la fel de ferm ca ea.
- 'Pare bine de cunoştiinţă, Gill. N-am să te întreb care este numele tău adevărat, pentru că nici eu nu-mi permit să îl divulg pe al meu. Trec printr-o criză de identitate momentan, dar ei mă ştiu drept 'Petru Francesca'.
- Petru Francesca.. E drăguţ, îmi place.
- Mie nu.
- Ei bine, mie da. E seducător într-un mod inocent. E chiar a naibii de sexy dacă mă întrebi pe mine.. ţi se potriveşte.
În secunda următoare, Gill îşi aprinde ţigara şi calcă pe acceleraţie. Sunt împinsă cu putere în scaunul meu şi mă străduiesc să-mi pun gândurile în ordine, şi să-mi reevaluez planul de bătaie.
Căcat. Gânduri în ordine? Ăăă, cum ziceam că o cheamă pe fosta mea prietenă?! Raluca? Rebecca?! Roxana?!?
Cum palpită frica în mine din ce în ce mai tare.. pe atât devine din ce în ce mai important.
Jank este la ce-a de-a patra ţigară şi pot spune că, nu a tăcut nici un minut de când am părăsit aeroportul. M-am oferit eu să luăm un taxi până acolo, dar Jank, din pricina faptlui că pare a se simţi prost că am plătit eu cafelele, a insistat pe ideea-"Dar e foarte frumos afară, şi nu ne grăbim nicăieri.. de ce n-am merge pe jos până la Gyilkos?" Nu m-a deranjat câtuşi de puţin. Îmi place compania sa. S-a oferit să-mi care valiza. I-am zis că nu e nevoie, dar a insistat.. Băiatul ăsta are talent la a convinge oameni prin insistenţe. Cred că de aceea mi-am şi zis că este în ordine să mergem pe jos o bucată.. Nu i-a tăcut gura nici măcar zece secunde pe tot parcursul plimbării noastre. S-o fi gândit, probabil, că îmi este dator cu povestea vieţii sale, de vreme ce eu i-am servit-o deja pe a mea.. Îl ascult timp de un minut, o dată la cinci minute.. nu că m-ar plictisi, dar numai să fiu atentă la autobiografia sa nu-mi arde. Deşi părţile care le-am prins sunt extrem de interesante, prefer să-mi ocup mintea cu un plan de bătaie.. De acum, nu-mi mai permit să fiu puştoaica cu crize de identitate, suferindă după o fostă prietenă, introvertită cu acte în regulă, proaspăt vopsită cu o culoare care, nu că i-ar sta rău, dar, nu o prea reprezintă. Mda, recunosc. Dar ce mă mai reprezintă de acum?! Mafia, crima organizată, contrabanda şi croazierele de lux pe baza actelor false?!
Lara Croft ar fi atât de geloasă pe mine.
Jank începe să gesticuleze.. pare a fi foarte implicat în propria poveste în timp ce-mi explică cum a reuşit să facă o fată să plângă pentru el. Zice că îi zgâria uşa apartamentului ca să îi deschidă şi să o asculte. Patetic. Măcar recunoaşte că nu este mândru de el însuşi pentru ceea ce i-a făcut, dar nici de primit înapoi nu ar primi-o.. cu toate că, chipurile, încă o iubeşte.. Omu' ăsta e prost.
Şi i-o şi zic, fără pic de ruşine.
- Frate, eşti prost.
- De ce, mă rog?!
- De ce n-ai primit-o înapoi dacă încă o iubeşti?
- Pentru că aşteaptă bastardu' unui alt bărbat. Ăsta nu e un motiv suficient de bun? Tu măcar asculţi ce îţi zic?
- Da, dar, dacă încă o iubeşti.. iar ea vrea să fie cu tine, şi nu cu tatăl copilului ei, n-ai putea închide ochii, măcar de data asta?
- Voi, femeile.. Tu fetiţo, tu crezi că vorbesc de vre-o căţea?! Că stăpânul n-o mai primeşte că a fost şi ea o dată în călduri, s-a dus să-şi potolească poftele, şi când a revenit la stăpân la poartă, a dat-o afară pentru că era grea?! Tu te auzi? Aici vorbim de iubita mea, femeie. Aşteaptă un copil care nu îmi aparţine mie. Dacă ăla îi ţine mai bine de cald noaptea, la ăla să rămână! Eu nu mai am ce discuta cu ea!
- Chiar eşti prost..
- Tu eşti proastă! Vorbeşti din perspectiva ta de femeie!
Mă cuprinde cheful nebun de a râde.
- Vorbesc din perspectiva unei femei?! Bine, băiatule, atunci lămureşte-mă.. Tu nu i-ai greşit niciodată cu nimic?
-..păi..
- Nici un 'păi'. I-ai greşit sau nu?!
- Nu ştiu ce înseamnă 'greşit' în vocabularul tău, dar eu n-am lăsat pe niciuna din fetele cu care m-am culcat, însărcinată.
- Şi ce contează asta?! Dacă le laşi însărcinate sau nu?! Ţi-ai înşelat iubita.
- Strict fizic! Niciodată n-am iubit altă femeie cum am iubit-o pe ea!
- Vezi? Vezi?! Aici ai greşit! Ea nu a avut de unde să ştie asta!
- Trebuia să-şi dea seama! De ce ciocăn la toate uşile dacă tot le trântesc în urma mea, pentru a reveni acasă, la ea?
- Repet: Eşti prost! Extrem de prost! Îţi dădeau, cumva, celelalte ce nu îţi dădea iubita ta?
- ...adică?
- Cum adică, 'adică'?! Sexul, mă! Erau mai bune partidele cu celelalte, decât cele cu fata ta?!
- Nu, nu chiar.. cu ea erau speciale pentru că o iubeam, dar ce importanţă are?
Îmi vine să-l lovesc.
- Şi atunci de ce căutai ceea ce îţi putea oferi femeia iubită, altundeva?!
- Nu ştiu.. vroiam să văd ce pierd.. Dar asta nu contează! Eu nu am devenit părintele unei sămânţe străine! Trebuia să ştie în ce se bagă!
- De ce?!? Pentru că s-a săturat să ofteze singură în dormitor în timp ce tu îţi găseai comfortul departe de ea?! Pentru că i se făcea greaţă când veneai acasă pe la trei dimineaţa, mirosind a parfum străin şi ieftin, cu părul ciufulit şi buzele pline de ruj copiat la indigo?! Îi era ciudă, bă boule. O durea. Ai uitat să-ţi consumi nervii în dragoste pentru ea, ca să îi consumi în alte femei. Şi ea are hormoni, şi ea are necesităţi. Te-a înşelat tocmai pentru că tu ai împins-o în braţele altui bărbat.. şi sunt convinsă că a făcut-o ca să se răzbune, nu pentru că ţi-a preluat obiceiul.
- Ce vrei să zici?
- Vreau să zic că.. a făcut-o ca să-ţi distragă atenţia. Ca să-ţi amintească de faptul că există, că e femeie, dar mai ales, că e femeia ta. Că a rămas însărcinată, asta nu şi-a dorit. Nici să se culce cu ăla nu şi-a dorit, dar a considerat-o ultima opţiune să te facă gelos. Să o vrei..
- Habar n-ai despre ce vorbeşti, femeie.
- Femeie?! Nu mă fă să râd. Vorbeşti cu bărbatul relaţiei.
Jank se opreşte din mers şi se întoarce spre mine. Are o sprânceană ridicată şi se vede că e pe cale de a deschide gura să facă mişto de mine, sau să-şi permită un comentariu deplasat. Scuip tot ce vreau să-i zic, ca să-i tai craca de sub picioare, înainte să trântească altă prostie.
- Eu am făcut aceeaşi greşeală ca şi tine. Mi-am înşelat prietena cu cealaltă târfă a mea: facultatea. Ştiu că sună cretin de tocilar, dar nu aveam timp de Ramona. Ce să vezi?! Ca să-mi facă în ciudă, nu s-a culcat cu o altă fată.. s-a culcat cu un bărbat! Unu' cu vârsta aproape dublă faţă de a ei, dar nu i-a păsat. Oricare ar fi fost bun, doar pentru a-mi atrage atenţia. De abea când a rămas însărcinată, mi-a atras atenţia, dar prea târziu. Spre deosebire de fata ta, însă, ea şi-a dorit copilul. De când o ştiu a vrut să fie mamă, şi era clar că, din punct de vedere biologic, era imposibil să îl facă cu mine.. Partea drăguţă e că, acum că a dat de ăla, vrea o mamă şi un tată pentru copilul ei.. nu două mame. Înţelegi? Am rugat-o să nu mă părăsească, dar nu a avut încotro.. Şi acum îşi minte natura sexuală, culcându-se cu libidinosul ăla. S-au căsătorit acum două săptămâni, undeva prin Vegas..
Jank fluieră uimit.
- Da, ştiu.. Vegas! E putred de bogat ticălosu', măcar atât.
- Nu, nu de-aia..
- Da, de ce?
- Nimic.. doar că.. n-am ştiut că.. adică, nu pari a fi..
- Pe invers? Ştiu. Mă mândresc cu asta. Oi fi eu bărbatul într-o relaţie de 'ea/ea', dar nu-mi place să se vadă pe mine.
- Hm..
- Ce?
- Nimic.. Doar că nu încetezi să mă uimeşti..
Fac ochii mari, dar tac. Jank şi cu mine ne petrecem restul plimbării în tăcere. Nu este o tăcere ciudată, ci una strict necesară. Amândoi ne gândim la fostele noastre partenere. Nu mai vrem să vorbim despre ele, preferăm să le păstrăm în intimitatea gândurilor noastre unde, deşi Jank şi cu mine ne îndreptăm, cot la cot, spre o asasină unguroaică, în conştiinţele noastre, mângâiem şoldurile dezgolite a două fiinţe, care coc în pântece rădăcini străine.. mi-e silă. Silă de mine însămi. Şi mi-e dor de Ramona..
- Uite-o, mă scoate Jank din halucinaţii.
După o plimbare de puţin mai mult de jumătate de oră, văd o figură vagă, la capătul străzii. Pare a fi îmbrăcată în negru, sprijinită în coate, cu spatele, de o maşină neagră. Dacă nu mă înşeală privirea de mioapă în devenire, tipa are în cap un blond pai într-o tunsoare pe care eu, cel puţin, o consider a naibii de sexy: Bob inegal, cu cărare pe stânga. Tipa e clasic de arţăgoasă. Nici măcar n-am intrat în raza ei de contact, că deja o plac. Jank îmi dă un cot în coaste. Îmi face cu ochiul. Ce naiba are omu' ăsta?! Crede că am să sar pe Gyilkos doar pentru că arată bine? Incredibil de bine?! Mai bine decât mi-am imaginat că va arăta?!?
Jank şi cu mine ne oprim la doi metri de ea. A trebuit să-mi dezlipesc atenţia de la ochii ei verzi care perforau în creierii mei, pentru a-mi coborî privirea pe restul corpului ei. Poartă un maieu de tip corset, negru, o geacă de piele neagră, pantaloni care se află undeva pe la graniţa dintre colanţi şi latex, tot negri şi ei, şi o pereche de cizmuliţe negre, care seamănă cu cele pe care le am eu în picioare. Tipei îi cad automat ochii pe încălţările mele şi în momentul în care se uită în ochii mei şi zâmbeşte apreciativ, aud cum ceva în mine jubilează. Şi eu îi plac ei!
Ă.. Chiar este transportul ăsta aşa o mare urgenţă?! N-aş putea să mai rămân pe la maghiari vre-o.. să zicem.. două luni?
- Üdvözöljük.
Tipa are un bas pe post de gât. Pe cât e de suplă, pe atât de supraponderală îi este vocea. Habar n-am ce tocmai a zis, dar îmi zâmbeşte, deci e de bine.. Jank, vâzând că am îngheţat de tot, îşi asumă responsabilitatea de traducător:
- Tocmai ţi-a urat bun venit..
- Ă.. cere-i scuze din partea mea că nu ştiu ungureşte.
Gyilkos râde cristalin.
-Ei bine, va trebui să remediem această problemă, nu-i aşa? Drumul e lung..
Slavă cerului! Ştie româneşte.
- Haideţi, gagici, timpul e preţios. Nu vrem să-l lăsăm pe Big Daddy Boo să vă aştepte, nu-i aşa?
Gyilkos îi dă lui Jank o privire de 'ai grijă ce vorbeşti, bă, insectă', şi îmi face semn cu capul să intru în maşină după ce îmi iau la revedere de la Jank. Fără a pune vre-o întrebare, îmi ia valiza din mâna lui Jank, deschide portbagajul, o ridică şi o aruncă înăuntru de parcă ar fi lipsită de atracţia gravitaţiei. După ce încuie portbagajul, se îndreaptă spre locul şoferului şi se aşează comfortabil la volan. Spre marea uimire a lui Jank, tipa extrage o ţigară lungă şi subţire dintre sâni. Se uită la mine pentru a se asigura că am prins faza şi ne trezim amândoi râzând în sincron.
- Ce păpuşă belea e asta.. să ai grijă, puştoaico.
- Am să am..
- Ştii ce ar fi mai grav decât să fi găsită ucisă de blonda asta, pentru diamantele alea?
Înghit în sec.
- Ce?
- Să vă îndrăgostiţi una de cealaltă şi să fugiţi împreună în lume. Cu tot cu diamante.
- Taci bă din gură. De unde până unde o treabă ca asta?
- Sau, am un scenariu şi mai bun decât ăsta!
- Nu vreau să-l aud..
- Ajungeţi amândouă la portughezi, îi daţi diamantele lui Big Daddy Boo, de fericit ce este, vă serveşte cu câte un pahar de vin, din neatenţie nu observă cum Gyilkos îi strecoară otravă în pahar, bea, moare, iar voi rămâneţi acolo, împreună, împărătesele imperiului său mafiot.
- De mult nu am mai râs în sinea mea cu atâta poftă. Omule, eşti nebun! Jur că-mi placi.
- Aşa te vreau, micuţo. Zâmbind..
- Mi-eşti simpatic, să ştii.
- Şi tu mie.
Jank şi cu mine ne îmbrăţişăm sub atenta supraveghere a lui Gyilkos. După o palmă prietenească pe umărul său, mă apropii de portiera maşinii negre a lui Charlize Theron varianta maghiară, când acesta mă strigă.
- Ce e?
- Mersi de lecţie.
- Ce lecţie?
- Ştii ce am de gând să fac de-ndată ce ajung la mine-n apartament?
- Nu. Ce?
- Am să-mi sun iubita. Naşte săptămâna viitoare.. vreau să văd cum se simte şi dacă are nevoie de ceva.
Simt cum mă învăluie o fericire îmbibată în mândrie, atât faţă de el, cât şi faţă de mine însămi. Măcar unul din noi va apuca să-şi repare greşelile..
- Aşa să faci, omule. Du-te şi împrăştie iubire.
- Hai sictir..
Râdem amândoi în sincron, pentru ultima dată.
- Fă-mi o favoare, te rog.
- Zi..
- Ai grijă de tine. Mare, mare grijă. Eşti deosebită, puştoaico..
Îl ador pe omu ăsta cu ochi câş!
- ..Mersi.. Promit să am.. Salut, Jank..
- Pa, Francesca..
Hm.. Francesca.. nici măcar nu mă numesc aşa. Mă uit după Jank, cum îşi pune gluga în cap şi dispare în noapte. Mă urc în maşină şi, nu ştiu de ce, brusc mă simt extrem de intimidată. Gyilkos pufăie ultimul fum din ţigara ei, pe geam, după care îl ridică.
- Ce zici? Le ridic şi pe alea fumurii, sau le las aşa?
Pentru o secundă, nu am înţeles la ce se referă, dar, uitându-mă în jur, observ că maşina ei e tunată până la ultimul detaliu. Parcă tot interiorul e înecat în butoane, mi-e şi frică să mă mişc ca să nu stric ceva. Maşina asta e ca propietăreasa ei: Intimidantă!
- Eu zic să le laşi aşa.. Nu vrem să atragem atenţia asupra noastră.
- Hm.. surprinzător. Pentru o începătoare nu te descurci rău deloc.. Felicitări.
- Vrei să spui că tocmai am trecut de o întrebare capcană?
- Nu o lua personal, e doar procedura.
- Nici o problemă, sunt înţelegătoare din fire..
- În cazul ăsta, ne vom înţelege de minune.
Gyilkos solicită motorul puţin, pentru a-mi da o mostră de ascultat, la cât de frumos îi mârâie.. Dacă nu ar fi fată, aş zice că încearcă să mă impresioneze. Dar cum să nu te impresioneze o fată ca asta? Şi să fiu hetero, mi-ar fi practic imposibil să rămân indiferentă la privirea asta de vulpe, şi mă aştept din clipă în clipă ca maşina ei să-mi facă o festă gen 'Transformers', să ajung să zic 'Da, frate! Le-am văzut pe toate în seara asta!'
- Pregătită?
- M-am născut pregătită.
- Ca să vezi, avem una entuziasmată la bord.
- N-ai nici cea mai vagă idee..
- Ah, serios?
Gyilkos îmi trage scaunul cu mâna dreaptă, mai aproape de ea. La cât de tunată îi este maşina, nu mă miră că îşi mută schimbătorul de viteze şi frâna de mână, cu o simplă mişcare mai în faţă, ca să îmi lipească scaunul de al ei.
- Ce faci?!
- Vreau să-ţi simt entuziasmul. Fac asta de la şaişpe ani, am uitat ce e ăla entuziasm.. transferă-mi o doză, te rog.
Tipa asta crede că se joacă cu mine?!
- Altă capcană?
- Nu, nici pe departe. Practic 'tai chi'.. Eman şi primesc energie.
- Eu practic 'feng shui'.. Eman şi primesc palme de la viaţă. Ah, nu, stai.. doar le primesc.
Gyilkos începe din nou să râdă cristalin.. Motorul încă mârâie, şi noi mai avem încă un ultim pod de traversat.
- Mi se spune Gyilkos.. Oamenilor care mi se par simpatici le permit să-mi spună Gill. Tu îmi eşti simpatică, deci îmi poţi spune Gill. Niciodată să nu mă întrebi care e numele meu adevărat, că n-am de gând să ţi-l spun..
Gill îmi întinde mâna dreaptă, în timp ce cu cea stângă îşi extrage o altă ţigară lungă şi subţire dintre sâni. Îi prind mâna şi i-o strâng cu fermitate. Aproape la fel de ferm ca ea.
- 'Pare bine de cunoştiinţă, Gill. N-am să te întreb care este numele tău adevărat, pentru că nici eu nu-mi permit să îl divulg pe al meu. Trec printr-o criză de identitate momentan, dar ei mă ştiu drept 'Petru Francesca'.
- Petru Francesca.. E drăguţ, îmi place.
- Mie nu.
- Ei bine, mie da. E seducător într-un mod inocent. E chiar a naibii de sexy dacă mă întrebi pe mine.. ţi se potriveşte.
În secunda următoare, Gill îşi aprinde ţigara şi calcă pe acceleraţie. Sunt împinsă cu putere în scaunul meu şi mă străduiesc să-mi pun gândurile în ordine, şi să-mi reevaluez planul de bătaie.
Căcat. Gânduri în ordine? Ăăă, cum ziceam că o cheamă pe fosta mea prietenă?! Raluca? Rebecca?! Roxana?!?
luni, 10 mai 2010
Ep.7- Zece Rechini. Aceeaşi Baltă
- Era o dupamiază incredibil de plăcută.. era primăvara anului trecut. Ieşisem cu Marian şi încă două colege de facultate de-ale noastre să sărbătorim faptul că toţi patru am luat restanţele cu brio. Mare sărbătoare! Am stat ca proştii pe scările fabricii de fier pentru a bea o sticlă amărâtă de Angelli din care mai luaseră patru-cinci colegi câteva guri. Eu fusesem cea care insistase să se cumpere o sticlă de Angelli.. nici nu ştiu de ce făcusem asta.. nu mă dau în vânt după şampanie. Beau rar dar când o fac, mă axez numai pe alcooluri tari. Bănuiesc că de vină trebuie să fi fost faptul că era cea mai ieftină băutură alcoolică din acel magazin.. Cele două fete aveau, împreună, 80 de mii de lei vechi la ele, iar Marian avea numai o bancnotă de 50 de mii şi o monedă de-un Euro pe care o găsise la vârsta de şaptişpe ani lângă o benzinărie şi şi-a promis că nu o va schimba niciodată, nici dacă viaţa sa va depinde de asta. Eu aveam la mine 15 milioane de lei vechi.. în dimineaţa aceea îmi primisem salariul pe cele 3 luni infecte în care mi-am risipit toţi nervii şi toate transpiraţiile lucrând la Fornetti-ul de lângă facultate. Este chiar o poveste a naibii de amuzantă dacă e să spun aşa.. Nu mă întreba cum am reuşit să-mi împac şi şcoala, şi serviciul şi şi viaţa cotidiană dintr-un foc, că nici eu nu mai ştiu. Ştiu doar că şefa mea, adică o femeie de vreo patruzeci-cincizeci de ani care îmi era colegă de stand, era o idioată. În prima lună nu îmi dăduse banii că avea nevoie de ei.. mă aburise cu poveşti gen "fata mea imprundentă de 16 ani va naşte în curând.. nu ştiu cine e tatăl dar avem urgentă nevoie de bani pentru a cumpăra hăinuţe şi a plăti chiria. Te rog nu te supăra pe mine. Ştiu că şi tu ai probleme cu facultatea dar fă o faptă bună.. Împrumută-mi mie salariul tău de luna asta.. ai salva o viaţă. Şi dacă faci asta pentru mine, luna viitoare îţi plătesc dublul la ambele salarii." Ştiam că asta nu se va întâmpla, dar ce dracu era sa zic? Am acceptat, fiind pe moment, incredibil de mândră de gestul meu mărinimos. Când am ajuns acasă, m-am pus pe spălat vase şi am spart două pahare şi o farfurie în procedeu. Înţelegi tu.. Oricum, a doua lună mi-a băgat tot scuza cu fiica însărcinată pe gât pentru ca în a 3-a lună să-mi pierd definitiv cumpătul. În ziua în care se împlinise oficial 3 luni de când lucram acolo pe degeaba, m-am prezentat la datorie cu 20 de minute mai devreme. Colega mea de stand vroia să plece imediat cum ajunsesem.. "urgenţă", cică. Am întrebat de salariu de vreo patru ori dar ea evita să-mi răspundă, bolborosind ceva cu privire la robinetul din bucătărie care îl lăsase deschis în acea dimineaţă. Ea era cu mâna pe clanţă în momentul în care mi-am uitat omenia şi, de nervi, am dat un şut puternic în cuptorul de lângă uşă, care i-a căzut instinctiv pe piciorul stâng. Daune provocate? Gamba piciorului stâng arsă şi două degete rupte. Dacă ar fi fost după mine, i-aş fi spart capul, fie dacă era să apelez la ajutorul cuptorului sau nu. În fine.. iartă-mă, m-am pierdut în detalii. Oricum, partea importantă este următoarea.. Marian se interesase de fiica şefei mele. S-a adeverit că nu avea 16 ani, ci 32. Era avocată şi avea o familie a ei, într-un orăşel umil din Austria. Timp de o săptămână am trăit cu teama că mă va pune să-i plătesc daune fizice şi morale mamei ei.. În dimineaţa în care urma să-mi rezolv ultima restanţă, anume, cea la economie, am găsit în cutia mea poştală un plic A4 în care se afla un bileţel cu mesajul "îmi cer scuze în numele mamei mele", împreună cu salariul meu complet pe cele 3 luni. Aflasem ulterior că mama ei îi dădea de fapt bani amantului ei care era mai tânăr decât ea cu vreo 10 ani.. Oricum, motivele ei nu mă privesc şi nici atunci nu mă priveau. Ziua aceea începuse perfect. M-am prezentat la examen cu 15 milioane în geantă şi nu a trebuit să cheltui nici măcar un bănuţ pentru a-mi anula restanţa. Desigur că lui Marian nu-i spusesem nimic legat de bani. Şi plănuiam să nu-i spun nimic pentru că îl cunosc prea bine..
Trag cu poftă ultimul fum din ţigară, zdrobesc chiştocul în farfurioara cafelei mele, iar Jank, care a clipit de maxim 4 ori pe tot parcursul povestirii mele, face o mişcare bruscă şi îmi înmânează o altă ţigară. O refuz şi-mi gust cafeaua uşor călduţă.
- După ce am terminat sticla de şampanie, tipele alea două au plecat cu Marian. Eu, fiind atât de bine-dispusă, mi-am zis că nu iau taxi-ul până acasă deşi, în mod evident, mi-aş fi permis să fac asta, pentru a merge pe jos. Era aşa o vreme plăcută.. era cald şi uscat iar soarele era printre nori. Era perfect. Eu, de obicei, merg ori cu autobuzul, ori cu taxi-ul acasă.. de aceea nu mi-aş fi imaginat că mi s-ar putea întâmpla una ca asta singura dată când îmi ies din obicei..
Iau două guri zdravene de cafea.
- Blocul meu se află la capătul unei străzi de jumătate de kilometru. Pentru a ajunge acasa de la facultate, pe jos, am două opţiuni: Fie ocolesc jumătate de cartier şi traversez strada mea de la un capăt la altul, sau mă strecor printre blocuri, trec printr-un gang pustiu şi întunecos de fel şi gata, sunt în faţa blocului meu. Deja când mă aflam aproape de casă mă apucase oboseala şi nu aveam chef să mai ocolesc atâta pentru a ajunge în sfârşit acasă, în comodul meu pat. Am ales varianta mai simplă.. am mers printre blocuri. Cea mai proastă decizie posibilă.. fi atent cum se poate complica viaţa cea simplă şi frumoasă a unui student care are o mini-avere în geantă: Încă de când şerpuiam printre blocuri aveam impresia că sunt urmărită.. dar, desigur, nu mi-am băgat instinctele în seamă, deoarece eram prea ocupată cu planurile mele pentru a doua zi când aveam să dau năvală în toate magazinele tari din centru. Am trecut de blocuri şi am pătruns în gang.. iar la jumătatea gangului..
A trebuit să mă opresc un pic pentru a-mi termina cafeaua. Jank, fără a rosti o vorbă, ia ceaşca din faţa mea şi mi-o întinde pe a lui care este neatinsă. Văzându-mi uimirea pe chip, îşi ridică sprâncenele şi îmi face semne cu mâna pentru a-mi da de înţeles că tot ce vrea e să continui cu povestea..
- La jumătatea gangului aud pe cineva alergând în spatele meu.. când se apropie de mine am vrut să mă întorc să văd cine este într-o asemenea grabă.. însă mă întorsesem prea târziu pentru a-l putea evita. Agresorul meu mă trânti, din fugă, la pământ şi mă imobilizase, ţinându-mi ambele mâini de-o parte şi de alta a corpului. Ţipam.. dar ţipam în zadar că oricum n-avea cine să mă audă. Tipul purta o mască şi era bine-făcut. Greutatea sa îmi zdrobea trupul şi aveam impresia că strânsorile sale îmi blocaseră toată circulaţia din mâini şi creier. Dar sunt mândră de mine că nu mă pierdusem cu firea.. nu eram în stare de şoc şi, surprinzător, mă puteam concentra asupra numărului limitat de figuri de auto-apărare pe care le cunoşteam. De vreme ce nu avea nici o mână liberă pentru a face următoarea mişcare dar nici să-mi dea drumul nu putea că exista şansa să-l lovesc şi să scap, am realizat în acel moment că tipul agresase pe cineva pentru prima oară în viaţa sa şi că stătea cam prost la acest capitol. Cred că ăsta fusese şi unul din motivele pentru are nu intrasem în panică.. oricum.. mi-am spus din start: "Cu toate că e mai puternic decât mine, în mod evident e mai prost."
Jank pufneşte. Eu nu bag de seamă şi continui..
- Tipul mi-a spus scurt "Nu vreau să-ţi fac rău. Vreau doar geanta". Eu i-am răspuns la fel de scurt "Îmi pare rău. Nu ţi-o dau". Răspunsul meu nu-l luase prin surprindere, iar asta mi se păru curios într-un fel.. de parcă s-ar fi aşteptat să nu mă las cu una, cu două.. şi totuşi, tipul cântărea trei tone, purta o mască şi se afla deasupra mea. Am menţionat faptul că miroasea a ţuică? Oricum.. dupaia mi-a spus "În acest caz, am să te fac să mi-o dai" şi, încercând să-mi ţină ambele mâini cu mâna sa dreaptă în timp ce cu stânga cotrobăia prin buzunarul său de la spate după un cuţit, mi-am eliberat ambele mâini cu o mişcare bruscă, atunci când se aştepta mai puţin şi l-am lovit în faţă cu toată puterea de care dispuneam. Cuţitul zburase exact lângă geanta mea. Mă târâsem în grabă, în patru labe după el când agresorul meu m-a apucat de ambele glezne, şi cu o putere uimitoare m-a tras înspre el. Când m-a întors cu faţa în sus penru a mă imobiliza din nou, fără să gândesc şi fără să cântăresc şi celelalte opţiuni pe care le aveam, am înfipt cuţitul în gâtul său..
Jank îşi ţine respiraţia.
- Nu mă puteam mişca.. ucisesem un om.. pentru a-mi apăra blestematul de salariu pe 3 luni infecte de Fornetti. Mi-era scârbă de mine.. Şi astăzi îmi este.
Din două guri termin şi cafeaua care mi-a înmânat-o partenerul meu de conversaţie.. sau mai bine spus, receptorul stupefiat al monologului meu.
- Eram mânjită cu sângele agresorului meu. Nu ştiu cum de am găsit tăria necesară, dar am făcut-o. I-am dat jos masca.. tipul era un inivid de la facultate. Niciodată n-am avut o conversaţie propriu-zisă cu el dar ştiam că se mai saluta pe coridor cu Marian din pricina faptului că s-au ajutat reciproc la examenul de psihologie din anul întâi. Oricum.. detalii irelevante.. Marian se salută cu 95% din toţi studenţii facultăţii.. uneori doar ca să se simtă important, nu că i-ar cunoaşte. Îi stă în caracter să se bage în seamă fără un motiv anume. În fine.. mi-am luat geanta şi am fugit.
După o jumătate de oră m-am trezit cu poliţia la uşa mea..
Au dat buzna în apartamentul meu şi primul lucru care l-au făcut a fost să-mi cotrobăie în gunoaie unde, desigur că au găsit atât cuţitul cât şi hainele mele murdare de sânge..
Nu-mi amintesc să fi avut vre-un martor dar oricum mă prindeau mai devreme sau mai târziu deoarece am acţionat ca ultima proastă. M-au dus la secţie încătuşată.. familia tipului era acolo.. Mama, iubita şi fiu-său sau frăţiorul, nu ştiu ce naiba era.. dar ştiu că maică-sa plângea.. plângea zgomotos.. mi se strânsese inima când auzeam ecoul suspinelor ei în timp ce înaintam spre interogaţie.. şi puştanu plângea.. şi suspinele sale erau grele, însă nu mai grele decât cele ale mamei. Prietena lui nu plângea. Dar, uneori, îmi doresc din tot sufletul s-o fi făcut pentru a nu se mai uita la mine.. cu atâta ură. Atâta.. ură. N-am crezut că o privire poate emana atâta emoţie.. Acei ochi.. acei.. ă.. scuză-mă.
- Nu-i nimic.
- Nu, nu înţelegi.. este. Adică.. privirea aia..
- Ba da, înţeleg.
- Ba nu. Nu înţelegi.. era normal să se uite aşa la mine. Nu mă lăsam intimidată de privirile nimănui chiar şi dacă toţi oamenii din secţie aveau să mă privească aşa.. eu ştiam că am omorât un om prin auto-apărare. Trebuia să câştig cazul. Îl ucisesem pe individ pentru a nu mă lăsa ucisă. Eram de neatins.. E doar că.. m-au dus la interogatoriu, mi-au setat data judecatei.. şi când am ieşit de acolo.. şi am dat din nou ochii cu iubită-sa.. tipa mi-a zâmbit.
Jank face ochii mari.
- Da.. ştiu.. e aiurea dacă îţi spun aşa.. Dar chipul tipei ăleia m-a lăsat cu sechele, vezi tu.. a fost genul acela de zâmbet care indică.. un strop de nebunie. Parcă.. se prefăcea că era incredibil de nervoasă pe mine.. aşa o privire.. de parcă vroia să-mi rupă gâtul dar după ce am ieşit de la interogatoriu.. şi ea mai era pe bancă cu femeia în vârstă şi copilul.. se uita tot atât de urât, dar.. pentru o fracţiune de secundă.. un moment în care şi-a pierdut concentrarea.. parcă a uitat cât de mult ar trebui să mă urască şi.. mi-a zâmbit.. de parcă se prefăcea că mă urăşte dar nu putea.. de parcă.. s-a bucurat că i-am omorât bărbatul.
- Nu te mai gândi la asta, îţi faci singură rău.
- Tu nu înţelegi? Era genul ăla de zâmbet.. recunoscător. Da.. ăsta e cuvântul.. l-am căutat timp de un an şi de abea acum bag de seamă..
- Poate îţi era recunoscătoare într-un fel. Poate că nu avea o viaţă atât de uşoară cu individul.. poate că stătea cu el doar pentru copil..
- Poate..
- Aşa, dupaia?
- Dupaia totul a decurs ca rupt dintr-un cvasi-coşmar.
- Adică?
- Adică, eram supravegheată non-stop de copoi. N-am mers la facultate deloc în săptămâna aia deşi aveam voie.. la sfârşitul săptămânii era judecata.. şi deşi ştiam că n-ar trebui să-mi fac probleme deoarece aveam un avocat bun şi o poveste solidă, cu două zile înainte de judecată a venit marele bum. Avocatul meu m-a sunat ca să-mi dea veşti proaste.. anume că avocatul celor care mă acuză câştigase judecătorul de partea sa.
- Cum naiba?
- "Banii vorbesc.. banii vorbesc.. unii te ridică.. alţii te lovesc".
- Fi mai explicită.
- Judecătorul era unchiul agresorului meu.
- Căcat.
- Da.. aşa credeam şi eu.. n-am putut dormi, mânca, vorbi sau sta locului până în dimineaţa judecatei. Aveam gânduri sinucigaşe.. Până când, în cele din urmă mi-am spus că numai Dumnezeu mă poate judeca.. şi cu acest gând m-am îmbrăcat în cea mai frumoasă rochie pe care o aveam pentru a-mi deveni simpatică, gândindu-mă că, dacă e să fac răcoare.. am s-o fac cu demnitate. Mai aveam două minute până să ies din casă. Două.. când mi-a sunat telefonul. Am răspuns la el tremurând. Mi-era frică de orice şi oricine în acel moment.. la capătul firului era o voce groasă. Un bărbat sigur pe el, cu o voce groasă şi solemnă. Tremuram incontrolabil şi mă bâlbâiam într-un hal fără de hal.. înafară de "alo" nu m-a lăsat să rostesc nici o altă vorbă, deoarece mi-a spus în mai puţin de un minut absolut tot ce avea să-mi spună.. scurt şi la obiect..
- Şi? Ce ţi-a spus?
- Primele lucruri au fost "Stai acasă că te-a rezolvat tăticu"
- Şi ce vroia să spună cu asta?
- Că nu mai trebuia să mă prezint la tribunal.. că m-a salvat de la ani grei de penitenciar.. că eram liberă ca pasărea cerului.
- Asta e imposibil.
- Dacă ar fi fost imposibil, acum îmi smulgea colega mea de celulă părul din cap.. dacă nu mi l-ar fi smuls mai demult..
- Nu, deci aşa ceva nu există. N-are cum! Vinovat, nevinovat, martor, acuzat, avocat, nu contează! Judecata se ţine! Nimeni nu-şi pune pielea în pericol într-un asemenea hal încât să mituiască pruncii tribunalului şi să scape cu obrazu curat.
- Ei bine, el a reuşit.
- ..Dar.. cum?
- Nu ştiu..
- Şi.. de ce?
- Nu ştiu.
- Cum nu ştii?
- Nu ştiu. Pur şi simplu.
- Nu există.. trebuie să-ţi fi fost dator cu ceva.. sau să-ţi fie prieten apropiat să facă una ca asta..
- Tu nu înţelegi că nu ştiu?! Sau.. mai bine spus, nu ştiam.. acum m-am cam prins de planurile sale..
- Dar cine e individul?
- Marian se pare că îl cunoaşte mai bine decât mine.. de la el ştiu tot. Ştiu că e un mafiot foarte, foarte.. dar foarte bazat.. că are un imperiu al său.. şi că nimeni nu ştie cine e.
Jank pufneşte în râs.
- Deja devii absurdă.
- De ce, mă rog?
- Cum naiba să ai un imperiu şi nimeni să nu ştie cine eşti?
- E foarte atent cu confidenţialitata..
- Şi asta de la cine o mai ştii?
- Marian..
- Marian pare a-l cunoaşte mai bine decât îl cunoşti tu..
- Marian cumpără grame de iarbă de la un agent de-al său de când are cinşpe ani.. află câte ceva de la el în legătură cu Big Daddy..
- Şi agentu ce spune despre el?
- Ceea ce spun toţi.. că e puternic, că deţine sfori pretutindeni, inclusiv la Vatican, că e jumate japonez şi jumate rus, că are o nevastă şi trei fiice şi că nimeni nu ştie cine mama dracului e. Ah, da.. şi că e poliglot.
- Bă, da.. fă-mă să înţeleg.. cum arată ăsta?
- Cine?
- Big Daddy Boo.
- Nu ştiu.
- …
- Ce?
- Cum adică nu ştii?
- Nu ştiu.
- Tu-ţi rişti viaţa pentru un om pe care nu l-ai văzut niciodată dar cu care ai avut o conversaţie la telefon acum un an?
- Acest om m-a salvat de la o moarte lentă.
- Ca să-ţi dea o moarte rapidă.
- Încetează.
- Dar nu înţeleg!
- Ce nu înţelegi? Înainte să închid telefonul m-a podidit plânsul şi i-am promis că îi voi rămâne recunoscătoare pentru tot restul vieţii mele.. şi că dacă ar avea vreodată nevoie de ajutorul cuiva.. să mă contacteze.
- Aha.. şi el ce-a zis?
- Că asta vroia să audă.
Jank îmi dă zâmbetul de "eram sigur".
- Ştiam eu că ceva pute în Danemarca..
- Poate că ai dreptate..
- Ce mai poveste.. m-ai surprins. Nu pari genul de fată capabilă să îndure atâta adrenalină.. cuţite, omoruri, poliţie, tribunal, diamante.. eşti mai tare decât arăţi la suprafaţă.
- Uau.. Şi eu care credeam că numai Marian le are cu complimentele.
- Ştii la ce mă refer.. ău..
Jank se uită la ceasul său cu curea maro de la mâna dreaptă.
- E imediat 3 jumate..
Se apleacă asupra ghiozdanului său adidas şi scoate din el un săculeţ din catifea bleumarin pe care mi-l înmânează.
- Am irosit prea mult timp cu poveştile, da nu-mi pare rău. Ascultă. Când vei ieşi din acest fast-food eşti de capul tău. Ai griă cu cine intri în vorbă, ai grijă cum te porţi, tu, oficial, eşti o transportatoare sub acoperire.. şi încă ceva! Ceva de o importanţă crucială. Orice ai face.. Nu.Deschizi.Săculeţul!
- Am înţeles.
- Crede-mă.. nu vrei să lipsească nici o pietricică.. indiferent de cât de atent le mânuieşti.. ai o avere aici.
Îmi modelez degetele pe săculeţ.. simt pietricelele înăuntru.. şi simt cum ceva în mine palpită de entuziasm.
- Bagă-l într-un buzunar interior din geantă. Nu îl scoţi la vedere niciodată! Şi în nici un caz nu..
- ..mă uit în el, am înţeles.
Ne ridicăm de pe scaune, şi mă uit în ochii săi pentru ultima oară înainte să-şi pună din nou ochelarii pe nas. Ne îndreptăm spre ospătar ca sa plătesc cafelele. Ieşim din KFC..
- Jank.. ?
- Hî?
- În legătură cu povestea mea.. ăhm.. te rog să nu..
- Ce poveste?
Ne zâmbim reciproc. Oricât de îngâmfat mi s-ar fi părut la început, acum chiar am impresia că, dacă circumstanţele ar fi fost altele, Jank şi cu mine am fi nişte prieteni a naibii de buni.
- Ei bine.. noapte bună.. şi-ţi mulţumesc pentru tot..
- Stai, stai, unde pleci?
- Păi..
- Trebuie să te conduc la Gyilkos, ai uitat? Sau nu ţi-a spus Marian..?
Înghit în sec..
- Ghil.. asasina?
- Calmează-te, nu-i atât de fioroasă.. tot timpul.
A fi.. a nu fi.. sau a se preface că este?
Na, ASTA este întrebarea!
Trag cu poftă ultimul fum din ţigară, zdrobesc chiştocul în farfurioara cafelei mele, iar Jank, care a clipit de maxim 4 ori pe tot parcursul povestirii mele, face o mişcare bruscă şi îmi înmânează o altă ţigară. O refuz şi-mi gust cafeaua uşor călduţă.
- După ce am terminat sticla de şampanie, tipele alea două au plecat cu Marian. Eu, fiind atât de bine-dispusă, mi-am zis că nu iau taxi-ul până acasă deşi, în mod evident, mi-aş fi permis să fac asta, pentru a merge pe jos. Era aşa o vreme plăcută.. era cald şi uscat iar soarele era printre nori. Era perfect. Eu, de obicei, merg ori cu autobuzul, ori cu taxi-ul acasă.. de aceea nu mi-aş fi imaginat că mi s-ar putea întâmpla una ca asta singura dată când îmi ies din obicei..
Iau două guri zdravene de cafea.
- Blocul meu se află la capătul unei străzi de jumătate de kilometru. Pentru a ajunge acasa de la facultate, pe jos, am două opţiuni: Fie ocolesc jumătate de cartier şi traversez strada mea de la un capăt la altul, sau mă strecor printre blocuri, trec printr-un gang pustiu şi întunecos de fel şi gata, sunt în faţa blocului meu. Deja când mă aflam aproape de casă mă apucase oboseala şi nu aveam chef să mai ocolesc atâta pentru a ajunge în sfârşit acasă, în comodul meu pat. Am ales varianta mai simplă.. am mers printre blocuri. Cea mai proastă decizie posibilă.. fi atent cum se poate complica viaţa cea simplă şi frumoasă a unui student care are o mini-avere în geantă: Încă de când şerpuiam printre blocuri aveam impresia că sunt urmărită.. dar, desigur, nu mi-am băgat instinctele în seamă, deoarece eram prea ocupată cu planurile mele pentru a doua zi când aveam să dau năvală în toate magazinele tari din centru. Am trecut de blocuri şi am pătruns în gang.. iar la jumătatea gangului..
A trebuit să mă opresc un pic pentru a-mi termina cafeaua. Jank, fără a rosti o vorbă, ia ceaşca din faţa mea şi mi-o întinde pe a lui care este neatinsă. Văzându-mi uimirea pe chip, îşi ridică sprâncenele şi îmi face semne cu mâna pentru a-mi da de înţeles că tot ce vrea e să continui cu povestea..
- La jumătatea gangului aud pe cineva alergând în spatele meu.. când se apropie de mine am vrut să mă întorc să văd cine este într-o asemenea grabă.. însă mă întorsesem prea târziu pentru a-l putea evita. Agresorul meu mă trânti, din fugă, la pământ şi mă imobilizase, ţinându-mi ambele mâini de-o parte şi de alta a corpului. Ţipam.. dar ţipam în zadar că oricum n-avea cine să mă audă. Tipul purta o mască şi era bine-făcut. Greutatea sa îmi zdrobea trupul şi aveam impresia că strânsorile sale îmi blocaseră toată circulaţia din mâini şi creier. Dar sunt mândră de mine că nu mă pierdusem cu firea.. nu eram în stare de şoc şi, surprinzător, mă puteam concentra asupra numărului limitat de figuri de auto-apărare pe care le cunoşteam. De vreme ce nu avea nici o mână liberă pentru a face următoarea mişcare dar nici să-mi dea drumul nu putea că exista şansa să-l lovesc şi să scap, am realizat în acel moment că tipul agresase pe cineva pentru prima oară în viaţa sa şi că stătea cam prost la acest capitol. Cred că ăsta fusese şi unul din motivele pentru are nu intrasem în panică.. oricum.. mi-am spus din start: "Cu toate că e mai puternic decât mine, în mod evident e mai prost."
Jank pufneşte. Eu nu bag de seamă şi continui..
- Tipul mi-a spus scurt "Nu vreau să-ţi fac rău. Vreau doar geanta". Eu i-am răspuns la fel de scurt "Îmi pare rău. Nu ţi-o dau". Răspunsul meu nu-l luase prin surprindere, iar asta mi se păru curios într-un fel.. de parcă s-ar fi aşteptat să nu mă las cu una, cu două.. şi totuşi, tipul cântărea trei tone, purta o mască şi se afla deasupra mea. Am menţionat faptul că miroasea a ţuică? Oricum.. dupaia mi-a spus "În acest caz, am să te fac să mi-o dai" şi, încercând să-mi ţină ambele mâini cu mâna sa dreaptă în timp ce cu stânga cotrobăia prin buzunarul său de la spate după un cuţit, mi-am eliberat ambele mâini cu o mişcare bruscă, atunci când se aştepta mai puţin şi l-am lovit în faţă cu toată puterea de care dispuneam. Cuţitul zburase exact lângă geanta mea. Mă târâsem în grabă, în patru labe după el când agresorul meu m-a apucat de ambele glezne, şi cu o putere uimitoare m-a tras înspre el. Când m-a întors cu faţa în sus penru a mă imobiliza din nou, fără să gândesc şi fără să cântăresc şi celelalte opţiuni pe care le aveam, am înfipt cuţitul în gâtul său..
Jank îşi ţine respiraţia.
- Nu mă puteam mişca.. ucisesem un om.. pentru a-mi apăra blestematul de salariu pe 3 luni infecte de Fornetti. Mi-era scârbă de mine.. Şi astăzi îmi este.
Din două guri termin şi cafeaua care mi-a înmânat-o partenerul meu de conversaţie.. sau mai bine spus, receptorul stupefiat al monologului meu.
- Eram mânjită cu sângele agresorului meu. Nu ştiu cum de am găsit tăria necesară, dar am făcut-o. I-am dat jos masca.. tipul era un inivid de la facultate. Niciodată n-am avut o conversaţie propriu-zisă cu el dar ştiam că se mai saluta pe coridor cu Marian din pricina faptului că s-au ajutat reciproc la examenul de psihologie din anul întâi. Oricum.. detalii irelevante.. Marian se salută cu 95% din toţi studenţii facultăţii.. uneori doar ca să se simtă important, nu că i-ar cunoaşte. Îi stă în caracter să se bage în seamă fără un motiv anume. În fine.. mi-am luat geanta şi am fugit.
După o jumătate de oră m-am trezit cu poliţia la uşa mea..
Au dat buzna în apartamentul meu şi primul lucru care l-au făcut a fost să-mi cotrobăie în gunoaie unde, desigur că au găsit atât cuţitul cât şi hainele mele murdare de sânge..
Nu-mi amintesc să fi avut vre-un martor dar oricum mă prindeau mai devreme sau mai târziu deoarece am acţionat ca ultima proastă. M-au dus la secţie încătuşată.. familia tipului era acolo.. Mama, iubita şi fiu-său sau frăţiorul, nu ştiu ce naiba era.. dar ştiu că maică-sa plângea.. plângea zgomotos.. mi se strânsese inima când auzeam ecoul suspinelor ei în timp ce înaintam spre interogaţie.. şi puştanu plângea.. şi suspinele sale erau grele, însă nu mai grele decât cele ale mamei. Prietena lui nu plângea. Dar, uneori, îmi doresc din tot sufletul s-o fi făcut pentru a nu se mai uita la mine.. cu atâta ură. Atâta.. ură. N-am crezut că o privire poate emana atâta emoţie.. Acei ochi.. acei.. ă.. scuză-mă.
- Nu-i nimic.
- Nu, nu înţelegi.. este. Adică.. privirea aia..
- Ba da, înţeleg.
- Ba nu. Nu înţelegi.. era normal să se uite aşa la mine. Nu mă lăsam intimidată de privirile nimănui chiar şi dacă toţi oamenii din secţie aveau să mă privească aşa.. eu ştiam că am omorât un om prin auto-apărare. Trebuia să câştig cazul. Îl ucisesem pe individ pentru a nu mă lăsa ucisă. Eram de neatins.. E doar că.. m-au dus la interogatoriu, mi-au setat data judecatei.. şi când am ieşit de acolo.. şi am dat din nou ochii cu iubită-sa.. tipa mi-a zâmbit.
Jank face ochii mari.
- Da.. ştiu.. e aiurea dacă îţi spun aşa.. Dar chipul tipei ăleia m-a lăsat cu sechele, vezi tu.. a fost genul acela de zâmbet care indică.. un strop de nebunie. Parcă.. se prefăcea că era incredibil de nervoasă pe mine.. aşa o privire.. de parcă vroia să-mi rupă gâtul dar după ce am ieşit de la interogatoriu.. şi ea mai era pe bancă cu femeia în vârstă şi copilul.. se uita tot atât de urât, dar.. pentru o fracţiune de secundă.. un moment în care şi-a pierdut concentrarea.. parcă a uitat cât de mult ar trebui să mă urască şi.. mi-a zâmbit.. de parcă se prefăcea că mă urăşte dar nu putea.. de parcă.. s-a bucurat că i-am omorât bărbatul.
- Nu te mai gândi la asta, îţi faci singură rău.
- Tu nu înţelegi? Era genul ăla de zâmbet.. recunoscător. Da.. ăsta e cuvântul.. l-am căutat timp de un an şi de abea acum bag de seamă..
- Poate îţi era recunoscătoare într-un fel. Poate că nu avea o viaţă atât de uşoară cu individul.. poate că stătea cu el doar pentru copil..
- Poate..
- Aşa, dupaia?
- Dupaia totul a decurs ca rupt dintr-un cvasi-coşmar.
- Adică?
- Adică, eram supravegheată non-stop de copoi. N-am mers la facultate deloc în săptămâna aia deşi aveam voie.. la sfârşitul săptămânii era judecata.. şi deşi ştiam că n-ar trebui să-mi fac probleme deoarece aveam un avocat bun şi o poveste solidă, cu două zile înainte de judecată a venit marele bum. Avocatul meu m-a sunat ca să-mi dea veşti proaste.. anume că avocatul celor care mă acuză câştigase judecătorul de partea sa.
- Cum naiba?
- "Banii vorbesc.. banii vorbesc.. unii te ridică.. alţii te lovesc".
- Fi mai explicită.
- Judecătorul era unchiul agresorului meu.
- Căcat.
- Da.. aşa credeam şi eu.. n-am putut dormi, mânca, vorbi sau sta locului până în dimineaţa judecatei. Aveam gânduri sinucigaşe.. Până când, în cele din urmă mi-am spus că numai Dumnezeu mă poate judeca.. şi cu acest gând m-am îmbrăcat în cea mai frumoasă rochie pe care o aveam pentru a-mi deveni simpatică, gândindu-mă că, dacă e să fac răcoare.. am s-o fac cu demnitate. Mai aveam două minute până să ies din casă. Două.. când mi-a sunat telefonul. Am răspuns la el tremurând. Mi-era frică de orice şi oricine în acel moment.. la capătul firului era o voce groasă. Un bărbat sigur pe el, cu o voce groasă şi solemnă. Tremuram incontrolabil şi mă bâlbâiam într-un hal fără de hal.. înafară de "alo" nu m-a lăsat să rostesc nici o altă vorbă, deoarece mi-a spus în mai puţin de un minut absolut tot ce avea să-mi spună.. scurt şi la obiect..
- Şi? Ce ţi-a spus?
- Primele lucruri au fost "Stai acasă că te-a rezolvat tăticu"
- Şi ce vroia să spună cu asta?
- Că nu mai trebuia să mă prezint la tribunal.. că m-a salvat de la ani grei de penitenciar.. că eram liberă ca pasărea cerului.
- Asta e imposibil.
- Dacă ar fi fost imposibil, acum îmi smulgea colega mea de celulă părul din cap.. dacă nu mi l-ar fi smuls mai demult..
- Nu, deci aşa ceva nu există. N-are cum! Vinovat, nevinovat, martor, acuzat, avocat, nu contează! Judecata se ţine! Nimeni nu-şi pune pielea în pericol într-un asemenea hal încât să mituiască pruncii tribunalului şi să scape cu obrazu curat.
- Ei bine, el a reuşit.
- ..Dar.. cum?
- Nu ştiu..
- Şi.. de ce?
- Nu ştiu.
- Cum nu ştii?
- Nu ştiu. Pur şi simplu.
- Nu există.. trebuie să-ţi fi fost dator cu ceva.. sau să-ţi fie prieten apropiat să facă una ca asta..
- Tu nu înţelegi că nu ştiu?! Sau.. mai bine spus, nu ştiam.. acum m-am cam prins de planurile sale..
- Dar cine e individul?
- Marian se pare că îl cunoaşte mai bine decât mine.. de la el ştiu tot. Ştiu că e un mafiot foarte, foarte.. dar foarte bazat.. că are un imperiu al său.. şi că nimeni nu ştie cine e.
Jank pufneşte în râs.
- Deja devii absurdă.
- De ce, mă rog?
- Cum naiba să ai un imperiu şi nimeni să nu ştie cine eşti?
- E foarte atent cu confidenţialitata..
- Şi asta de la cine o mai ştii?
- Marian..
- Marian pare a-l cunoaşte mai bine decât îl cunoşti tu..
- Marian cumpără grame de iarbă de la un agent de-al său de când are cinşpe ani.. află câte ceva de la el în legătură cu Big Daddy..
- Şi agentu ce spune despre el?
- Ceea ce spun toţi.. că e puternic, că deţine sfori pretutindeni, inclusiv la Vatican, că e jumate japonez şi jumate rus, că are o nevastă şi trei fiice şi că nimeni nu ştie cine mama dracului e. Ah, da.. şi că e poliglot.
- Bă, da.. fă-mă să înţeleg.. cum arată ăsta?
- Cine?
- Big Daddy Boo.
- Nu ştiu.
- …
- Ce?
- Cum adică nu ştii?
- Nu ştiu.
- Tu-ţi rişti viaţa pentru un om pe care nu l-ai văzut niciodată dar cu care ai avut o conversaţie la telefon acum un an?
- Acest om m-a salvat de la o moarte lentă.
- Ca să-ţi dea o moarte rapidă.
- Încetează.
- Dar nu înţeleg!
- Ce nu înţelegi? Înainte să închid telefonul m-a podidit plânsul şi i-am promis că îi voi rămâne recunoscătoare pentru tot restul vieţii mele.. şi că dacă ar avea vreodată nevoie de ajutorul cuiva.. să mă contacteze.
- Aha.. şi el ce-a zis?
- Că asta vroia să audă.
Jank îmi dă zâmbetul de "eram sigur".
- Ştiam eu că ceva pute în Danemarca..
- Poate că ai dreptate..
- Ce mai poveste.. m-ai surprins. Nu pari genul de fată capabilă să îndure atâta adrenalină.. cuţite, omoruri, poliţie, tribunal, diamante.. eşti mai tare decât arăţi la suprafaţă.
- Uau.. Şi eu care credeam că numai Marian le are cu complimentele.
- Ştii la ce mă refer.. ău..
Jank se uită la ceasul său cu curea maro de la mâna dreaptă.
- E imediat 3 jumate..
Se apleacă asupra ghiozdanului său adidas şi scoate din el un săculeţ din catifea bleumarin pe care mi-l înmânează.
- Am irosit prea mult timp cu poveştile, da nu-mi pare rău. Ascultă. Când vei ieşi din acest fast-food eşti de capul tău. Ai griă cu cine intri în vorbă, ai grijă cum te porţi, tu, oficial, eşti o transportatoare sub acoperire.. şi încă ceva! Ceva de o importanţă crucială. Orice ai face.. Nu.Deschizi.Săculeţul!
- Am înţeles.
- Crede-mă.. nu vrei să lipsească nici o pietricică.. indiferent de cât de atent le mânuieşti.. ai o avere aici.
Îmi modelez degetele pe săculeţ.. simt pietricelele înăuntru.. şi simt cum ceva în mine palpită de entuziasm.
- Bagă-l într-un buzunar interior din geantă. Nu îl scoţi la vedere niciodată! Şi în nici un caz nu..
- ..mă uit în el, am înţeles.
Ne ridicăm de pe scaune, şi mă uit în ochii săi pentru ultima oară înainte să-şi pună din nou ochelarii pe nas. Ne îndreptăm spre ospătar ca sa plătesc cafelele. Ieşim din KFC..
- Jank.. ?
- Hî?
- În legătură cu povestea mea.. ăhm.. te rog să nu..
- Ce poveste?
Ne zâmbim reciproc. Oricât de îngâmfat mi s-ar fi părut la început, acum chiar am impresia că, dacă circumstanţele ar fi fost altele, Jank şi cu mine am fi nişte prieteni a naibii de buni.
- Ei bine.. noapte bună.. şi-ţi mulţumesc pentru tot..
- Stai, stai, unde pleci?
- Păi..
- Trebuie să te conduc la Gyilkos, ai uitat? Sau nu ţi-a spus Marian..?
Înghit în sec..
- Ghil.. asasina?
- Calmează-te, nu-i atât de fioroasă.. tot timpul.
A fi.. a nu fi.. sau a se preface că este?
Na, ASTA este întrebarea!
miercuri, 7 aprilie 2010
Ep.6 - Ţigări de-ale tupeului
M-am ameţit, dar în sensul plăcut al cuvântului.. simt că plutesc.. Mă simt din nou acasă.. acasă, atunci când veneau bunicii în vizită, iar mama şi tata îşi afişau măştile de cuplu ideal şi părinţi perfecţi, de dragul aparenţelor. Atunci şi numai atunci cumpăra mama prăjitură cu caramel şi migdale de la cofetăria de peste drum.. iar atunci şi numai atunci aveam şi eu voie să beau cafea.. la masă.. cu ei. Îmi place această stare.. aproape că mă face să uit până unde m-a condus tulburata cale a existenţei mele.
Mama, tata, bunica, bunicul şi acea blestemată de prăjitură exagerat de îmbibată în sirop au fost primele lucruri care mi-au venit în cap în clipa în care am dat farfurioara jos de pe ceşcuţa mea cu cafea.. Când a fost ultima oară când am băut o cafea?
- N-am ştiut ce să-ţi comand aşa că am luat una clasică. Neagră şi tare. Poate că nu e preferata ta dar vei avea nevoie de ea dacă vrei să nu-ţi cadă capul de pe umeri până mâine. E ok?
- Da.. e ok, îţi mulţumesc.
- N-ai pentru ce. Oricum tu o vei plăti că eu, sincer, nu mai am nici o leţcaie.
- Nu-i nici o problemă..
- Ai bani, nu?
- Da.. am ceva bani..
- Mi se pare şi normal. N-o fi fost Marian aşa prost să te lase pe uscat de capu’ tău.
Jank îşi bagă mâna în hanoracul său Vans bleumarin cu verde şi alb şi scoate din el un pachet de ţigări. Marca mi-e necunoscută dar ceea ce mă amuză până la strânjeneală este că exact lână măsuţa noastră se află plăcuţa cu „No smoking”. Fain! Mi-e greu să mă uit la el în timp ce-i vorbesc.. nu pot privi în acei ochi. Mă înspăimântă.. într-un fel aş vrea să-l rog să-şi pună din nou ochelarii de soare la ochi, dar nu vreau să-l bag într-o situaţie penibilă deşi ar fi cam puţin probabil să reuşesc una ca asta. Totuşi.. ce-i prea ţipător, cam atrage atenţia..
- Ce te uiţi aşa lung?
- Ăhm.. vrei să.. fumezi?
- Da. Vreau. Şi?
- Uită-te-n stânga..
- În dreapta mea, vrei să zici..
- Nu, în st.. adică.. da..
Jank începe să râdă.
- Fetiţo, ce eşti atât de incordată? N-am să te muşc, setează-te pe chill.
- Poftim?
- Calmează-te.
- A.. scuze.
- De ce-ţi ceri scuze?
- Nu ştiu. Ă.. las-o baltă.
Simt cum îmi iau obrajii foc. De ce sunt atât de jenată, nu ştiu, dar faptul că iarăşi râde mă bruiază enorm. Mă intimidează iar asta este enervant! Râde şi se uită la mine de parcă aş fi cea mai proastă glumă de la faza cu 2012 încoace.
- Eram sigur..
Hă? Asta ce mai e? De ce anume era sigur?
- De ce anume erai sigur?
Cu un gest arogant de sigur pe sine îşi ia ochelarii de pe masă şi îi pune înapoi pe nas, de parcă mi-ar fi citit emoţiile, după care deschide pachetul de ţigări şi scoate o brichetă subţire şi argintie, împreună cu o ţigară. Exagerat de lent, îşi duce ţigara la buze şi o împinge cu limba în colţul gurii în timp ce ţine filtrul uşor între dinţi şi scutură bricheta energic. Tipul e stângaci. Ca şi mine, de altfel.
În cel mai discret mod cu putinţă, întorc puţin capul pentru a mă uita la tipul din spatele tejghelei. În fond, Jank s-a pus pe fumat deşi plăcuţa de 40 pe 30 cu „No Smoking” este fix lângă el.. am impresia că individul din faţa mea sfidează tot ce înseamnă lege.
Dacă ar fi ca cineva să mă întrebe ce talente ascunse am, i-aş răspunde mai degrabă că îmi pot da piciorul stâng după gât, decât acela că mă pricep la a analiza oamenii, nu după vorbe sau gesturi, ci după restul detaliilor. Nu de alta, dar este micul meu secret persoanl.
Până acum, persoana din faţa mea care, brusc, s-a setat pe o aroganţă incredibilă, îmi spune următoarele:
Unu- Iniţial avusese de gând să mă privească în ochi atunci când avea să-mi vorbească, dar când a văzut cât de tare mă precipit în preajma sa, şi-a îmbrăcat bunul simţ în lentile fumurii. Gata! M-a etichetat fraieră/ slabă de înger/ încuiată detestabilă. Pac! Zid de piatră căptuşit în trei straturi de beton! S-ar putea ca tipul să aibă complexe cu privire la ochii săi.. Şi eu aş avea dacă aş fi în locul său, deşi, trebuie să recunosc că tipul este uimitor de chipeş iar mai mult de 30 de ani, efectiv, n-are cum să aibe. Desigur, nu mă priveşte genul său dar aş putea spune cu lejeritate că dacă ar fi să.. ÎNAPOI LA SUBIECT! Doi- Îmbrăcămintea sa arată că are nevoie de multă libertate de mişcare. Naiba să mă ia! ,poate are un costum Armani şi o pereche de pantofi de lac Lacoste în rucsacul ăla ‘adidas’, pentru orice eventualitate, dar se vede de la o poştă că se simte în largul său în trening. S-ar putea ca tipul să fie mult pe drumuri. Pentru a fi pe drumuri ai nevoie de libertate de mişcare. Trei- Fumează LÂNGĂ plăcuţa unde scrie clar că fumatul este interzis. Sunt curioasă dacă este genul de om care ar avea tupeul să meargă la un poliţist şi să-i ţipe în faţă, cu un rânjet de copil prost „Bă coae! Dacă urinez pe pantofii tăi, mă-mpuşti sau îmi dai amendă?” , iar, Patru-.. pachetul său de ţigări e ponosit. Are o pată de cafea pe el, asemenea a jumătate din ţigările care vegetează înăuntru, este ros la colţuri şi margini iar culorile de pe carton, de abea mai sunt vizibile. Pachetul este aproape plin, având foarte puţin spaţiu liber pentru strecurarea brichetei înăuntru.. Din pricina faptului că pachetul este atât de ponosit, am ajuns la concluzia că stă de multă vreme în buzunarul acelui hanorac.. Dar dacă tipul este fumător, de ce naiba este pachetul încă atât de bogat în pipe?! Oare se pune pe fumat numai când are chef să impresioneze? Nu pare a fi tipul care caută acel gen de atenţie..
Nu.. intuiţia nu mă lasă la greu: El fumează aici numai pentru că fumatul este interzis.
După cum ziceam.. da, am impresia că sfidează tot ce înseamnă lege.
Jank îşi aprinde ţigara într-un mod tandru, dacă mi se permite a folosi un asemenea termen la adresa unui asemenea individ. Parcă trage fumul în piept cu încetinitorul.. nu pentru a savura inundaţia de fum în plămâni, ci pentru a savura privirile încruntate ale ospătarului. Cred că de abea aşteaptă să i se spună să stingă ţigara.. sunt curioasă ce ar face atunci.
- De ce anume eram sigur.. !?
Nu-i răspund dar mă uit la el de parcă viitorul meu are să depindă de ceea ce urmează să-mi zică. Detest când cineva sare la concluzii pripite cu privire la persoana mea. Ce este ăsta atât de sigur în ceea ce mă priveşte? Mă cunoaşte de un sfert de oră, maxim!
- Păpuşă, eu nu mă ocup cu d-astea de ieri pentru că asta nici nu e meserie care se face de azi pe mâine. Ai nevoie de perseverenţă, încredere, tupeu şi escrocherie în sânge.. de ce am impresia că feţişoara ta angelică nu ascunde niciuna dintre aceste trăsături?
Asta mi-a fost! Gata! Ajunge! Poate că nu sunt la fel de tare în caracter să mă compar cu el, dar sunt sigură că mă voi descurca! Desigur, dacă vreau să-i demonstrez asta, cu toate că are dreptate, va trebui să mă adun şi să conduc conversaţia de aici încolo. Dacă reuşesc să-l impresionez pe acest nebun, un transport ilegal de diamante până-n Portugalia va fi floare la ureche! Partea proastă e că nu-mi mai simt corpul de la gât în jos.
- S-ar putea să te înşeli.
- Sau s-ar putea să nu. Tu ce ştii despre diamante?
- Ştiu destule.
- Anume?
- Sunt cele mai rare, scumpe şi căutate pietre preţioase..
- Atât? E trist..
Se lasă pe spate şi trage al doilea fum din ţigara care, pe jumătate, s-a fumat singură..
- Ştii de unde provinde denumirea de „diamant”?
Scutur uşor capul să-i dau de înţeles că nu ştiu.
- Grecii îi spuneau ‘adamas’.. ‚adamas’ înseamnă „indestructibil”.. „de neînvins”. Poate atinge duritatea maximă existentă a tuturor corpurilor solide de pe acest pământ. Ştii cu ce se şlefuieşte un diamant?
Scutur uşor capul să-i dau de înţeles că nici pe asta n-o ştiu.
- Cu pulbere de diamant.
Face o pauză să vadă dacă sunt impresionată. Expresia feţei mele nu exercită nici o schimbare. Jank, văzând că afirmaţia sa nu are efectul dorit, continuă..
- Un carat înseamnă 0,2 grame. Un diamant de un carat apare o dată la un milion de diamante extrase, iar un diamant de două carate apare o dată la 5 milioane. Cel mai scump diamant vândut vre-odată are 507 carate, deci cu puţin peste o sută de grame. Cumpărătorul este un chinez nebun pasionat de diamante şi a dat pe chestia aia 35,3 milioane de dolari la o licitaţie.
- Iisuse..
- Faza amuzantă e că l-a cumpărat brut.
- Brut adică, neşlefuit?
- Da. Gândeşte-te puţin.. ce om normal ar da 35 de milioane de dolari pentru un obiect de o sută de grame?
Încep să înţeleg unde bate.. şi mă ia cu fiorii.
- Vezi tu.. ţi-am pus o întrebare. O simplă întrebare.. Ce ştii despre diamante.. mi-ai dat un răspuns perfect normal! Sunt cele mai mai rare, scumpe şi căutate pietre preţioase din lume! Dar ceea ce miliardarii împreună cu ignoranţii de bijutieri, rapperi sau oricare alţi rahaţi pe picioare care pun ochii pe un diamant, nu ştiu.. este că sute de oameni mor fie pentru ele sau din pricina lor.. Trăim într-o lume nebună.
- Într-adevăr..
- Fetiţo, ştii că eşti în rahat până la gât?
- Oarecum..
- De ce dracu ai acceptat munca asta? Ai nevoie de bani?
- Nu, cu banii mă descurc. Din totdeauna m-am descurcat.
- Atunci de ce?
- N-am avut încotro..
- Totdeauna ai încotro.
- Eu n-am avut.
- Înseamnă că nu te-ai străduit suficient.
- ..Poftim?
- Vrei să faci excursia asta?
- Nu.
- Nu se vede..
- Tu habar n-ai despre ce e vorba aşa că taci!
- Fă-mă să înţeleg.. nu ai experienţă în transporturi, nu vrei să câştigi experienţă în transporturi şi nici datorii nu ai. Fetiţo, eu nu sunt mare amator de psihologii şi căcaturi de genu dar îmi poţi explica de ce ai acceptat? Ai probleme sinucigaşe?
- După cum spuneam.. habar n-ai despre ce e vorba.. aşa că taci.
- Să tac? Hai că asta-i bună..
- N-am probleme sinucigaşe, nu vreau experienţă în transporturi dar nu am zis că n-am datorii de rezolvat aşa că da. Taci.
- Acum îmi spui că ai datorii de rezolvat deşi mai înainte mi-ai spus că n-ai nevoie de bani.
- Nu toate datoriile se rezumă la bani, băiete..
Pentru prima oară în toată conversaţia, am impresia că l-am surprins. Jank este în pană de cuvinte.. îşi ia ţigara din care a mai rămas numai amărâtul de filtru şi o aruncă. Puteam să jur că ospătarul va veni să-l atenţioneze că în KFC nu se fumează dar se pare că m-am înşelat. Ospătarul se uită la televizor, aparent fascinat de noul videoclip al lui Kanye West. Probabil că nu are chef de scandal la ora asta şi tocmai de-aia nu s-a luat de Jank.
- Sunt un om deschis din fire.. bancă de secrete.. Nu judec pe nimeni pentru că nu-mi place să fiu judecat. În schimb, sunt o persoană a naibii de curioasă. Nu pentru că îmi place bârfa.. niciodată nu mi-a plăcut. Doar pentru că îmi place să ştiu anumite chestii.. mă face să mă simt component activ al propriei vieţi. Sunt încă relativ tânăr.. Dar am călătorit mult. Am văzut multe. Şi am învăţat şi mai multe.
- De ce-mi spui toate astea?
- Pentru că vreau să-ţi aud povestea. Vreau să ştiu de ce eşti aici. Ce te-a adus aici.. În ce bucluc ai intrat de trebuie să plăteşti cu via..
- N-am să mor.
- Eşti chiar atât de sigură?
- Nu este aşa o mare tragedie. Merg acolo, le dau diamantele, mă plătesc şi gata! Datorie plătită!
- Deci tu chiar crezi că e atât de uşor.
- Trebuie să cred asta că, de nu, voi fi ciopârţită în bucăţi înainte să ajung la destinaţie.
- Aici trebuie să-ţi dau dreptate.. Deci?
- Deci ce?
- Îmi spui?
- Nu cred că e aşa o idee bună..
- De ce? Nu-ţi par de încredere?
- Nu e vorba de asta
- Atunci care-i treaba?
- Ai să mă crezi nebună.
- Francesca, dragă, noi trăim într-o lume nebună! Am avut de-a face cu oameni nebuni toată viaţa mea. Unu-n plus nu mă afectează.
- Ei bine, pe mine da. Eu n-am voie să spun nimănui..
- Ştiu să ţin un secret, păpuşă! Şi ce ai de pierdut? Oricum nu ne vom mai revedea niciodată.
- Niciodată nu spune niciodată.
- Şi atunci cum vrei să te conving să-mi spui?
- Da chiar că eşti curios..
- Şi asta nu-i nimic. Dacă nu vei începe cu povestirea în următoarele 10 secunde, îmi scot Glock-ul din ghizdan şi împuşc ospătarul.
- Ce scoţi?
- Glock-ul. E un pistol. Deci?
- Stai puţin.. tu ai un pistol la tine?
- Vrei să ţipi mai tare de atât?
- Scuze..
- Mai ai 3 secunde..
- Bine, bine, gata, îţi spun.
Cu un rânjet triumfător, îşi dă scaunul mai aproape de masă..
- Te rog să-ţi dai ochelarii jos.
Spre marea mea uimire, mă ascultă şi îi dă jos fără urmă de reţinere. Acum că i-am spus că am să-i spun, îi spun. Mă simt privită de toate nuanţele de albastru existente şi nu numai.. Toate privirile aici, la mine! Urmează povestea poveştilor! Povestea mea! Ahh.. povestea mea, povestea mea.. acu-i acu..
- Jank.. ai fost vre-odată acuzat de omor?..
Jank se uită la mine de parcă l-ar avea în faţa sa pe Elvis reîncarnat. Îmi place această reacţie a sa.
- Ă.. nu.
- Ei bine, eu da.
- Ai omorât un om?
Aud această întrebare pentru a 3-a oară în viaţa mea.. şi răspund la ea cu acelaşi gest: închid ochii şi dau o dată uşor din cap. Simt cum ochii lui Marian îmi perforează faţa de parcă ar fi martor la brusca mea evoluţie de la broscuţă la dinozaur.
- Ai făcut puşcărie?
- Ar fi trebuit să fac.
- Cum ai scăpat?
- Mai vrei să-mi auzi povestea sau nu?
- Da, da, absolut.
- Dă-mi o ţigară.
Jank îmi înmânează pachetul său ponosit de ţigări şi se oferă să-mi aprindă pipa în timp ce eu mă las străbătută de un val de amintiri urâte.. urâte.. urâte de tot. Sunt convinsă că ospătarul se uită incredibil de ameninţător la mine, dar ce are să-mi facă? Jank are un pistol în ghiozdan.. iar eu am o poveste de spus.
Mama, tata, bunica, bunicul şi acea blestemată de prăjitură exagerat de îmbibată în sirop au fost primele lucruri care mi-au venit în cap în clipa în care am dat farfurioara jos de pe ceşcuţa mea cu cafea.. Când a fost ultima oară când am băut o cafea?
- N-am ştiut ce să-ţi comand aşa că am luat una clasică. Neagră şi tare. Poate că nu e preferata ta dar vei avea nevoie de ea dacă vrei să nu-ţi cadă capul de pe umeri până mâine. E ok?
- Da.. e ok, îţi mulţumesc.
- N-ai pentru ce. Oricum tu o vei plăti că eu, sincer, nu mai am nici o leţcaie.
- Nu-i nici o problemă..
- Ai bani, nu?
- Da.. am ceva bani..
- Mi se pare şi normal. N-o fi fost Marian aşa prost să te lase pe uscat de capu’ tău.
Jank îşi bagă mâna în hanoracul său Vans bleumarin cu verde şi alb şi scoate din el un pachet de ţigări. Marca mi-e necunoscută dar ceea ce mă amuză până la strânjeneală este că exact lână măsuţa noastră se află plăcuţa cu „No smoking”. Fain! Mi-e greu să mă uit la el în timp ce-i vorbesc.. nu pot privi în acei ochi. Mă înspăimântă.. într-un fel aş vrea să-l rog să-şi pună din nou ochelarii de soare la ochi, dar nu vreau să-l bag într-o situaţie penibilă deşi ar fi cam puţin probabil să reuşesc una ca asta. Totuşi.. ce-i prea ţipător, cam atrage atenţia..
- Ce te uiţi aşa lung?
- Ăhm.. vrei să.. fumezi?
- Da. Vreau. Şi?
- Uită-te-n stânga..
- În dreapta mea, vrei să zici..
- Nu, în st.. adică.. da..
Jank începe să râdă.
- Fetiţo, ce eşti atât de incordată? N-am să te muşc, setează-te pe chill.
- Poftim?
- Calmează-te.
- A.. scuze.
- De ce-ţi ceri scuze?
- Nu ştiu. Ă.. las-o baltă.
Simt cum îmi iau obrajii foc. De ce sunt atât de jenată, nu ştiu, dar faptul că iarăşi râde mă bruiază enorm. Mă intimidează iar asta este enervant! Râde şi se uită la mine de parcă aş fi cea mai proastă glumă de la faza cu 2012 încoace.
- Eram sigur..
Hă? Asta ce mai e? De ce anume era sigur?
- De ce anume erai sigur?
Cu un gest arogant de sigur pe sine îşi ia ochelarii de pe masă şi îi pune înapoi pe nas, de parcă mi-ar fi citit emoţiile, după care deschide pachetul de ţigări şi scoate o brichetă subţire şi argintie, împreună cu o ţigară. Exagerat de lent, îşi duce ţigara la buze şi o împinge cu limba în colţul gurii în timp ce ţine filtrul uşor între dinţi şi scutură bricheta energic. Tipul e stângaci. Ca şi mine, de altfel.
În cel mai discret mod cu putinţă, întorc puţin capul pentru a mă uita la tipul din spatele tejghelei. În fond, Jank s-a pus pe fumat deşi plăcuţa de 40 pe 30 cu „No Smoking” este fix lângă el.. am impresia că individul din faţa mea sfidează tot ce înseamnă lege.
Dacă ar fi ca cineva să mă întrebe ce talente ascunse am, i-aş răspunde mai degrabă că îmi pot da piciorul stâng după gât, decât acela că mă pricep la a analiza oamenii, nu după vorbe sau gesturi, ci după restul detaliilor. Nu de alta, dar este micul meu secret persoanl.
Până acum, persoana din faţa mea care, brusc, s-a setat pe o aroganţă incredibilă, îmi spune următoarele:
Unu- Iniţial avusese de gând să mă privească în ochi atunci când avea să-mi vorbească, dar când a văzut cât de tare mă precipit în preajma sa, şi-a îmbrăcat bunul simţ în lentile fumurii. Gata! M-a etichetat fraieră/ slabă de înger/ încuiată detestabilă. Pac! Zid de piatră căptuşit în trei straturi de beton! S-ar putea ca tipul să aibă complexe cu privire la ochii săi.. Şi eu aş avea dacă aş fi în locul său, deşi, trebuie să recunosc că tipul este uimitor de chipeş iar mai mult de 30 de ani, efectiv, n-are cum să aibe. Desigur, nu mă priveşte genul său dar aş putea spune cu lejeritate că dacă ar fi să.. ÎNAPOI LA SUBIECT! Doi- Îmbrăcămintea sa arată că are nevoie de multă libertate de mişcare. Naiba să mă ia! ,poate are un costum Armani şi o pereche de pantofi de lac Lacoste în rucsacul ăla ‘adidas’, pentru orice eventualitate, dar se vede de la o poştă că se simte în largul său în trening. S-ar putea ca tipul să fie mult pe drumuri. Pentru a fi pe drumuri ai nevoie de libertate de mişcare. Trei- Fumează LÂNGĂ plăcuţa unde scrie clar că fumatul este interzis. Sunt curioasă dacă este genul de om care ar avea tupeul să meargă la un poliţist şi să-i ţipe în faţă, cu un rânjet de copil prost „Bă coae! Dacă urinez pe pantofii tăi, mă-mpuşti sau îmi dai amendă?” , iar, Patru-.. pachetul său de ţigări e ponosit. Are o pată de cafea pe el, asemenea a jumătate din ţigările care vegetează înăuntru, este ros la colţuri şi margini iar culorile de pe carton, de abea mai sunt vizibile. Pachetul este aproape plin, având foarte puţin spaţiu liber pentru strecurarea brichetei înăuntru.. Din pricina faptului că pachetul este atât de ponosit, am ajuns la concluzia că stă de multă vreme în buzunarul acelui hanorac.. Dar dacă tipul este fumător, de ce naiba este pachetul încă atât de bogat în pipe?! Oare se pune pe fumat numai când are chef să impresioneze? Nu pare a fi tipul care caută acel gen de atenţie..
Nu.. intuiţia nu mă lasă la greu: El fumează aici numai pentru că fumatul este interzis.
După cum ziceam.. da, am impresia că sfidează tot ce înseamnă lege.
Jank îşi aprinde ţigara într-un mod tandru, dacă mi se permite a folosi un asemenea termen la adresa unui asemenea individ. Parcă trage fumul în piept cu încetinitorul.. nu pentru a savura inundaţia de fum în plămâni, ci pentru a savura privirile încruntate ale ospătarului. Cred că de abea aşteaptă să i se spună să stingă ţigara.. sunt curioasă ce ar face atunci.
- De ce anume eram sigur.. !?
Nu-i răspund dar mă uit la el de parcă viitorul meu are să depindă de ceea ce urmează să-mi zică. Detest când cineva sare la concluzii pripite cu privire la persoana mea. Ce este ăsta atât de sigur în ceea ce mă priveşte? Mă cunoaşte de un sfert de oră, maxim!
- Păpuşă, eu nu mă ocup cu d-astea de ieri pentru că asta nici nu e meserie care se face de azi pe mâine. Ai nevoie de perseverenţă, încredere, tupeu şi escrocherie în sânge.. de ce am impresia că feţişoara ta angelică nu ascunde niciuna dintre aceste trăsături?
Asta mi-a fost! Gata! Ajunge! Poate că nu sunt la fel de tare în caracter să mă compar cu el, dar sunt sigură că mă voi descurca! Desigur, dacă vreau să-i demonstrez asta, cu toate că are dreptate, va trebui să mă adun şi să conduc conversaţia de aici încolo. Dacă reuşesc să-l impresionez pe acest nebun, un transport ilegal de diamante până-n Portugalia va fi floare la ureche! Partea proastă e că nu-mi mai simt corpul de la gât în jos.
- S-ar putea să te înşeli.
- Sau s-ar putea să nu. Tu ce ştii despre diamante?
- Ştiu destule.
- Anume?
- Sunt cele mai rare, scumpe şi căutate pietre preţioase..
- Atât? E trist..
Se lasă pe spate şi trage al doilea fum din ţigara care, pe jumătate, s-a fumat singură..
- Ştii de unde provinde denumirea de „diamant”?
Scutur uşor capul să-i dau de înţeles că nu ştiu.
- Grecii îi spuneau ‘adamas’.. ‚adamas’ înseamnă „indestructibil”.. „de neînvins”. Poate atinge duritatea maximă existentă a tuturor corpurilor solide de pe acest pământ. Ştii cu ce se şlefuieşte un diamant?
Scutur uşor capul să-i dau de înţeles că nici pe asta n-o ştiu.
- Cu pulbere de diamant.
Face o pauză să vadă dacă sunt impresionată. Expresia feţei mele nu exercită nici o schimbare. Jank, văzând că afirmaţia sa nu are efectul dorit, continuă..
- Un carat înseamnă 0,2 grame. Un diamant de un carat apare o dată la un milion de diamante extrase, iar un diamant de două carate apare o dată la 5 milioane. Cel mai scump diamant vândut vre-odată are 507 carate, deci cu puţin peste o sută de grame. Cumpărătorul este un chinez nebun pasionat de diamante şi a dat pe chestia aia 35,3 milioane de dolari la o licitaţie.
- Iisuse..
- Faza amuzantă e că l-a cumpărat brut.
- Brut adică, neşlefuit?
- Da. Gândeşte-te puţin.. ce om normal ar da 35 de milioane de dolari pentru un obiect de o sută de grame?
Încep să înţeleg unde bate.. şi mă ia cu fiorii.
- Vezi tu.. ţi-am pus o întrebare. O simplă întrebare.. Ce ştii despre diamante.. mi-ai dat un răspuns perfect normal! Sunt cele mai mai rare, scumpe şi căutate pietre preţioase din lume! Dar ceea ce miliardarii împreună cu ignoranţii de bijutieri, rapperi sau oricare alţi rahaţi pe picioare care pun ochii pe un diamant, nu ştiu.. este că sute de oameni mor fie pentru ele sau din pricina lor.. Trăim într-o lume nebună.
- Într-adevăr..
- Fetiţo, ştii că eşti în rahat până la gât?
- Oarecum..
- De ce dracu ai acceptat munca asta? Ai nevoie de bani?
- Nu, cu banii mă descurc. Din totdeauna m-am descurcat.
- Atunci de ce?
- N-am avut încotro..
- Totdeauna ai încotro.
- Eu n-am avut.
- Înseamnă că nu te-ai străduit suficient.
- ..Poftim?
- Vrei să faci excursia asta?
- Nu.
- Nu se vede..
- Tu habar n-ai despre ce e vorba aşa că taci!
- Fă-mă să înţeleg.. nu ai experienţă în transporturi, nu vrei să câştigi experienţă în transporturi şi nici datorii nu ai. Fetiţo, eu nu sunt mare amator de psihologii şi căcaturi de genu dar îmi poţi explica de ce ai acceptat? Ai probleme sinucigaşe?
- După cum spuneam.. habar n-ai despre ce e vorba.. aşa că taci.
- Să tac? Hai că asta-i bună..
- N-am probleme sinucigaşe, nu vreau experienţă în transporturi dar nu am zis că n-am datorii de rezolvat aşa că da. Taci.
- Acum îmi spui că ai datorii de rezolvat deşi mai înainte mi-ai spus că n-ai nevoie de bani.
- Nu toate datoriile se rezumă la bani, băiete..
Pentru prima oară în toată conversaţia, am impresia că l-am surprins. Jank este în pană de cuvinte.. îşi ia ţigara din care a mai rămas numai amărâtul de filtru şi o aruncă. Puteam să jur că ospătarul va veni să-l atenţioneze că în KFC nu se fumează dar se pare că m-am înşelat. Ospătarul se uită la televizor, aparent fascinat de noul videoclip al lui Kanye West. Probabil că nu are chef de scandal la ora asta şi tocmai de-aia nu s-a luat de Jank.
- Sunt un om deschis din fire.. bancă de secrete.. Nu judec pe nimeni pentru că nu-mi place să fiu judecat. În schimb, sunt o persoană a naibii de curioasă. Nu pentru că îmi place bârfa.. niciodată nu mi-a plăcut. Doar pentru că îmi place să ştiu anumite chestii.. mă face să mă simt component activ al propriei vieţi. Sunt încă relativ tânăr.. Dar am călătorit mult. Am văzut multe. Şi am învăţat şi mai multe.
- De ce-mi spui toate astea?
- Pentru că vreau să-ţi aud povestea. Vreau să ştiu de ce eşti aici. Ce te-a adus aici.. În ce bucluc ai intrat de trebuie să plăteşti cu via..
- N-am să mor.
- Eşti chiar atât de sigură?
- Nu este aşa o mare tragedie. Merg acolo, le dau diamantele, mă plătesc şi gata! Datorie plătită!
- Deci tu chiar crezi că e atât de uşor.
- Trebuie să cred asta că, de nu, voi fi ciopârţită în bucăţi înainte să ajung la destinaţie.
- Aici trebuie să-ţi dau dreptate.. Deci?
- Deci ce?
- Îmi spui?
- Nu cred că e aşa o idee bună..
- De ce? Nu-ţi par de încredere?
- Nu e vorba de asta
- Atunci care-i treaba?
- Ai să mă crezi nebună.
- Francesca, dragă, noi trăim într-o lume nebună! Am avut de-a face cu oameni nebuni toată viaţa mea. Unu-n plus nu mă afectează.
- Ei bine, pe mine da. Eu n-am voie să spun nimănui..
- Ştiu să ţin un secret, păpuşă! Şi ce ai de pierdut? Oricum nu ne vom mai revedea niciodată.
- Niciodată nu spune niciodată.
- Şi atunci cum vrei să te conving să-mi spui?
- Da chiar că eşti curios..
- Şi asta nu-i nimic. Dacă nu vei începe cu povestirea în următoarele 10 secunde, îmi scot Glock-ul din ghizdan şi împuşc ospătarul.
- Ce scoţi?
- Glock-ul. E un pistol. Deci?
- Stai puţin.. tu ai un pistol la tine?
- Vrei să ţipi mai tare de atât?
- Scuze..
- Mai ai 3 secunde..
- Bine, bine, gata, îţi spun.
Cu un rânjet triumfător, îşi dă scaunul mai aproape de masă..
- Te rog să-ţi dai ochelarii jos.
Spre marea mea uimire, mă ascultă şi îi dă jos fără urmă de reţinere. Acum că i-am spus că am să-i spun, îi spun. Mă simt privită de toate nuanţele de albastru existente şi nu numai.. Toate privirile aici, la mine! Urmează povestea poveştilor! Povestea mea! Ahh.. povestea mea, povestea mea.. acu-i acu..
- Jank.. ai fost vre-odată acuzat de omor?..
Jank se uită la mine de parcă l-ar avea în faţa sa pe Elvis reîncarnat. Îmi place această reacţie a sa.
- Ă.. nu.
- Ei bine, eu da.
- Ai omorât un om?
Aud această întrebare pentru a 3-a oară în viaţa mea.. şi răspund la ea cu acelaşi gest: închid ochii şi dau o dată uşor din cap. Simt cum ochii lui Marian îmi perforează faţa de parcă ar fi martor la brusca mea evoluţie de la broscuţă la dinozaur.
- Ai făcut puşcărie?
- Ar fi trebuit să fac.
- Cum ai scăpat?
- Mai vrei să-mi auzi povestea sau nu?
- Da, da, absolut.
- Dă-mi o ţigară.
Jank îmi înmânează pachetul său ponosit de ţigări şi se oferă să-mi aprindă pipa în timp ce eu mă las străbătută de un val de amintiri urâte.. urâte.. urâte de tot. Sunt convinsă că ospătarul se uită incredibil de ameninţător la mine, dar ce are să-mi facă? Jank are un pistol în ghiozdan.. iar eu am o poveste de spus.
miercuri, 3 martie 2010
Ep.5 - Hai mai repede, c-am oala pe foc!
Am ţipat la el că a intrat încălţat în apartament, că nu mă-nţelege, că e egoist, că e ipocrit, că mă enervează, că îmi deranjează toate lucrurile dimprejur care trebuiesc împachetate, că nu-mi găsesc telefonul, că îi este fruntea lucioasă de la transpiraţie, că a încercat să se servească din borcanul meu cu Nutella, fără acordul meu, că habar n-are prin ce trec eu, că îl urăsc, că vreau să mor şi că dacă totuşi voi muri.. vina va fi numai şi numai a lui!
El a ţipat la mine că sunt răsfăţată, că sunt proastă, că nu ştiu cum se pregăteşte o valiză, că faza cu curu, ca în reclame, nu mă va ajuta să o inchid, că noua culoare a părului meu nu se potriveşte cu ceea ce am îmbrăcat, că sunt prea agitată, că îl agit şi pe el, că dacă nu ia o gură de Nutella, moare de poftă, că el face asta pentru mine iar eu nu-i apreciez eforturile, că mâine-i ziua lu mă-sa şi că n-a apucat să-i ia cadou deoarece trebuie să mă ducă pe mine până-n Bucureşti, că habar n-am ce griji îşi face pentru mine, că mă urăşte şi că, dacă e să mor, va fi numai şi numai vina mea!
Super! Hai să pornim la drum!
Deşi Marian şi cu mine am ţipat unul la celalalt continuu înainte să ieşim din apartamentul meu, din clipa în care am păşit în maşină, am tăcut mâlc, amândoi. Drumul până la Otopeni a durat trei sferturi de oră. Marian, practic, a zburat! În viaţa mea nu i-am văzut chipul veşnic relaxat, atât de încruntat şi anxios. Fruntea sa are cute, buzele sunt aproape invizibile la cât de tare le presează una de cealaltă, nu clipeşte mai deloc, volanul, mai avre puţin şi-l sfărâmă, iar geamurile maşinii încep să aburească.. din ce motiv, nu ştiu, căci mie, una, îmi este incredibil de frig. Mi-e frig şi foame. Îmi vine să-mi izbesc capul de geam că n-am luat borcanul de Nutella cu mine, dar nici de Nutella nu-mi arde. Sunt într-o stare din aceea.. de foame, dar totuşi, de repulsie faţă de orice insemnă 'producţie comestibilă'. Încep să-mi rod unghile. Marian nu se clinteşte. De obicei, când îmi rod unghile cu Marian de faţă, acesta îmi plezneşte ambele mâini, indiferent de care din ele este vinovată de predarea voluntară a unghilor, la ronţăit. El îşi dă unghile cu lac transparent, o dată a trei seri, din pricina faptului că e obsedat de mâini frumoase. Valeria are mâini superbe, de exemplu.. Oricum, Marian este pe jumătate metrosexual. Zic doar 'pe jumătate' că, deşi merge la solar o dată la două luni, este dezgustat de tipi care se epilează. Citez: 'un bărbat adevărat se îngrijeşte, dar atât'! Cul!
Ajungem la Otopeni. Sângele îmi îngheaţă subit în vine. Marian, imediat cum s-a oprit motorul, se dă jos din maşină, fără a se uita la mine, şi deschide porbagajul pentru a-mi scoate valiza. Îl privesc în oglinda retrovizoare, concentrându-mă pe imagini cu noi doi, care se derulează în mintea mea. Îmi amintesc de momentele frumoase pe care le-am petrecut împreună la liceu.. ce mai râdeam noi doi de toată lumea.. Eram ca doi 'Gigi-contra' care nu plăceau nimănui, dar tocmai de-aia îi luam pe toţi peste picior. Îmi amintesc că, de fiecare dată când unul dn noi era dat afară din clasă, din orice motiv, trebuia să bată la uşa clasei celuilalt, ritmul piesei 'Dont worry, Be happy', iar atunci, celălalt avea să recunoască sunetul şi să se scuze la profesor să iasă la baie. Acele zile se terminau, de obicei, cu noi doi în cea mai apropiată bodegă, fumând şi râzând de pretextul datorită căruia am ajuns acolo.. Ce vremuri.. ce vremuri..
Marian era deja înapoi în maşină şi cotrobăia printr-o servietă de mâna a doua. Eu nu-mi mut privirea nici o clipă de la oglinda retrovizoare, până când acesta începe a vorbi..
- Poftim. Astea sunt documentele tale. Ai un bilet de avion, un paşaport, un buletin, un.. asta-ţi va trebui?! Oricum.. e aici în caz că-ţi trebuie.. aşa, mai ai certificat de naştere, diplomă de bac, un CV, diferite ecusoane, carnet de student, încă câteva hărţi şi cartoane aiurea, şi..
- Dar.. documente?! De unde?
- Ţi-am spus să nu-ţi faci nici o grijă că s-a ocupat Big Daddy de tine..
- Deci.. sunt false?
- Mai mult sau mai puţin..
- Marian! Sunt false sau nu?!
- Da, normal, tu ce credeai?!
- Nu ştiu.. am uitat total că-mi trebuiesc documente.. Nu mă pot gândi la nimic altceva înafarâ de destinaţie..
- Puştoaico, pe ce planetă trăieşti?
- Ei bine, în nici un caz pe asta. Dă-mi să văd.
- Ahh, da.. vezi că s-ar putea să fi făcut câteva modificări cu privire la datele tale personale..
- Ce fel de modificări?
- Păi.. câteva modificări pe ici pe colo.. nimic gen 'uau'.
Arunc, cu dezinteres, un ochi peste buletinul meu fals. În secunda doi simt că mai am puţin şi sar la gâtul lui Marian care se chinuie din răsputeri să nu pufnească într-un râs isteric.
- Marian!! Cum ai putut?!
- Iartă-mă.. nu m-am putut abţine.. ocazia a fost prea preţioasă. A trebuit să intervin!
- Cum adică?! Uită-te la mine! Sunt hidoasă în poza asta! Revoltătoare, chiar! N-ai găsit şi tu altă poză la-ndemnă să i-o dai?
- Noup.. Ce să-ţi fac dacă ai zâmbit?!
- Am voie să ştiu ce ţi-am făcut de le-ai dat tocmai poza asta?!
- Cel mai atrăgător chip de pe cel mai atrăgător panou, de pe cel mai atrăgător perete din cel mai atrăgător liceu. Cum să o evit?!
- Te urăsc!
- Strungăreaţa face toată poza!
- Mă pupi în cur.
- Lasă poza.. priveşte datele...
- Nu! Deci NU! Petru Francesca?! Cred că glumeşti!
- Deloc!
- M-ai făcut fiica nelegitimă a doamnei Petru de la 2, cu Frank din Transporter?!
- Vezi că te duce capu?!
- Deci acum chiar că te urăsc. Strada Puştoaicei, număru' 69?!?!?!
- Priceless!
- Marian.. asta este ridicol! Iar ăsta nu e codul meu numeric.. şi asta nu e seria mea de buletin.. nu crezi că-şi va da careva seama?! Adică.. n-au cum să fie atât de proşti să..
- Nu-ţi fă griji! Petru Francesca a devenit, peste noapte, locuitor civil. Este înregistrată sub această identitate în toate bazele de date posibile. I-au fost strucurate datele, şi încadrate în toate sistemele electronice în care sunt încadrat şi eu, şi tu, şi adevăratul nume al lui Big Daddy Boo, spre exemplu.. Ai încredere! Nu eşti prima care a făcut chestia asta şi nu prea există posibilitatea de a da greş cu ceva la capitolul ăsta.
- Dar.. au putut să adauge pur şi simplu, o persoană în plus în populaţia României, aşa.. peste noapte?! Adică.. Petru Fancesca.. cum a reuşit omu' ăsta??
- Deci mă uit la tine şi încă nu-mi vine să cred că eşti atât de naivă să crezi că Big Daddy Boo şi-a permis să omită vre-un detaliu! Habar n-ai cu ce minte lucidă avem de-a face aici, puştoaico!
- Eh.. ăsta da răspuns! .. Petru Francesca..
- Lasă.. te obişnuieşti tu cu numele.. Franci.
- Încetează.
- Franci, franci, franci! Şi ..vorbind de bani..
Marian scoate din servietă două plicuri mari, sigilate. Desface unul din ele şi îmi varsă conţinutul în poală. Pe poala mea aterizează două teancuri de bancnote de 10 Euro, şi unul de bancnote de 50 de Euro.
- Nu mai desfac şi al 2-lea plic, deoarece are acelaşi conţinut şi trebuie folosit numai în caz de vre-o urgenţă. Şi, repet!: NUMAI în caz de vre-o urgenţă! Orice ai face, nu le ţine la vedere! Şi ascunde-le cât poţi de bine de cei de la check-in. Bagă-le în valiză, nu le ţine în poşetă! Şi.. ar cam trebui să te grăbeşti.. avionul tău pleacă în 40 de minute. Oricum ai întârziat aşa că, uite cum faci: Mergi cu valiza la check-in pentru a o îmbarca şi a colecta ticket-ul ăla.. să fi foarte, foarte calmă ca să nu trezeşti suspiciuni! Dacă se-ntâmplă ceva la vamă sau dacă gafezi într-un mod sau altul, strecori o bancnotă de 50 de Euro şi te vor lăsa să treci. E un truc murdar dar niciodată nu dă greş, iar pe tine oricum te-a aprovizionat Big Daddy cu destui bani, deci n-ar trebui să fie asta o problemă..
- De ce mi-a dat atâţia bani?!
- Tu eşti în vacanţă, baby! Ai uitat că tre să faci pe turista?!
- Dar.. cu atâţia bani?!
- Da, normal! Mergi, colinzi, faci cumpărături, dar niciodată să nu ai o sumă mare de bani la tine, să bată la ochi!
- Cunosc regulile astea..
- Bun! Ajunsă în Ungaria, te va culege o tipă cu pseudonimul de „Gyilkos” pentru a..
- Ce-nseamna …ghil-cos.. sau ce-ai spus adineauri?!
- Asasină.
- Ah.. super.. continuă, te rog.
- Aşa! Gyilkos va avea grijă să ieşi ok din Maghiaria.. dar înainte să te întâlneşti cu ea, va trebui să treci pe la fast food-ul aeroportului, pentru a te întâlni cu unu' Raul „Jancsi” Andrei. Tipu e român dar a emigrat la unguri în 99. El îţi va da diamantele, iar cu asta, mă jur că ţi-am spus absolut tot ce ştiu.
- Cum arată Raul Andrei?
- Habar n-am.. mi s-a spus că, atunci când vei intra in fast food, el te va recunoaşte. Dar după ce anume te va recunoaşte, nu ştiu.. Apropo. De asemenea mi s-a mai spus să-ţi comunic să nu i te adresezi cu numele românesc. Spune-i Jancsi sau Jank.
- Da, desigur! Adică, mi se pare şi normal Şi eu, dacă aş fi bărbat şi m-ar chema „Raul Andrei”, aş prefera de o mie de ori să mi se spună „Junk”.
- Jank!
- Bine! Jank.
- Nu prea pari în apele tale.. Eşti ok?!
- Defineşte termenul de „ok”..
- Bine, mă abţin.
- Mersi.
- Mai vrei să ştii ceva?
- Unde merg, cu exactitate?
- Ferihegy Terminal 1. Budapesta.
- Aha.. iar tipu ăsta.. Jank.. el are diamantele?
- Da.. el îţi va spune tot ce vrei să ştii.. a mai făcut transporturi pentru Boo.. vei primi ceva sfaturi şi experienţe relatate..
- Dacă a mai făcut de-astea, de ce nu l-a trimis pe el?!
- Că o fată bate mai puţin la ochi.. şi că îi eşti datoare.
- .. bine.. altceva mai trebuie să ştiu?! Ceva cum ar fi.. cuvinte cheie.. parole.. ascunzători secrete.. telepatie, probabil?
- Da, ar mai trebui să ştii ceva..
- Anume?!
Deşi amândoi stăm incredibil de incomod pe scaunele din faţă ale Opelului Corsa, Marian m-a prins de umeri şi mă apasă de pieptul său pentru a mă sufoca într-o îmbrăţişare, nu mai puţin de 20 de secunde. Nu vreau să plâng. Nici el nu vrea. Nu ne putem spune „La revedere” că doar, când toată nebunia asta va lua sfârşit, noi ne vom vedea din nou. Va fi din nou totul ca la început! Ca atunci când sâmbăta avea să mă trezească cu noaptea-n cap pentru a prinde masa sa preferată, la cafeneaua din colţ..
M-am desprins din îmbrăţişarea sa, şi din priviri îmi dă de înţeles că nu mă poate conduce până la check-in. Sunt recunoscătoare pentru asta.. trebuie să fac asta singură.. Deşi n-am mai zburat niciodată în viaţa mea, parcă ştiu cu exactitate ceea ce trebuie să fac, ce etape trebuiesc urmate, unde voi ajunge şi cu cine voi sta de vorbă.
Brusc, devin conştientă că.. o dată cu ieşirea mea din maşina lui Marian.. voi fi singură.
Singură pe drumul spre Iad.
Cobor din maşină şi, deşi simt un impuls incredibil de apăsătoar, de a mă întoarce pentru a-i zâmbi şi a-i face cu mâna celui mai bun prieten al meu, mă abţin. Nu vreau să-mi iau la revedere. Nici măcar să mimez un salut inofensiv nu veau!
Gonesc până la check-in, târând valiza după mine. Toate naţionalităţile, încarnate în diferite figuri vii, prezente în aeroport, se uită cu o curiozitate aparte la mine. Mă grăbesc.
Îmi păstrez calmul şi zâmbetul inofensiv.. Trec cu brio de check-in, însă trebuie să menţionez că tipa de la check-in este de o aroganţă incredibilă! Mi-a tăiat tot cheful de viaţă asfel încât mă prezint sictirită, cu paşaportul meu fals, la vamă.
Tipul de la vamă este un scump.. trebuie să-l fi amuzat poza.
Hm.. oare ar ieşi tipa de la check-in cu mine la o cafea când mă voi întoarce?.. dacă mă voi întoarce?
Mii de gânduri mi se-nghesuie în minusculul spaţiu pe care noi oamenii îl numim minte, înainte să-mi dau seama că avionul este pe cale de a decola.. „Stimaţi pasageri, vă urăm un zbor plăcut şi vă mulţumim că aţi ales Blue Air.” Hm.. Clasa a 2-a. Nu-i rău.. nu-i rău deloc.. E bine că stau la geam! Pot visa în linişte timp de 45 de minute, căci, din câte am înţeles, cam atâta va dura zborul..
Organele mele interne s-au urcat într-un carusel:
Zborul..?! Ha! Mamă, de m-ai vedea acum!!
_______________________________________________________________________________
Bârr.. e frig la unguri! Adică, într-un fel, era de aşteptat.. este trecut de 2 dimineaţa, când tot românu' ar trebui să doarmă sau să fie mort de beat. Merg la bagaje şi observ cum valizele vin şi pleacă pe banda rulantă, gândindu-mă, brusc, la toate prostiile posibile. Oare găsesc fast-food-ul? Oare Jank îmi va da sfaturi suficient de bune să duc totul la bun sfârşit? Oare "ghil-cos" mă va asasina? Oare scorpia de la check-in mi-a băgat bagajul în avion? Oare voi fi prinsă de unguri cu acte false asupra mea? Oare voi pierde diamantele? Oare mă voi pierde pe mine? Oare îmi miroase respiraţia? Oare?!?
Mai, mai să-mi las valiza să-mi scape pentru a 2-a oară din vizor. Alerg după ea pentru a o prinde înainte să fie din nou înghiţită de banda rulantă. Mai, mai să dărâm un bătrânel care se chinuie să-şi dea rucsacul gigantic jos de pe bandă. Mă-njură. În maghiară. Nu înţeleg, aşa că nu-mi cer scuze.
- Excuse me.. do you happen to know where the fast-food is?!
Tipul căruia i-am adresat această întrebare, se uită la mine de parcă ar vedea pentru prima oară în vaţa sa, un turist proaspăt aterizat, care, în loc să încerce să iasă din aeroport, caută haleală. De ar şti el..
- Fast Food is behind you.. there. KFC.
KFC-ul este fix la nasul meu. Mă simt ca în filmele cu Stan şi Bran.
Înainte să intru, inspir o dată adânc şi-mi aud, pentru o fracţiune de secundă, inima bătând. Jank.. să nu uit că pe tip îl cheamă Jank..
Intru.
KFC-ul este aproximativ gol. Ăsta trebuie să fie motivul pentru care străluceşte de curăţenie. Doi tipi stau la o masă de lângă intrare, uitându-se la televizorul de pe peretele din dreapta, un grup de 3 fete şi un băiat stau ceva mai încolo, şi sunt un pic cam prea zgomotoşi pentru gustul meu la această oră târzie iar, în spate de tot.. lângă uşa de la toaletă.. este un tip.
Poartă un hanorac Vans, cu gluga trasă pe cap, capul fiind aplecat asupra unei foi de hârtie. Pe masa sa se află două ceşti de cafea. Una din ele este lângă braţul său stâng, iar cealaltă este înafara razei braţului său, cu o farfurioară pe ea, drept căpăcel pentru a o păstra caldă. Se pare că aşteptă pe cineva..
Tipul îşi ridică privirea de pe foaie.
M-a văzut.. precis m-a văzut?! Poartă ochelari de soare! La 2 dimineaţa! Într-un aeroport din Budapesta! Chiar mă vede? Îmi face semn cu mâna să mă apropii.. da.. mă vede. Îmi car picioarele anevoie spre cea mai îndepărtată masă din local.. Când ajung în dreptul ei, tipul se ridică în picioare şi, zâmbind, îşi dă ochelarii jos, dar gluga o păstrează pe cap.
Ochii săi sunt albaştrii. Ochiul drept este de un albastru intens.. asemenea culorii cerului pe timp de vară.. însă ochiul stâng este de un albastru atât de deschis, încât dă spre alb. Pupila stă neclintită, iar o cicatrice vişinie îi intersectează pleoapa. În rest.. arată exact ca Chad Michael Murray!
- Jank.. îmi pare bine. Tu trebuie să fi Francesca, nu?
Valiză?! Check!
Poşetă?! Check!
Diamante?! Almost Check.
Eu?! Absenţă totală!
El a ţipat la mine că sunt răsfăţată, că sunt proastă, că nu ştiu cum se pregăteşte o valiză, că faza cu curu, ca în reclame, nu mă va ajuta să o inchid, că noua culoare a părului meu nu se potriveşte cu ceea ce am îmbrăcat, că sunt prea agitată, că îl agit şi pe el, că dacă nu ia o gură de Nutella, moare de poftă, că el face asta pentru mine iar eu nu-i apreciez eforturile, că mâine-i ziua lu mă-sa şi că n-a apucat să-i ia cadou deoarece trebuie să mă ducă pe mine până-n Bucureşti, că habar n-am ce griji îşi face pentru mine, că mă urăşte şi că, dacă e să mor, va fi numai şi numai vina mea!
Super! Hai să pornim la drum!
Deşi Marian şi cu mine am ţipat unul la celalalt continuu înainte să ieşim din apartamentul meu, din clipa în care am păşit în maşină, am tăcut mâlc, amândoi. Drumul până la Otopeni a durat trei sferturi de oră. Marian, practic, a zburat! În viaţa mea nu i-am văzut chipul veşnic relaxat, atât de încruntat şi anxios. Fruntea sa are cute, buzele sunt aproape invizibile la cât de tare le presează una de cealaltă, nu clipeşte mai deloc, volanul, mai avre puţin şi-l sfărâmă, iar geamurile maşinii încep să aburească.. din ce motiv, nu ştiu, căci mie, una, îmi este incredibil de frig. Mi-e frig şi foame. Îmi vine să-mi izbesc capul de geam că n-am luat borcanul de Nutella cu mine, dar nici de Nutella nu-mi arde. Sunt într-o stare din aceea.. de foame, dar totuşi, de repulsie faţă de orice insemnă 'producţie comestibilă'. Încep să-mi rod unghile. Marian nu se clinteşte. De obicei, când îmi rod unghile cu Marian de faţă, acesta îmi plezneşte ambele mâini, indiferent de care din ele este vinovată de predarea voluntară a unghilor, la ronţăit. El îşi dă unghile cu lac transparent, o dată a trei seri, din pricina faptului că e obsedat de mâini frumoase. Valeria are mâini superbe, de exemplu.. Oricum, Marian este pe jumătate metrosexual. Zic doar 'pe jumătate' că, deşi merge la solar o dată la două luni, este dezgustat de tipi care se epilează. Citez: 'un bărbat adevărat se îngrijeşte, dar atât'! Cul!
Ajungem la Otopeni. Sângele îmi îngheaţă subit în vine. Marian, imediat cum s-a oprit motorul, se dă jos din maşină, fără a se uita la mine, şi deschide porbagajul pentru a-mi scoate valiza. Îl privesc în oglinda retrovizoare, concentrându-mă pe imagini cu noi doi, care se derulează în mintea mea. Îmi amintesc de momentele frumoase pe care le-am petrecut împreună la liceu.. ce mai râdeam noi doi de toată lumea.. Eram ca doi 'Gigi-contra' care nu plăceau nimănui, dar tocmai de-aia îi luam pe toţi peste picior. Îmi amintesc că, de fiecare dată când unul dn noi era dat afară din clasă, din orice motiv, trebuia să bată la uşa clasei celuilalt, ritmul piesei 'Dont worry, Be happy', iar atunci, celălalt avea să recunoască sunetul şi să se scuze la profesor să iasă la baie. Acele zile se terminau, de obicei, cu noi doi în cea mai apropiată bodegă, fumând şi râzând de pretextul datorită căruia am ajuns acolo.. Ce vremuri.. ce vremuri..
Marian era deja înapoi în maşină şi cotrobăia printr-o servietă de mâna a doua. Eu nu-mi mut privirea nici o clipă de la oglinda retrovizoare, până când acesta începe a vorbi..
- Poftim. Astea sunt documentele tale. Ai un bilet de avion, un paşaport, un buletin, un.. asta-ţi va trebui?! Oricum.. e aici în caz că-ţi trebuie.. aşa, mai ai certificat de naştere, diplomă de bac, un CV, diferite ecusoane, carnet de student, încă câteva hărţi şi cartoane aiurea, şi..
- Dar.. documente?! De unde?
- Ţi-am spus să nu-ţi faci nici o grijă că s-a ocupat Big Daddy de tine..
- Deci.. sunt false?
- Mai mult sau mai puţin..
- Marian! Sunt false sau nu?!
- Da, normal, tu ce credeai?!
- Nu ştiu.. am uitat total că-mi trebuiesc documente.. Nu mă pot gândi la nimic altceva înafarâ de destinaţie..
- Puştoaico, pe ce planetă trăieşti?
- Ei bine, în nici un caz pe asta. Dă-mi să văd.
- Ahh, da.. vezi că s-ar putea să fi făcut câteva modificări cu privire la datele tale personale..
- Ce fel de modificări?
- Păi.. câteva modificări pe ici pe colo.. nimic gen 'uau'.
Arunc, cu dezinteres, un ochi peste buletinul meu fals. În secunda doi simt că mai am puţin şi sar la gâtul lui Marian care se chinuie din răsputeri să nu pufnească într-un râs isteric.
- Marian!! Cum ai putut?!
- Iartă-mă.. nu m-am putut abţine.. ocazia a fost prea preţioasă. A trebuit să intervin!
- Cum adică?! Uită-te la mine! Sunt hidoasă în poza asta! Revoltătoare, chiar! N-ai găsit şi tu altă poză la-ndemnă să i-o dai?
- Noup.. Ce să-ţi fac dacă ai zâmbit?!
- Am voie să ştiu ce ţi-am făcut de le-ai dat tocmai poza asta?!
- Cel mai atrăgător chip de pe cel mai atrăgător panou, de pe cel mai atrăgător perete din cel mai atrăgător liceu. Cum să o evit?!
- Te urăsc!
- Strungăreaţa face toată poza!
- Mă pupi în cur.
- Lasă poza.. priveşte datele...
- Nu! Deci NU! Petru Francesca?! Cred că glumeşti!
- Deloc!
- M-ai făcut fiica nelegitimă a doamnei Petru de la 2, cu Frank din Transporter?!
- Vezi că te duce capu?!
- Deci acum chiar că te urăsc. Strada Puştoaicei, număru' 69?!?!?!
- Priceless!
- Marian.. asta este ridicol! Iar ăsta nu e codul meu numeric.. şi asta nu e seria mea de buletin.. nu crezi că-şi va da careva seama?! Adică.. n-au cum să fie atât de proşti să..
- Nu-ţi fă griji! Petru Francesca a devenit, peste noapte, locuitor civil. Este înregistrată sub această identitate în toate bazele de date posibile. I-au fost strucurate datele, şi încadrate în toate sistemele electronice în care sunt încadrat şi eu, şi tu, şi adevăratul nume al lui Big Daddy Boo, spre exemplu.. Ai încredere! Nu eşti prima care a făcut chestia asta şi nu prea există posibilitatea de a da greş cu ceva la capitolul ăsta.
- Dar.. au putut să adauge pur şi simplu, o persoană în plus în populaţia României, aşa.. peste noapte?! Adică.. Petru Fancesca.. cum a reuşit omu' ăsta??
- Deci mă uit la tine şi încă nu-mi vine să cred că eşti atât de naivă să crezi că Big Daddy Boo şi-a permis să omită vre-un detaliu! Habar n-ai cu ce minte lucidă avem de-a face aici, puştoaico!
- Eh.. ăsta da răspuns! .. Petru Francesca..
- Lasă.. te obişnuieşti tu cu numele.. Franci.
- Încetează.
- Franci, franci, franci! Şi ..vorbind de bani..
Marian scoate din servietă două plicuri mari, sigilate. Desface unul din ele şi îmi varsă conţinutul în poală. Pe poala mea aterizează două teancuri de bancnote de 10 Euro, şi unul de bancnote de 50 de Euro.
- Nu mai desfac şi al 2-lea plic, deoarece are acelaşi conţinut şi trebuie folosit numai în caz de vre-o urgenţă. Şi, repet!: NUMAI în caz de vre-o urgenţă! Orice ai face, nu le ţine la vedere! Şi ascunde-le cât poţi de bine de cei de la check-in. Bagă-le în valiză, nu le ţine în poşetă! Şi.. ar cam trebui să te grăbeşti.. avionul tău pleacă în 40 de minute. Oricum ai întârziat aşa că, uite cum faci: Mergi cu valiza la check-in pentru a o îmbarca şi a colecta ticket-ul ăla.. să fi foarte, foarte calmă ca să nu trezeşti suspiciuni! Dacă se-ntâmplă ceva la vamă sau dacă gafezi într-un mod sau altul, strecori o bancnotă de 50 de Euro şi te vor lăsa să treci. E un truc murdar dar niciodată nu dă greş, iar pe tine oricum te-a aprovizionat Big Daddy cu destui bani, deci n-ar trebui să fie asta o problemă..
- De ce mi-a dat atâţia bani?!
- Tu eşti în vacanţă, baby! Ai uitat că tre să faci pe turista?!
- Dar.. cu atâţia bani?!
- Da, normal! Mergi, colinzi, faci cumpărături, dar niciodată să nu ai o sumă mare de bani la tine, să bată la ochi!
- Cunosc regulile astea..
- Bun! Ajunsă în Ungaria, te va culege o tipă cu pseudonimul de „Gyilkos” pentru a..
- Ce-nseamna …ghil-cos.. sau ce-ai spus adineauri?!
- Asasină.
- Ah.. super.. continuă, te rog.
- Aşa! Gyilkos va avea grijă să ieşi ok din Maghiaria.. dar înainte să te întâlneşti cu ea, va trebui să treci pe la fast food-ul aeroportului, pentru a te întâlni cu unu' Raul „Jancsi” Andrei. Tipu e român dar a emigrat la unguri în 99. El îţi va da diamantele, iar cu asta, mă jur că ţi-am spus absolut tot ce ştiu.
- Cum arată Raul Andrei?
- Habar n-am.. mi s-a spus că, atunci când vei intra in fast food, el te va recunoaşte. Dar după ce anume te va recunoaşte, nu ştiu.. Apropo. De asemenea mi s-a mai spus să-ţi comunic să nu i te adresezi cu numele românesc. Spune-i Jancsi sau Jank.
- Da, desigur! Adică, mi se pare şi normal Şi eu, dacă aş fi bărbat şi m-ar chema „Raul Andrei”, aş prefera de o mie de ori să mi se spună „Junk”.
- Jank!
- Bine! Jank.
- Nu prea pari în apele tale.. Eşti ok?!
- Defineşte termenul de „ok”..
- Bine, mă abţin.
- Mersi.
- Mai vrei să ştii ceva?
- Unde merg, cu exactitate?
- Ferihegy Terminal 1. Budapesta.
- Aha.. iar tipu ăsta.. Jank.. el are diamantele?
- Da.. el îţi va spune tot ce vrei să ştii.. a mai făcut transporturi pentru Boo.. vei primi ceva sfaturi şi experienţe relatate..
- Dacă a mai făcut de-astea, de ce nu l-a trimis pe el?!
- Că o fată bate mai puţin la ochi.. şi că îi eşti datoare.
- .. bine.. altceva mai trebuie să ştiu?! Ceva cum ar fi.. cuvinte cheie.. parole.. ascunzători secrete.. telepatie, probabil?
- Da, ar mai trebui să ştii ceva..
- Anume?!
Deşi amândoi stăm incredibil de incomod pe scaunele din faţă ale Opelului Corsa, Marian m-a prins de umeri şi mă apasă de pieptul său pentru a mă sufoca într-o îmbrăţişare, nu mai puţin de 20 de secunde. Nu vreau să plâng. Nici el nu vrea. Nu ne putem spune „La revedere” că doar, când toată nebunia asta va lua sfârşit, noi ne vom vedea din nou. Va fi din nou totul ca la început! Ca atunci când sâmbăta avea să mă trezească cu noaptea-n cap pentru a prinde masa sa preferată, la cafeneaua din colţ..
M-am desprins din îmbrăţişarea sa, şi din priviri îmi dă de înţeles că nu mă poate conduce până la check-in. Sunt recunoscătoare pentru asta.. trebuie să fac asta singură.. Deşi n-am mai zburat niciodată în viaţa mea, parcă ştiu cu exactitate ceea ce trebuie să fac, ce etape trebuiesc urmate, unde voi ajunge şi cu cine voi sta de vorbă.
Brusc, devin conştientă că.. o dată cu ieşirea mea din maşina lui Marian.. voi fi singură.
Singură pe drumul spre Iad.
Cobor din maşină şi, deşi simt un impuls incredibil de apăsătoar, de a mă întoarce pentru a-i zâmbi şi a-i face cu mâna celui mai bun prieten al meu, mă abţin. Nu vreau să-mi iau la revedere. Nici măcar să mimez un salut inofensiv nu veau!
Gonesc până la check-in, târând valiza după mine. Toate naţionalităţile, încarnate în diferite figuri vii, prezente în aeroport, se uită cu o curiozitate aparte la mine. Mă grăbesc.
Îmi păstrez calmul şi zâmbetul inofensiv.. Trec cu brio de check-in, însă trebuie să menţionez că tipa de la check-in este de o aroganţă incredibilă! Mi-a tăiat tot cheful de viaţă asfel încât mă prezint sictirită, cu paşaportul meu fals, la vamă.
Tipul de la vamă este un scump.. trebuie să-l fi amuzat poza.
Hm.. oare ar ieşi tipa de la check-in cu mine la o cafea când mă voi întoarce?.. dacă mă voi întoarce?
Mii de gânduri mi se-nghesuie în minusculul spaţiu pe care noi oamenii îl numim minte, înainte să-mi dau seama că avionul este pe cale de a decola.. „Stimaţi pasageri, vă urăm un zbor plăcut şi vă mulţumim că aţi ales Blue Air.” Hm.. Clasa a 2-a. Nu-i rău.. nu-i rău deloc.. E bine că stau la geam! Pot visa în linişte timp de 45 de minute, căci, din câte am înţeles, cam atâta va dura zborul..
Organele mele interne s-au urcat într-un carusel:
Zborul..?! Ha! Mamă, de m-ai vedea acum!!
_______________________________________________________________________________
Bârr.. e frig la unguri! Adică, într-un fel, era de aşteptat.. este trecut de 2 dimineaţa, când tot românu' ar trebui să doarmă sau să fie mort de beat. Merg la bagaje şi observ cum valizele vin şi pleacă pe banda rulantă, gândindu-mă, brusc, la toate prostiile posibile. Oare găsesc fast-food-ul? Oare Jank îmi va da sfaturi suficient de bune să duc totul la bun sfârşit? Oare "ghil-cos" mă va asasina? Oare scorpia de la check-in mi-a băgat bagajul în avion? Oare voi fi prinsă de unguri cu acte false asupra mea? Oare voi pierde diamantele? Oare mă voi pierde pe mine? Oare îmi miroase respiraţia? Oare?!?
Mai, mai să-mi las valiza să-mi scape pentru a 2-a oară din vizor. Alerg după ea pentru a o prinde înainte să fie din nou înghiţită de banda rulantă. Mai, mai să dărâm un bătrânel care se chinuie să-şi dea rucsacul gigantic jos de pe bandă. Mă-njură. În maghiară. Nu înţeleg, aşa că nu-mi cer scuze.
- Excuse me.. do you happen to know where the fast-food is?!
Tipul căruia i-am adresat această întrebare, se uită la mine de parcă ar vedea pentru prima oară în vaţa sa, un turist proaspăt aterizat, care, în loc să încerce să iasă din aeroport, caută haleală. De ar şti el..
- Fast Food is behind you.. there. KFC.
KFC-ul este fix la nasul meu. Mă simt ca în filmele cu Stan şi Bran.
Înainte să intru, inspir o dată adânc şi-mi aud, pentru o fracţiune de secundă, inima bătând. Jank.. să nu uit că pe tip îl cheamă Jank..
Intru.
KFC-ul este aproximativ gol. Ăsta trebuie să fie motivul pentru care străluceşte de curăţenie. Doi tipi stau la o masă de lângă intrare, uitându-se la televizorul de pe peretele din dreapta, un grup de 3 fete şi un băiat stau ceva mai încolo, şi sunt un pic cam prea zgomotoşi pentru gustul meu la această oră târzie iar, în spate de tot.. lângă uşa de la toaletă.. este un tip.
Poartă un hanorac Vans, cu gluga trasă pe cap, capul fiind aplecat asupra unei foi de hârtie. Pe masa sa se află două ceşti de cafea. Una din ele este lângă braţul său stâng, iar cealaltă este înafara razei braţului său, cu o farfurioară pe ea, drept căpăcel pentru a o păstra caldă. Se pare că aşteptă pe cineva..
Tipul îşi ridică privirea de pe foaie.
M-a văzut.. precis m-a văzut?! Poartă ochelari de soare! La 2 dimineaţa! Într-un aeroport din Budapesta! Chiar mă vede? Îmi face semn cu mâna să mă apropii.. da.. mă vede. Îmi car picioarele anevoie spre cea mai îndepărtată masă din local.. Când ajung în dreptul ei, tipul se ridică în picioare şi, zâmbind, îşi dă ochelarii jos, dar gluga o păstrează pe cap.
Ochii săi sunt albaştrii. Ochiul drept este de un albastru intens.. asemenea culorii cerului pe timp de vară.. însă ochiul stâng este de un albastru atât de deschis, încât dă spre alb. Pupila stă neclintită, iar o cicatrice vişinie îi intersectează pleoapa. În rest.. arată exact ca Chad Michael Murray!
- Jank.. îmi pare bine. Tu trebuie să fi Francesca, nu?
Valiză?! Check!
Poşetă?! Check!
Diamante?! Almost Check.
Eu?! Absenţă totală!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
