marți, 5 ianuarie 2010

Ep.3 - cafea cu gheaţă

Păşesc nesigură în cafenea. Marian poartă o discuţie telefonică în timp ce fumează o ţigară, extrasă dintr-un pachet de Kent Silver proaspăt deschis. Mă aşez în faţa sa, zâmbindu-i în semn de salut, iar el, în loc de a se uita la mine, îmi face semn cu mâna să tac cu toate că nu rostisem nici o vorbă. După expresia feţei sale realizez că nu este un apel plăcut şi nu încetez a mă întreba cine se află la celălalt capăt al firului. Mă rog la Doamne Doamne să nu fie Big Daddy..

- Aicea nu este vorba numai de tine căci nu numai pielea ta este în joc..

Ahh, ce bine! Nu vorbeşte cu el. Marian n-ar îndrăzni să i se adreseze lui Big Daddy Boo într-o manieră atât de iformală. Măcar atât.. voi putea să-mi savurez cafeaua în linişte.

- Nu ştiu, nu i-am spus încă. E acum în faţa mea, va trebui să-i explic totul mai întâi, ai răbdare. Şi spune-i lu Boo să nu se mai precipite atâta că n-are de ce să-şi facă griji, doar e o fată responsabilă.

Să-mi savurez cafeaua, chipurile? Rahat!

- Bine.. cum o fi. Hai că vorbim mai încolo. Ciao, pa.

De abea când Marian închide telefonul şi mă priveşte, gata gata să facă o remarcă stupidă în legătură cu noua culoare a părului meu, realizez cât sunt de panicată.

- Spune-mi tot! Cu detalii! Ce treaba am eu cu Biggie? Ce s-a întâmplat? S-a aflat ce am făcut anu’ trecut? A fost descoperit? E suspect de ceva? A mers vre-un transport de cocaină prost şi acum se dezgroapă tot? Sau a..
- Tshhhhhhh!!! Încet! Ai înnebunit? Dacă aude Valeria ceva despre asta şi îi spune lu unchi-miu cu ce fel de oameni umblu, mă dă el însuşi pe mâna copoilor!

Mă uit în dreapta s-o văd pe Valeria la capătul barului, ştergând nişte pahare. Vede că o observ, îmi zâmbeşte şi îmi face cu mâna. Valeria are 19 ani şi lucrează în cafenea de un an jumate. Dacă nu mă înşel, este în anul întâi la psihologie. Adoră copiii, şerpii, pizza Calzone, şi e un fan înfocat al lui Vivien Leigh. O dată, ca să îmi demonstreze asta, mi-a spus absolut toate replicile ‚Scarlett O’Hara’ din „Pe aripile vântului”, fără pic de ezitare, şi cu tot cu intonaţie. Eu ştiu precis că avea intonaţia potrivită! „Pe aripile vântului” e filmul meu preferat.
Marian e înebunit după Valeria. A invitat-o în oraş din prima zi în care a început să lucreze în cafeneaua unchiului său, dar deoarece l-a refuzat, nu s-a mai sichisit să lupte pentru ea, de atunci. Oricum, asta nu m-a convins. Dacă n-ar mai vrea-o, ar înceta să compare toate fetele care trec pe stradă, cu ea.. n-ar recunoaşte nici să-l tai.

- Calmează-te.. lasă asta acum.. noi am venit aici să savurăm o cafea, nu să ne luăm în cuţite.
- Eu sunt în pericol de a intra la puşcărie iar tu îmi propui cafea în loc să-mi explici ce se întâmplă?
- Vezi? Vezi?? Vechea tu! Ca de obicei te precipiţi! Calm, puştoaico. Nu ajunge nimeni în puşcărie.
- Atunci ce vrea de la mine?
- Ce i-ai promis.
- …
- Te faci că ploo’? Ce i-ai promis anul trecut când te-a scos din căcat?
- ..Nimic.. i-am mulţumit.. atât
- Clar i-ai mulţumit.. nu mai puteai închide telefonul fără a-i mai mulţumi de încă şapte ori, dar este ceva ce i-ai spus.. trebuie să-ţi aminteşti..
- ..Tş.. ce i-am spus?
- Chiar nu mai ştii?
- ….nu.. chiar nu.

Marian priveşte din nou înspre Valeria pentru a se asigura că nu trage cu urechea. Aceasta şterge pahare, absentă.

- I-ai spus că-i vei rămâne datoare pe viaţă.

În mintea mea, ceva face ‚click’.

- În nici un caz!
- N-ai voie să-l refuzi. Ştii ce a făcut omul ăsta pentru tine!
- Am spus nu!
- Cum suna 5 ani de închisoare pentru omor din culpă, anu trecut?! Hah??? Nu te-am auzit! Cum suna?
- Marian, nu-mi face asta, te rog..
- Dar de ce te văicăreşti atâta, nu înţeleg.. nici măcar nu ţi-am spus încă ce vrea de la tine.
- Ştiu ce vrea..
- Ba chiar cred că nu ştii..
- Cum să nu ştiu? Îi ştiu toate afacerile! Ştiu despre kilogramele de cocaină, despre armele de ultimă oră şi ştiu şi despre bordelul de lux pe care l-a deschis acum de curând.. are nevoie de fete, asta e?

Marian râde.

- Nu.. nu are nevoie de fete. Încă are prea multe, zice. În fiecare zi îi aduc târfele o prietenă de-a prietenei de-a prietenei care au nevoie de bani şi sunt dispuse să facă orice pentru ei, aşa că nu..

Super.. click-ul a dispărut.

- Atunci.. ce favoare ar putea el să-mi ceară mie?
Marian zâmbi.
- Mă crezi că pentru o secundă te-am invidiat când am auzit?
- De ce.. ce ai auzit?
- Puştoaico, hai s-o luăm de la capăt. Deci, tu ştii despre toate afacerile lui Boo, aşa e?
- Da. Cocaina, armele şi bordelul.
- Mhm.. toate le ştii! Toate cele ilegale, adică. Ai uitat total de bambus, cărbune, panouri solare, platină şi hârtie.. nu?
- …
- Aşa credeam şi eu.. ascultă şi ascultă cu atenţie.
- Nu cred că voi reuşi să fac asta.
- De ce nu?
- Creierul meu tocmai a pierdut legătura cu şirea spinării.

Marian râde din nou.

- Haide, măi, calmează-te.. şi azi dimineaţă la telefon ai fost atât de crispată când ai auzit de marele barosan de nu mi-a venit să cred. Tipul ăsta n-ar trebui să fie ceva în genu’.. îngeru tău păzitor? Care este panica?
- …Care este panica?! Mi-e frică de mă cac pe mine, asta e panica!
- Exagerezi.
- Ba chiar deloc! Singurele lucruri pe care nu le poate face el însuşi, sunt afacerile din care nu ar ieşi viu! Aşa că trimite alte persoane în locul său. Am auzit că nişte bărbaţi, de la care a cerut anumite favori, au murit la scurt timp după ce le-au dus la bun sfârşit.. dacă n-au murit chiar în timpul desfăşurării acestora..
- Uău, uău, uşor, hooooo!! Ţi-am spus să te calmezi! Habar nai despre ce e vorba că şi sari ca o apucată. Îmi dai, te rog frumos, voie să-ţi explic??

Îmi îngrop chipul în mâini. Mi-e frică de ceea ce urmează să aud.. şi mi-e şi mai frică de faptul că nu voi avea voie să refuz. Parcă aştept ca Marian să îmi nareze soarta.. Soarta scrisă de un individ cunoscut sub Pseudonimul de Big Daddy Boo.. M-a scăpat de puşcărie.. îi datorez libertatea omului acela, dar nu şi viaţa. Se pare că, pentru el, nu e ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte.. e dinte pntru dantură şi ochi pentru lumina zilei..

- ….Tu m-asculţi???
- Poftim?
- Ai auzit ceva din ce ţi-am spus?
- Ăă.. da.
- Ţie chiar îţi este atât de frică?
- Tu nu vezi că tremur?

Marian se apleacă şi îmi ia mâinile intr-ale sale.

- Totul va fi bine.. vei vedea. Nu este atât de dificil ceea ce îţi cere.. îţi cere doar să fii atentă să nu faci greşeli..
- Dar ce dracu îmi cere?
- Te-ai uitat vre-odată la „Curierul”?
- Da.. de fapt, ne-am uitat împreună, dacă îmi amintesc bine..
- Nu ştiu cât de bine îţi aminteşti tu, totuşi.. venisem din bodegă şi te îmbătasei groaznic..
- Ahh, da.. acum îmi amintesc. Scuze.. n-am putut fi prea atentă la film în seara aia..
- Nu-i nimic.. aveai nevoie de un umăr pe care să plângi..
- Să plâng?.. stai puţin.. am plâns? Doamne.. chiar mă îmbătasem! Povesteşte-mi tot că eu nu mai ştiu nimic. Despre ce am vorbit?
- Ha! Vezi? Erai atât de praf.. şi tu spui totdeauna "eu niciodată nu mă îmbăt să nu mai ştiu de mine, aşa cum faci tu, Marianeee".
- Poate că am avut un motiv.. ştii??
- Da.. îmi amintesc.. Ramona.
- Revenim la "Curierul".
- Păi.. ei bine, cam vrea să intri în pielea lui Frank..

Ridic o sprânceană.

- Hăăă?
- Sau Frankie, mai bine spus, să nu presupunem că ai avea trăsături masculine..
- Nu-mi vine să cred că ţie încă îţi mai arde de glume!
- Aşa e, iartă-mă, sunt un imbecil..
- Eşti!
- Ok.. vrea să.. transporţi ceva.
- …
- …Frankie?
- Nu-mi mai spune Frankie. Mă scârţâie pe creier.. îmi este suficient că trebuie să îndur "puştoaico". Cum adică.. ce vrea să fac?
- Să călătoreşti puţin
- Adică? Până unde?
- Păi, să vedem ..ţie-ţi plac portughezii, nu-i aşa?
- ………………..CEEEE?
- Portughezii, puştoaico. Mai ştii? Eram în a 12-a şi un tip din Portugalia ne-a oprit din drum să ne întrebe pe unde să meargă ca să ajungă în centru. Mi-aduc aminte că, atunci când a plecat, mi-ai spus că e bun.. frumoase amintiri.. tu să spui despre un bărbat că e ‚bun’..
- Mă zboară până în Portugalia?? E normal la cap??
- Ahm.. nu cred că a menţionat ceva de zbor.. decât până-n Maghiaria, dacă nu mă înşel.. şi dupaia schimbi mijlocul de transport la unguri.. până-n Italia mergi cu cineva cu maşina.. dupaia schimbi mijlocu de transport şi mergi cu un autobuz.. sau trenu, nu mai ş..
- POFTIM??
- Te rog frumos să te ca..
- Valeria, adu-mi te rog un pahar cu apă!
- Valeria, adu-i şi un baton de Snikers că mă îndoiesc că apa va ajunge..

Valeria pare uşor surprinsă de scena pe care o fac, însă nu mă pot calma pentru a nu-i trezi interesul în a trage cu urechea. Mie, cea care n-a ieşit în viaţa ei înafara graniţelor ţării româneşti, tocmai mi se cere a face un transport de mărfuri ilegale către extrema Europei. Previzibil.. Prea previzibil, aş putea spune.. Valeria vine la masa noastră cu un pahar de juma’ de litru cu apă, o aspirină, un baton de Snikers, o plăcintă cu brânză din partea casei şi un Espresso pentru Marian.

- Îmi aduci te rog şi..
- O pătrăţică de ciocolată amăruie pentru cafea? E deja în ceaşcă.
- …Serios? Uau, îmi cunoşti gusturile mai bine decât mama.
- Se pare că bei cafea în preajma mea mai des decât în preajma ei..
- Se pare că ai dreptate..

Valeria îi zâmbeşte afectuos, îmi face mie cu ochiul şi se îndepărtează . Efectiv, nu mă putut abţine să nu zâmbesc malefic la privirea lui Marian, aţintită pe spatele ei. Pufnesc uşor.

- Ce?
- Invit-o o dată în oraş, mă!
- Am invitat-o! M-a refuzat! Pa!
- Au trecut aproape doi ani de atunci! De abea venise aici. Nu te cunoştea! Acum ştie până şi ce fetişuri ai în materie de cafea.
- Uau, mare brânză, doar vin aici aproape zilnic.
- Eu zic să încerci..
- Eu zic să-ţi vezi de treburile tale! Chiar aşa.. revenind la treburile tale..
- Nu sunt atât de sigură că vreau să ştiu..
- Îţi convine, nu-ţi convine, ascultă! Am auzit că transportul ăsta e foarte important pentru că e primul de genu pe care îl face.
- Nu-l pot convinge să trimită pe altcineva? De ce riscă totul prin a trimite o româncă fără experienţă să facă asta??
- Pentru că nu mai are încredere în oamenii săi. Iar tu îi eşti datoare..
- Hmph!
- Ştii.. am auzit că a trebuit să facă un transport pentru Singapore..
- Singapore!!?
- Da.. nu te mai minuna atâta. Omu ăsta e mondial, nu ne jucăm cu amatori. Nu-mi vine să cred că habar n-ai! Pe ce lume trăieşti? Oricum, ascultă.. a trimis 3 dintre cei mai fideli curieri ai săi. A fost obişnuită faţada: trei băieţi aflaţi în excursie sau ceva cu crucea roşie pentru a-i ajuta pe cei nevoiaşi, bla bla, nu-mi amintesc prea bine.. oricum, au plănuit totul ca la carte. Şi-au plănuit popasurile, oamenii cu care vor face conversaţie, lucrurile tipice pentru turişti pe care le vor cumpăra, TOT! S-au prefăcut că sunt într-o vacanţă cu scop caritabil şi chiar şi atunci când erau singuri în cort sau în camera de hotel, nu scoteau absolut nici un cuvinţel despre marfa pe care o transportau. Ăsta este motto-ul tuturor curierilor ai lu’ Boo: „Sunt în permanenţă supravegheat, aşa că trebuie să păstrez tăcerea”.
- Şi totuşi.. au fost unii care au murit făcându-i servicii lui Boo..
- Exact despre asta vorbim acum. Asta e povestea celor care n-au scăpat vii. Fii atentă.. marfa a ajuns la destinaţie, a fost plătită..
- Despre ce vorbim?
- Despre cocaină.. multă cocaină. Şi de cea mai bună calitate..
- Cam cât?
- Jumătate de tonă.. au fost necesare 10 curse.
- …CÂT?
- Nu te precipita. Au fost o dată descoperite 2 tone într-un avion, iar asta e povestea celor care au fost prinşi.. cine ştie câte alte tone au fost transportate chiar sub nasurile lor de-a lungul istoriei…
- Şi.. 10 curse?
- Da, normal. Cum dracu’ să te cari cu 500 de kg de coca după tine din prima? Mori sub presiune.
- Dar nu la asta mă refeream.. nu au trezit suspiciuni? Nu au fost recunoscuţi?
- S-au deghizat la 8 curse din 10. S-a ocupat Boo de ei.. a avut grijă ca totul să decurgă perfect.
- Şi atunci.. de ce au fost ucişi?
- Stai că ajung şi acolo.. a ajuns marfa la destinaţie şi a fost plătită. Fiindcă era vorba de cea mai bună cocaină, băieţii trebuiau să se întoarcă la Biggie cu 18 milioane de euro. Au ajuns acasă cu numai 16 jumătate, spunând că cei din Singapore au refuzat să plătească mai mult şi n-au avut cum să se întoarcă cu marfa acasă, aşa că au acceptat preţul impus de ei. Cu Biggie, e de preferat să nu te joci în felu ăsta că iese nasol. Le-a spus transportatorilor că nu este nici o problemă, că nu se deranjează el prea tare pentru umila sumă de un milion juma de euro. Faza e că el nu se prea deranjează pentru atât.. nu-l impresionează ce e sub 10 milioane. Era doar siguranţa sa în joc şi păstrarea respectului faţă de el înşişi. A făcut investigaţii. A plătit pe cineva să meargă în Singapore sub pretextul de a afla, chipurile, dacă acei consumatori sunt mulţumiţi de marfă.. Ghici ce s-a aflat.. Cei trei băieţaş vândseră numai 450 de kg de cocaină şi au păstrat restul de 50 de kg.
- A.. înţeleg.
- Îţi dai seama că un tip ca Boo nu acceptă escrocherii de genu’..
- Îmi imaginez..
- I-a omorât cu mâna lui. Trei gloanţe. Pac pac pac..
- Taci.. te rog încetează, am înţeles..
- Gata, am terminat. Da ţie n-are de ce să-ţi facă rău că tu nu tragi în piept pe nimeni, niciodată. I-am dat cuvântul meu cu privire la asta..
- ..Mersi..
- Nici o problemă.. dă-mi şi mie o muşcă din plăcinta aia.
- Nimic nu-ţi dau. Stai aşa că ţi-am adus prăjitură...
- A, chiar, dă-mi prăjitura!

Mă trezesc cotrobăind în geantă după pâinea dulce cu afine, atunci când realizez că sunt privită de un cuplu în vârstă, pe geam.

- Uite..
- Trebuie să fie deja 8.. Îmi pare rău, dar am fost aici primii, asta e masa mea. Am spus.
- Nu-mi spune că nu vor mai intra în cafenea din cauza că noi ocupăm masa asta..

Bărbatul cuprinde umerii femeii sale cu braţul stâng pentru a o îndemna să meargă mai departe.. mă simt atât de prost, încât îmi vine să mă înec în paharul meu cu apă. Cu câtă dezamăgire priveau..

- Nu-i bai. Vor găsi altă cafenea la capătul străzii.. apropo, ce se aude de prăjitura mea?
- Poftim.. vezi că s-a cam întins glazura.
- Chiar.. era cât pe ce să uit..
- Ce să uiţi?
- Puştoaico.. noua culoare din păru' tău..
- Marian, te rog nu începe!!! Dacă nu poţi spune nimic drăguţ, atunci, taci!
- Dar de unde ştii tu că nu vroiam să spun că arăţi bestial?
- Că te cunosc.
- Bine. Arăţi ca o damă de companie.
- Uau, mersi! Deci eşti un super prieten! Mai întâi aflu că merg în Portugalia pentru un transport dubios, iar acum aflu că voi face toate astea arătând ca o târfă.
- Nu târfă. Damă de companie. Ea, spre deosebire de târfe, are clasă..
- Mersi, mă simt cu mult mai bine!
- Mă bucur! Şi nu mă numi tu pe mine un prieten fără sentimente că nu eu ţi-am adus ţie o prăjitură burduşită şi vai de capul ei. Doamne, femeie, cât de neatentă eşti cu geanta aia a ta..
- Ahh scuze, majestate, dar, ştii.. a trebuit să mă grăbesc!
- Sper că vei fi mai atentă cu transportul.
- Ha.. mă îndoiesc că vor încăpea 500 de kg de cocaină în geanta asta.
- Stai chill. Nu vei transporta tu cocaină ..
- ..A, nu? Dar despre ce vorbim? Bambus? Cărbune? Ce mai era?? ĂĂăă, a da, hârtie.. panouri solare, probabil?
- Naaah. Nimic de genu’. E ceva cu care Biggie se ocupă de puţin timp. Ceva mai valoros decât acele 500 de kg de cocaină.. dar suficient de mărunt ca să încapă la tine în geantă..
- Serios?….Ce anume?

Marian zâmbeşte, văzând că entuziasmul ia locul fricii în privirea mea. De-a lungul conversaţiei, am prins gustul pentru aventură şi primejdii.. de ce bat din picior? Nu vreau să mor.. dar de abea acum realizez că vreau să văd ce e dincolo de barieră.. chiar aş putea spune că am nevoie de această excursie.. şi ce dacă mă bag în puţină primejdie? Vreau această experienţă! Vreau să-mi condimentez viaţa!
Marian soarbe din ceaşca sa de Espresso cu ciocolată amăruie.

- Ţi-am spus că, pentru o secundă, aproape că te invidiam. Puştoaico.. tu vei transporta diamante.

Mda.. se pare că am avut dreptate: Creierul meu chiar a pierdut legătura cu şirea spinării..

2 comentarii:

  1. dar sigur ca da :> ma voi ridica la primul individ de 19 ani pe care-l vad /:)
    :))) si nu, nu vroiam cosul ala pentru ca aveam ditamai geanta si nu era loc sa ma plimb si eu cu coshul pentru o porcarie de iaurt, mai ales ca mai erau vreo 3 indivizi cu cosh si nu mai era loc, efectiv ! 8-|

    RăspundețiȘtergere
  2. uau... n-am avut rabrade, am citit primu rand. bravo tie ca ai avut atata rabdare sa aberezi :D

    RăspundețiȘtergere